ICCJ. Decizia nr. 4560/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 22 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 960/2005, s-a dispus, între altele, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160 lit. b) alin. (2) C. proc. pen., revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului Ș.L.
în motivarea hotărârii s-a arătat că, în raport cu stadiul cercetării judecătorești și necesitatea audierii martorului G.A., a cărui prezență nu a fost asigurată la termen, nu se mai impune menținerea arestării preventive.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost admis prin decizia penală nr. 1117 din 27 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, dispunându-se casarea în parte a încheierii și în rejudecare, menținerea stării de arest.
Instanța de recurs a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării inculpatului și impun menținerea arestării, iar faptul că până în prezent nu a fost audiat martorul ocular, nu este de natură să ducă la o altă concluzie.
Inculpatul a declarat recurs, susținând că nu a comis fapta.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este inadmisibil, întrucât decizia instanței de recurs a rămas definitivă conform art. 417 lit. a) C. proc. pen., la data pronunțării sale și ca atare nu mai este supusă nici unei căi ordinare de atac.
în consecință, recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 4212/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4599/2005. Penal → |
---|