ICCJ. Decizia nr. 4642/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4642/2005
Dosar nr. 4093/2005
Şedinţa publică din 10 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 605 din 25 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 727/2005, în baza art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea petentului condamnat A.G. de întrerupere a executării pedepsei închisorii aplicată prin sentinţa penală nr. 412 din 12 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1860 din 9 aprilie 2002 a C.S.J.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată petentul A.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă pe motive de ordin familial, respectiv aceea că mama sa este foarte bolnavă şi necesită efectuarea unei intervenţii chirurgicale la ochi, iar fiul său, în vârstă de 7 ani trebuie să fie înscris la şcoală.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor de la dosar a rezultat că petentul se află în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prin sentinţa penală nr. 412 din 12 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1860 din 9 aprilie 2002 a C.S.J., secţia penală.
S-a dispus efectuarea unui referat de anchetă socială de către autoritatea locală din cuprinsul acestuia rezultând că mama condamnatului locuieşte împreună cu fiul condamnatului, minorul A.F., precum şi cu fiul său A.V., într-o casă proprietate personală, construită din pământ bătut, compusă din trei camere, învelită cu ţiglă, foarte modest mobilată. Mama acestuia are vârsta de 73 ani, este suferindă, dar se preocupă îndeaproape de copilul lui, îl îngrijeşte cu multă dragoste, îl ocroteşte, îi acordă o educaţie corespunzătoare, acesta fiind elev în clasa a II-a la Şcoala generală nr. 1 din localitatea Grădiştea, are o pensie pentru limită de vârstă de 1.334.000 lei, iar alocaţia de stat, precum şi alocaţia suplimentară a minorului A.F. se ridică la suma de 705.000 lei, alocaţie ce a fost transferată de pe numele condamnatului, pe numele bunicii A.G. De asemenea, pe lângă alocaţie primeşte pensia de 670.000 lei, în total însumând un venit de 2.709.000 lei, insuficient pentru creşterea, educarea şi întreţinerea minorului A.F., dar şi pentru procurarea celor necesare traiului zilnic, precum şi al medicamentelor.
S-a concluzionat că familia se descurcă greu, fără a crea însă greutăţi comunităţii, situaţie probabilă însă în cazul lăsării în libertate a petentului, care are un temperament capricios.
Având în vedere obiectul cauzei, instanţa de fond a avut în vedere că întreruperea executării pedepsei, pe temeiul dispoziţiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., se poate dispune doar atunci când există dovezi suficiente din care să rezulte că lăsarea în libertate a condamnatului pe o durată de cel mult trei luni reprezintă singura posibilitate şi este de natură să înlăture acele „consecinţe grave" care s-ar produce în caz contrar. De altfel, instanţa supremă a decis, cu valoare de principiu pentru cazul când se invocă motive familiale că pentru a se putea acorda întreruperea executării pedepsei este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situaţie specială, din care cauză executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecinţe grave pentru acesta, iar luarea măsurii pe o durată de cel mult trei luni să fie de natură cel puţin să amelioreze acea situaţie.
Faţă de cele constatate prin referatul de anchetă socială nu a rezultat existenţa unor anume împrejurări, situaţia familiei condamnatului fiind grea, însă aceasta nu se datorează detenţiei condamnatului şi că, prin neacordarea unei întreruperi a executării pedepsei închisorii de maxim 3 luni nu s-ar schimba în mod substanţial, astfel încât să justifice admiterea cererii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel condamnatul A.G., solicitând întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, întrucât mama sa este grav bolnavă.
Prin Decizia penală nr. 477/ A din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1902/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A.G. împotriva sentinţei penale nr. 605 din 25 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Aspectele învederate de condamnat şi care au rezultat din referatul de anchetă socială nu constituie însă împrejurări speciale în înţelesul dispoziţiilor legale invocate pentru a justifica întreruperea executării pedepsei, astfel că în mod corect prima instanţă a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul A.G., criticând-o, arătând în scris că a fost sincer în timpul anchetei, solicitând reducerea pedepsei la 25 ani sau întreruperea executării pedepsei pentru a-şi rezolva problemele cu pensia pe caz de boală şi a-şi căuta sănătatea.
La termenul de astăzi, instanţa din oficiu a pus în discuţie tardivitatea recursului declarat de condamnat.
Apărătorul recurentului condamnat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru motivele invocate de condamnat, apreciind că recursul este declarat în termen.
Concluziile procurorului din dezbateri, precum şi poziţia recurentului condamnat din ultimul cuvânt, atât cu privire la tardivitatea recursului pusă în discuţie, cât şi pe fondul recursului au fost consemnate în practicaua prezentei decizii.
Înalta Curte verificând actele din dosarul de recurs, respectiv dovada de comunicare a copiei de pe dispozitivul hotărârii nr. 477 din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1902/2005 efectuată pentru condamnatul A.G. la Penitenciarul Rahova, datată 17 iunie 2005, precum şi declaraţia de recurs a condamnatului rezultă că acesta a primit şi semnat dovada de comunicare la data de 17 iunie 2005, existând menţiunea declarării recursului de către condamnat, iar declaraţia de recurs a fost motivată şi datată de condamnat la aceeaşi dată de 17 iunie 2005, astfel că recursul condamnatului a fost declarat în termenul legal de 10 zile stipulat de art. 3853 cu referire la art. 363 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel, însuşindu-şi argumentele primei instanţe a considerat ca fiind neîntemeiată cererea formulată de condamnatul A.G., nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficienţă prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la aprecierea probelor, stabilindu-se situaţia familială a condamnatului din concluziile anchetei sociale efectuată în cauză, rezultând că mama sa, în vârstă de 73 ani, este suferindă locuieşte împreună cu fiul condamnatului şi cu fiul său într-o casă compusă din trei camere, modest mobilată, se ocupă de fiul condamnatului, are o pensie pentru limită de vârstă de 1.334.000 lei, iar alocaţia de stat, precum şi alocaţia suplimentară a minorului A.F. se ridică la suma de 705.000 lei, alocaţie ce a fost transferată de pe numele condamnatului pe numele bunicii, care mai primeşte pensia de 670.000 lei, în total însumând un venit de 2.709.000 lei, insuficient pentru creşterea, educare şi întreţinerea minorului, dar şi pentru procurarea celor necesare traiului zilnic, precum şi al medicamentelor, astfel că se descurcă greu.
Astfel, Înalta Curte nu poate reţine criticile recurentului condamnat invocate în scris, deoarece reducerea pedepsei la 25 de ani nu poate face obiectul prezentului recurs care se referă la o cerere ulterioară judecăţii fondului cauzei, specifică fazei de executare a pedepsei, iar aspectele privind starea sănătăţii, cât şi cele la rezolvarea pensiei exced temeiului legal al cererii formulate.
Mai mult, durata maximă pentru care se poate dispune întreruperea executării pedepsei de 3 luni prevăzută de lege nu ar putea să conducă la ameliorarea situaţiei familiale a condamnatului.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că în cauză instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale atunci când şi-a însuşit argumentele instanţei de fond, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Aşadar, în cauză instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 477/ A din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 477/ A din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4641/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4644/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
