ICCJ. Decizia nr. 4646/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4646/2005
Dosar nr. 3787/2005
Şedinţa publică din 10 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 601 din 21 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 642/2005, s-a dispus în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 458 C. proc. pen. şi art. 15 C. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei la executare formulată de condamnatul P.S. împotriva sentinţei penale nr. 132/2000 a tribunalului Vaslui rămasă definitivă prin Decizia nr. 6041 din 16 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia la executare formulată în cauză, condamnatul P.S. a solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 132 din 24 mai 2000 a Tribunalului Vaslui pe motiv că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dispoziţiile art. 146 C. pen., ce au influenţat încadrarea juridică dată faptei săvârşite prin reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), s-au modificat, noţiunea de consecinţe deosebit de grave fiind condiţionată de cauzarea unui prejudiciu de peste 2 miliarde lei.
Deşi contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 12 C. pen., instanţa a examinat cauza prin prisma dispoziţiilor art. 15 C. pen., reţinând aplicabilitatea acestora în raport cu modificările aduse Codului penal prin OUG nr. 207/2000 şi Legea nr. 456/2001 prin care a fost redefinit înţelesul expresiei prevăzută de art. 146 C. pen., în sensul majorării plafonului valoric de la 50 milioane lei, în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la 2 miliarde lei.
Apreciind asupra solicitării formulate de condamnat, instanţa de fond a constatat că nu se impune o reapreciere a pedepsei, pedeapsa stabilită iniţial corespunzând pericolului social concret al faptei comise, determinat prin raportare la circumstanţele reale de săvârşire şi valoarea prejudiciului cauzat, împrejurările invocate în favoare, lipsa antecedentelor penale şi situaţia familială sa condamnatului, precum şi durata de pedeapsă deja executată, nereducând gravitatea faptei în ansamblu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel condamnatul P.S., fără a formula critici concrete, reiterând cererea de reducere a pedepsei în a cărei executare se află.
Prin Decizia penală nr. 409 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 1745/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul P.S. împotriva sentinţei penale nr. 601 din 21 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 642/2005, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a arătat că aplicarea legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a condamnării când pedeapsa ce se execută în temeiul vechii legi nu depăşeşte maximul special al legii noi, nu se impune obligatoriu, instanţa având facultatea să opereze o reducere a pedepsei sau să o menţină în cuantumul aplicat anterior, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 15 C. pen., examen ce implică o analiză a faptei săvârşite, a conduitei manifestate ulterior şi a duratei de pedeapsă deja executată.
În aceste coordonate, curtea de apel a constatat că pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare corespunde gravităţii faptei comise şi periculozităţii sociale a condamnatului, având în vedere modalitatea în care acesta a conceput şi realizat activitatea infracţională, prin care SC A. a fost prejudiciată cu suma de 79.964.100 lei, valoare stabilită în cursul anului 1998, faptul că s-a sustras cercetărilor, iar prejudiciul cauzat nu a fost nici până în prezent recuperat.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs condamnatul contestator P.S., criticând-o, arătând în scris că nu a cunoscut niciodată existenţa faptei imputate, atât urmărirea penală cât şi judecata s-au desfăşurat în lipsa sa, nu a avut posibilitatea de a se apăra şi de a-şi dovedi nevinovăţia, existând dubii serioase cu privire la beneficiul unui proces echitabil, numeroase acte din cursul urmăririi penale au fost efectuate de şeful Postului de Poliţie Berezeni, probabil rudă apropiată cu martora O.M., contabil şef al părţii civile, cauza a fost soluţionată cu celeritate numai după două termene, fiind audiaţi doar doi martori din totalul de opt martori, fiind condamnat la o pedeapsă exagerat de mare de 11 ani închisoare.
De asemenea, se mai menţionează faptul că nu rezultă din probe gravitatea faptei comise, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a cunoscut că s-a început urmărirea penală şi judecata împotriva sa, nu poate fi obligat să acopere un prejudiciu pe care nu l-a cauzat.
Totodată se precizează că instanţele, deşi au reţinut că soţia sa este arestată, iar unica fiică se află în îngrijirea rudelor, fiind arestat de peste 2 ani, nu au dat eficienţă acestor aspecte, considerând că pedeapsa de 11 ani de închisoare este prea mare, în raport cu persoana sa, perioada executată şi solicitând în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate şi rejudecând recursul să se reducă pedeapsa de 11 ani, invocând cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
La termenul de astăzi, recurentul condamnat contestator a depus la dosarul cauzei un memoriu în care sunt arătate hotărârile pronunţate în cauză, solicitând administrarea de probe, admiterea recursului, încetarea mandatului de executare şi punerea sa în libertate.
Apărătorul condamnatului contestator, în dezbateri a expus oral motivele recursului depuse în scris şi în concluzie a solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând recursul, reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat de condamnatul contestator P.S. declarat împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului contestator ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond asupra modului de aplicare a dispoziţiilor art. 15 C. pen., cu referire la art. 458 C. pen. şi art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., după analiza condiţiilor impuse de norma invocată, în contextul cauzei, evidenţiind expres caracterul facultativ referitor la menţinerea sau reducerea pedepsei.
Înalta Curte consideră că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, printr-o adecvare cauzală a criteriilor impuse de art. 15 C. pen., constatându-se că pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă reflectă gravitatea faptei comise, modul în care a fost concepută şi realizată activitatea infracţională, prejudiciul cauzat nefiind recuperat, precum şi persoana condamnatului, care s-a sustras cercetărilor, nu are antecedente penale, are un copil minor aflat în îngrijirea rudelor, soţia sa fiind arestată, acesta se află în executarea acestei pedepse de 2 ani, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate.
În raport cu cele menţionate, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului condamnat contestator, deoarece acestea vizează aspecte cu privire la modul de stabilire a vinovăţiei sale, care au intrat sub autoritatea de lucru judecat prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestaţia la executare ce are ca obiect aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, aşa cum este şi cazul în speţă, presupunând examinarea condiţiilor arătate de normă în contextul executării pedepsei.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, percepţia instanţelor asupra materialului probator în raport cu natura juridică a cererii formulate şi condiţiile impuse de dispoziţiile legale menţionate, fiind în deplină concordanţă cu soluţia pronunţată, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.S. împotriva deciziei penale nr. 409 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.S. împotriva deciziei penale nr. 409 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4644/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4647/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
