ICCJ. Decizia nr. 464/2005. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 464/2005
Dosar nr. 325/2005
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4001/2004, au fost consemnate dezbaterile asupra cererilor puse în discuţie, fiind amânată pronunţarea asupra acestora la data de 12 ianuarie 2005, curtea de apel având nevoie de timp pentru a delibera.
Prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4001/2004, au fost , ca neîntemeiate, excepţiile invocate de inculpata L.C.E.
S-a menţinut starea de arest a inculpatei L.C.E.
A fost admisă cererea inculpatei de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării.
Se va reveni cu adresă la I.M.L. pentru efectuarea expertizei medico-legale a inculpatei.
Pentru pregătirea apărării şi pentru lipsa expertizei medico-legale a acordat termen la 25 ianuarie 2005, ora 12,00, cu citarea părţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a constatat că excepţiile invocate sunt neîntemeiate. În cauză, există aviz de trimitere în judecată a inculpatei L.C.E. emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel conform actului depus la dosar de urmărire penală, volumul II. Pe cale de consecinţă, sesizarea instanţei s-a făcut în condiţiile legale, măsura arestării preventive fiind valabilă.
În ceea ce priveşte suspendarea din funcţia de procuror a inculpatului L.A., curtea de apel a constatat că această problemă excede cadrului cazului, legea reglementând alte căi de constatare a măsurii.
Cu privire la starea de arest a inculpatei L.C.E., instanţa de fond a constatat că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii, inculpata neinvocând, de altfel, nici un alt motiv ulterior încheierilor pronunţate în cauză pe acest aspect, care să conducă la reexaminarea temeiurilor.
În temeiul art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 C. proc. pen., privind garantarea dreptului la apărare, apreciind asupra cererii avocatului inculpatei L.C.E. de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării, a încuviinţat-o şi faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală a acordat termen.
Împotriva încheierii de şedinţă de la 11 ianuarie 2005 a declarat recurs inculpata L.C.E., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul inculpatei, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea în libertate a inculpatei, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 2, 9 şi 171 C. proc. pen., încheierea fiind nelegală, deoarece actul de sesizare este lovit de nulitate absolută, menţionând prevederile art. 13 din OUG nr. 43/2002, Serviciul Teritorial Bucureşti nefiind competent, iar măsura arestării raportată la un rechizitoriu emis de un organ necompetent nu este legală. Pe de altă parte, motivele invocate în faţa instanţei de fond au fost respinse nemotivat, apreciind că nu subzistă temeiurile măsurii arestării preventive, condiţiile impuse de art. 136 C. proc. pen., fiind riguroase, în cauză nefiind îndeplinite, jurisprudenţa C.E.D.O. arătând clar în ce măsură poate exista ingerinţa. Mai mult, în cauză cei care ar putea fi influenţaţi sunt arestaţi, inculpata are un copil de 6 ani şi nu prezintă pericol pentru societate, depunând note scrise în susţinerea recursului.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă de la 12 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, atât în raport cu motivele invocate cât şi din oficiu potrivit art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpata L.C.E. ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin rechizitoriul P.N.A., Serviciul Anticorupţie Bucureşti emis, la data de 16 noiembrie 2004, în dosarul nr. 87/P/2004 şi înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 4001/2004, a fost trimisă în judecată alături de alţi inculpaţi, şi inculpata L.C.E., în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportate la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două fapte) trafic de influenţă, art. 25 C. pen., raportată la art. 290 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen., instigare la fals sub semnătură privată şi art. 264 alin. (1) C. pen., favorizarea infractorului, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real.
În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă, în fapt, referitor la inculpata L.C.E., că aceasta, la data de 27 mai 2003, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti a pretins suma de 20.000 dolari S.U.A., din care a primit suma de 11.000 dolari S.U.A. de la cetăţeanul iranian M.A. (arestat preventiv şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc) şi de la soţia sa, învinuita M.M.E., afirmând că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie şi a unor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe lângă care va interveni în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunţuri fictive privind alţi traficanţi de droguri), care să permită reţinerea în sarcina celui judecat a art. 16 din Legea nr. 143/2000, în temeiul căruia acesta urma să beneficieze de o reducere a pedepsei aplicate.
De asemenea, inculpata, la data de 3 iunie 2003, cu intenţie a determinat-o pe M.M.E. să întocmească în fals, un înscris (denunţ) referitor la alte persoane care traficau droguri, iar la data de 29 octombrie 2003, cu intenţie l-a determinat pe martorul E.C.A. (fost B.) să menţioneze o dată fictivă (22 octombrie 2003) pe denunţul întocmit în numele lui M.A. şi totodată a instigat-o pe M.M.E. să contrafacă semnătura lui M.A., pe acest denunţ.
Totodată s-a menţionat că inculpata prin instigare la întocmirea denunţului fals al lui M.A. din data de 29 octombrie 2003, în temeiul căruia a fost emisă adresa nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-a ajutat pe denunţătorul M.A. să zădărnicească judecata.
Inculpata, în luna septembrie 2003, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti a pretins suma de 10.000 dolari S.U.A., din care a primit suma de 7.500 dolari S.U.A. de la cetăţeanul turc A.S. arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri, a afirmat că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate.
Din analiza cauzei rezultă că în mod corect şi motivat curtea de apel a considerat că măsura arestării preventive a inculpatei este legală, în condiţiile legalei sale sesizări, având în vedere existenţa avizului de trimitere în judecată a inculpatei L.C.E. emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte nu poate reţine critica recurentei formulată în recurs cu privire la nelegalitatea măsurii arestării preventive, fiind dispusă în baza unei urmăriri penale efectuată de un organ necompetent, respectiv Serviciul Anticorupţie Bucureşti şi nu P.N.A., deoarece, aşa cum rezultă din analiza urmăririi penale începută faţă de L.C.E. prin rezoluţia din data de 15 septembrie 2004, în dosarul nr. 87/P/2004 al P.N.A., Serviciul Anticorupţie Bucureşti, aceasta s-a desfăşurat sub imperiul dispoziţiilor art. 13 modificate prin O.U. nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, prevederi prin care nu se mai face distincţie nici o distincţie cu privire la competenţa P.N.A., între serviciul central şi serviciul teritorial, astfel că propunerea luării măsurii arestării preventive a fost făcută în mod legal de un organ competent.
De altfel nici actul normativ apărut ulterior, respectiv O.U. nr. 103/2004 pentru modificarea OUG nr. 43/2002 privind P.N.A. prin dispoziţiile art. 13 nu aduce modificări sub acest aspect.
Aşadar, măsura menţinerii arestării preventive privind pe inculpata L.C.E. dispusă de curtea de apel este legală, această instanţă verificând, potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 3002 din acelaşi cod şi sub aspectul legalităţii temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării faţă de inculpată, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin încheierea de la 13 octombrie 2004, apreciind just că acestea impun în continuare privarea de liberate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., că instanţa nu a fost legal sesizată.
De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici criticile privind nemotivarea încheierii atacate, deoarece curtea de apel a arătat că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii, neinvocându-se alte motive ulterioare, astfel că şi-a însuşit argumentele reţinute la luarea măsurii, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Înalta Curte consideră că instanţa de fond a verificat nu numai legalitatea luării măsurii arestării dar şi temeinicia acesteia, respectiv dacă temeiurile care au stat la baza dispunerii acesteia se mai menţin în continuare.
Astfel, în raport cu materialul probator administrat s-au examinat în contextul cauzei nu numai condiţiile impuse de art. 143, art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen. şi criteriile legale stipulate în art. 136 din acelaşi cod, dar şi cerinţele art. 5 din C.A.D.O.L.F., reţinându-se că nu s-au schimbat temeiurile iniţiale, respectiv că există indicii temeinice că inculpata a săvârşit faptele ce i se impută, pe baza declaraţiilor denunţătorilor, martorilor, proceselor-verbale de confruntare.
De asemenea, nu au intervenit modificări în modul în care au fost aplicate cauzal condiţiile dispoziţiilor art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen., respectiv la existenţa datelor suficiente că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea unor mijloace de probă şi anume contractul de asistenţă juridică încheiat cu K.B., precum şi cele referitoare la pedepsele prevăzute de lege pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, printr-o anume tulburare socială generată de un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, determinat de calitatea de avocat a inculpatei, de obligaţiile profesionale care decurg din aceasta, chiar dacă inculpata este, în prezent suspendată şi natura infracţiunilor de care a fost învinuită.
Totodată au fost analizate şi criteriile legale ale art. 136 alin. ultim C. proc. pen., în alegerea măsurii preventive, considerându-se că acestea sunt îndeplinite în continuare, respectiv gradul de pericol social în concret ridicat al infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, reflectat de modalităţile de comitere şi consecinţele acestora, de circumstanţele personale ale inculpatei, lipsa antecedentelor penale, are un copil minor de 6 ani, menţinerea arestării preventive fiind justificată atât sub aspectul legalităţii cât şi temeiniciei, nefiind incidente nici prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică în ceea ce priveşte menţinerea arestării preventive a inculpatei L.C.E., neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.C.E. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4001/2004.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta să plătească statului cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.C.E. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4001/2004.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4639/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4640/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
