ICCJ. Decizia nr. 4733/2005. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4733/2005

Dosar nr. 4345/2005

Şedinţa publică din 22 august 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 165/2005, Tribunalul Arad a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 2279/2004 a Tribunalului Arad (definitivă) formulată de condamnatul A.F.O.

Examinând cererea de revizuire, instanţa a constatat că cele invocate nu se înscriu în motivele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii condamnatul a formulat apel solicitând admiterea şi reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 230/ A din 22 iunie 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul condamnatului.

Împotriva acestei hotărâri, revizuientul a declarat recurs, solicitând admiterea, casarea hotărârii şi reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor, se constată că instanţele au făcut o corectă apreciere a probelor administrate, pe această cale potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., instanţa fiind limitată doar la anumite aspecte de fapt care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea definitivă a cauzei, situaţie neregăsită în prezenta cauză.

Ca atare, Curtea, constatând neîndeplinite prevederile art. 394 C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul A.F.O. împotriva deciziei penale nr. 230/ A din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4733/2005. Penal. Revizuire. Recurs