ICCJ. Decizia nr. 4727/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4727/2005
Dosar nr. 4500/2005
Şedinţa publică din 22 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 292 din 28 aprilie 2005, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul P.F.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicaţia art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, computându-se din pedeapsa aplicată, perioada executată în modalitatea arătată anterior, cu începere de la 16 ianuarie 2005 la zi.
În baza art. 346 raportat la art. 14 pct. 3 lit. a) C. proc. pen., a constatat că partea vătămată şi-a recuperat integral prejudiciul cauzat prin restituirea bunului sustras, un telefon mobil marca SIEMENS.
A fost obligat inculpatul la 3.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a stabilit că, în noaptea de 15 ianuarie 2005, în jurul orelor 3,00, pe strada Horea din municipiul Cluj Napoca, sub pretextul că doreşte să vadă ora afişată pe ecran, inculpatul i-a smuls din mână părţii vătămate telefonul mobil, după care a luat-o la fugă.
A fost reţinut la scurt timp de un echipaj de poliţie, după ce mobilizase partea vătămată aflată în urmărirea sa, comprimând-o pe trotuar cu pumnii şi greutatea corpului său, în intenţia a-şi asigura scăparea cu bunul sustras ce îi căzuse din mână în cursul altercaţiei arătate.
Persoana vătămată B.L.I., cetăţean german, student la Facultatea de Telecomunicaţii din Cluj Napoca şi-a recuperat bunul sustras, evaluat la suma de 1.000.000 lei.
Inculpatul a solicitat reţinerea vinovăţiei sale penale pentru infracţiunea de furt, cu motivarea că a intenţionat şi urmărit doar sustragerea telefonului mobil. Cererea inculpatului a fost respinsă de instanţă, avându-se în vedere că sustragerea bunului s-a făcut în mod violent, smulgerea telefonului mobil din mâna părţii vătămate şi îndepărtarea prin fugă de la locul faptei, aceeaşi comportare violentă având-o inculpatul faţă de victimă şi ulterior, pentru a-şi asigura scăparea cu bunul sustras.
Starea de recidivă postexecutorie prevăzută în art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost reţinută pe baza datelor înscrise în cazierul judiciar, atestând că inculpatul a suferit mai multe condamnări, acestea fiind de un an şi 6 luni închisoare, pedeapsă rezultantă, stabilită prin sentinţa penală nr. 393/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca din executarea căreia s-a liberat condiţionat în 12 octombrie 1999, având un rest neexecutat de 296 zile închisoare.
Pedeapsa aplicată reprezintă minimul legal special prevăzut în lege pentru infracţiunea de tâlhărie calificată comisă de inculpat, pedepsită de la 5 ani la 20 ani închisoare.
Apelul declarat de inculpat cu solicitarea de a i se reţine vinovăţia penală pentru infracţiunea de furt calificat şi a se înlătura starea de recidivă, constatându-se intervenită reabilitarea de drept pentru pedepsele de bază contopite în pedeapsa rezultantă de un an şi 6 luni închisoare, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin Decizia nr. 161/ A din 29 iunie 2005.
A fost menţinută arestarea preventivă, computându-se perioada executată cu începere de la 16 ianuarie 2005 la zi.
A fost obligat inculpatul la suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de către inculpat, reiterându-se criticile de nelegalitate din apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 171 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Este stabilit în cauză cu declaraţiile părţii vătămate, care se coroborează cu cele ale martorului M.L.C., că inculpatul i-a smuls telefonul mobil din mână, sub pretextul că vrea să vadă ora afişată pe ecran, luând-o la fugă, după care, fiind urmărit şi reţinut de victimă a imobilizat-o la pământ, cu pumnii şi greutatea corpului său, în scopul de a-şi asigura săparea cu bunul sustras, căzut în apropierea acestora; în acelaşi sens sunt şi constatările făcute prin procesul-verbal) şi raportul agentului şef de poliţie M.A. în care se arată că „persoana mai scundă de statură (victima) se afla întinsă pe spate pe trotuar, iar persoana cu o ţinută mai masivă (inculpatul) călare pe el îl lovea, lângă acestea aflându-se un telefon mobil pe care victima l-a luat spunând că îi aparţine"; ca atare, declaraţiile părţii vătămate la cercetarea judecătorească în care s-a arătat că telefonul i-a fost înmânat de victimă, iar violenţele au reprezentat o reacţie de autoapărare, urmează a fi înlăturate ca nesincere, fiind justificate subiectiv de atenuarea răspunderii penale.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie, furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă ori urmat de întrebuinţarea unor asemenea mijloace pentru păstrarea bunului furat ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, fiecare din aceste modalităţi alternative fiind suficientă pentru existenţa acestor fapte penale.
Smulgerea telefonului mobil din mâna părţii vătămate pe timp de noapte şi în loc public la care se adaugă violenţele ulterioare exercitate de inculpat pentru a-şi asigura scăparea cu bunul sustras, constituie fiecare în parte modalităţi suficiente de consumare a infracţiunii de tâlhărie prevăzute în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., astfel cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţele anterioare. Ca atare, motivul prim de casare privind schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat este neîntemeiat.
Aceeaşi constatare urmează a fi făcută şi cu privire la cel de-al doilea motiv de casare privind înlăturarea stării de recidivă postexecutorie, întrucât termenul după expirarea căruia condamnatul poate fi reabilitat curge de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale [(art. 136 alin. (1) C. pen.)]; în speţă, ultima condamnare priveşte pedeapsa totală de un an şi 6 luni închisoare ce se consideră integral executată la 8 octombrie 2000 (după expirarea şi a restului rămas neexecutat de 296 zile închisoare); în raport cu acest moment, termenul de reabilitare judecătorească se împlinea ulterior săvârşirii infracţiunii actuale (15 ianuarie 2005) şi anume la 7 iulie 2005 [(art. 135 lit. a) C. pen.)], iar reabilitarea de drept nu operează la pedepsele mai mari de un an închisoare, interdicţie prevăzută în art. 134 C. pen.
Din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de faţă nu se constată existenţa altor cazuri de casare prevăzute în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 16 ianuarie 2005 la zi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 160 lei RON cheltuieli judiciare statului, din care 40 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I.F. împotriva deciziei penale nr. 161/ A din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 16 ianuarie 2005 la 22 august 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4724/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4729/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
