ICCJ. Decizia nr. 475/2005. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 475/2005
Dosar nr. 5306/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Popular al Oraşului Sibiu, prin sentinţa penală nr. 446 din 1 iunie 1959, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul S.C. la 4 ani închisoare corecţională şi confiscarea parţială a averii, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 2, art. 5 şi art. 24 din Decretul nr. 284/1947, combinat cu art. 25 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 137 din acelaşi cod.
Totodată, în baza art. 80 C. pen. anterior, a dispus confiscarea a 67 monede din aur.
S-a reţinut că inculpatul a deţinut, contrar dispoziţiilor legale, 67 monede din aur şi 101 dolari S.U.A.
Tribunalul Regional Stalin, printre altele, a admis recursul declarat de inculpat şi, în baza art. 4 teza I pct. 1 C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea de trafic cu mijloace de plată străine, prevăzută de art. 5 pct. 1 - 2 din Legea nr. 285/1947.
Împotriva hotărârilor pronunţate procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, solicitând casarea lor şi achitarea inculpatului întrucât fapta săvârşită de acesta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că Legea nr. 284/1947 este neconstituţională.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri şi ordine de plată, disponibil în conturi şi creanţe în valută străină în ţară şi în străinătate erau obligate ca în termen de 5 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.
Aceeaşi obligaţie revenea, potrivit art. 5, celor care dobândeau astfel de valori sub orice formă, pe altă cale decât pe baza unei autorizaţii, şi după intrarea în vigoare a legii.
Conform art. 14 din Legea nr. 248/1947, nerespectarea dispoziţiilor sus-menţionate, era considerată infracţiune şi se pedepsea cu închisoare de la 5 la 25 ani şi amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante.
Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale, printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se ţină seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului.
Or, dispoziţiile Legii nr. 284/1947 erau neconstituţionale în raport cu legea fundamentală română cât şi cu normele de drept internaţional, iar pedeapsa complementară a confiscării averii inculpaţilor aducea atingere dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul nr. 1849/1944), prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.
Constituţia adoptată în anul 1948 prin art. 8 şi 9 a statuat că „proprietatea particulară agonisită prin muncă şi economie se bucură de o protecţie specială", iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu justă despăgubire.
Prin art. 12 din Constituţia din 1952 s-a stipulat că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
De asemenea, prin art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948, prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Aşadar, faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale, aşa cum au evoluat în timp şi de forţa juridică a principiului consfinţit de normele de drept internaţional, se constată că dispoziţiile Legii nr. 284/1947 sunt neconstituţionale în raport cu însăşi legea fundamentală română în vigoare atât la data incriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate, cât şi la data condamnării inculpatului.
În aceste condiţii, Legea nr. 284/1947 fiind neconstituţională, fapta inculpatului de a nu preda sau declara aurul şi alte valori nu poate fi considerată infracţiune, lipsindu-i o trăsătură esenţială, aceea de a fi prevăzută de legea penală.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate şi a se dispune achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., înlăturarea pedepsei complementare a confiscării parţiale a averii şi a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a 67 monezi aur.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 446 din 1 iunie 1959 a Tribunalului Popular al Oraşului Sibiu şi deciziei penale nr. 2442 din 30 iunie 1959 a Tribunalului Regional Stalin, privind pe inculpatul S.C.
Casează hotărârile atacate.
Achită pe inculpatul S.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de „deţinere ilegală de metale preţioase", prevăzută de art. 2, art. 5 şi art. 24 din Decretul nr. 284/1947, combinat cu art. 25 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 137 din acelaşi cod.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii şi măsura de siguranţă a confiscării speciale a celor 67 monezi aur.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 472/2005. Penal. Art.297 alin.1; Legea... | ICCJ. Decizia nr. 479/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
