ICCJ. Decizia nr. 472/2005. Penal. Art.297 alin.1; Legea nr.87/1994. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 472/2005
Dosar nr. 1304/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Oradea, prin sentinţa penală nr. 205 din 6 februarie 2002, a condamnat pe inculpatul P.Ş. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Conform art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) l-a condamnat la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 6 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În sfârşit, în baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL Braşov, la plata despăgubirilor către Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. a Judeţului Braşov şi către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
S-a reţinut că, în perioada mai – noiembrie 1999, inculpatul P.Ş., în calitate de administrator al SC T.G. SRL a achiziţionat, prin intermediul acesteia, cantităţile de 1.131.490 litri benzină distilaţie primară, 169.721 litri benzină de aviaţie şi 115.050 litri benzină de piroliză pe care le-a valorificat ca fiind benzină P.
De asemenea, pentru aceeaşi perioadă nu a declarat veniturile impozabile şi a ascuns sursele impozabile şi taxabile pentru operaţiunile cu produsele petroliere de mai sus, prin nedepunerea, cu rea-credinţă, a deconturilor periodice, a bilanţului la 30 iunie 1999 şi a bilanţului contabil la 31 decembrie 1999, deşi acele activităţi au generat creanţe fiscale.
Totodată, în calitate de administrator al SC T.G. SRL nu a evidenţiat prin acte contabile veniturile înregistrate în perioada sus-menţionată din tranzacţiile cu produse petroliere, având drept consecinţă sustragerea de la plata către bugetul statului şi a fondurilor speciale a sumei de 9.946.706.978 lei.
În acelaşi timp, în perioada menţionată, a emis şi întocmit în fals un număr de 17 facturi fiscale în care atesta personal că a vândut beneficiarilor benzină P., în realitate vânzându-le diferite cantităţi din produsele petroliere sus-menţionate.
În sfârşit, în calitate de administrator al SC T.G. SRL, cu rea-credinţă „a dispus" în interes personal de creditul societăţii pentru achitarea unor datorii personale.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, această acţiune nu poate constitui infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deoarece textul de lege menţionat prevede ca modalitate unică de săvârşire „folosirea", iar nu „dispunerea", cu rea-credinţă, de bunurile sau creditul societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate comercială în care făptuitorul are interese direct sau indirect.
Or, „folosirea", ca modalitate de săvârşire a infracţiunii, nu este aplicabilă în cauză, deoarece inculpatul nu doar a folosit sumele de bani (situaţie ce ar fi implicat restituirea acestora către societate), ci „a dispus" de acestea în interes personal (nerestituindu-le), caz în care lipseşte latura obiectivă a infracţiunii mai sus-menţionate.
Tribunalul Bihor, prin Decizia penală nr. 229/ A din 18 aprilie 2003, a respins apelurile declarate de procuror şi de inculpat.
Curtea de Apel Oradea a respins recursul declarat de procuror, prin Decizia penală nr. 636 din 23 septembrie 2003.
Împotriva tuturor acestor hotărâri, potrivit art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi pct. 71 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare, socotind că:
1. Achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 este consecinţa unei greşite aplicări a legii de natură să influenţeze soluţia procesului.
2. Faptelor săvârşite de inculpat li s-a dat o greşită încadrare juridică în art. 288 alin. (1) şi art. 291, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în loc de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi
3. Instanţele de judecată au omis să dispună înscrierea în registrul comerţului a dispozitivului hotărârii de condamnare pentru o infracţiune care îl face pe comerciant nedemn de a exercita această profesie.
Recursul în anulare este fondat.
Verificându-se actele şi probatoriul administrat, în raport de prima critică adusă hotărârilor date în cauza de faţă, se reţine că într-adevăr prevederile art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, au fost interpretate eronat.
Astfel, este incontestabil că inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC T.G. SRL „a folosit cu rea-credinţă" creditul societăţii, în scop contrar intereselor acesteia, şi anume pentru achitarea unor datorii personale.
Aceasta fiind una dintre activităţile infracţionale efectiv desfăşurată de inculpat, nu are loc, nici un dubiu sau interpretare prin analogie (cu acelaşi termen din conţinutul infracţiunii de delapidare, după cum eronat au procedat instanţele) asupra termenului de „folosire" prevăzut în conţinutul art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În consecinţă, trebuia a se reţine că în cauză, sunt întrunite toate elementele constitutive şi ale infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, text potrivit căruia se impunea deci, condamnarea inculpatului şi nicidecum achitarea, dovedită fiind vinovăţia penală a acestuia şi cu privire la această infracţiune.
Ca atare, primul motiv, al recursului în anulare, se apreciază ca întemeiat şi va fi admis, iar după casarea hotărârilor atacate, sub acest aspect, se va dispune potrivit celor analizate.
Trecând la examinarea celui de al doilea motiv, în raport de probatoriul cauzei dar şi faţă de natura juridică, a SC R.G. SRL, la care inculpatul în calitate de administrator al acesteia, a emis şi întocmit în fals 17 facturi fiscale, pentru societatea comercială, cu răspundere limitată şi care nu poate fi echivalentă cu nici una, din cele la care se referă art. 145 C. pen., înscrisurile de mai sus neputând constitui înscrisuri oficiale în sensul prevederilor art. 150 alin. (2) C. pen., ci sunt înscrisuri sub semnătură privată.
Drept urmare, falsificarea acestor acte emise de inculpat, nu poate constitui infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, ci infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în condiţiile în care înscrisurile respective, au fost folosite în vederea producerii de consecinţe juridice, astfel după cum a procedat inculpatul.
Pe cale de consecinţă, este de netăgăduit, că aceste activităţi infracţionale, ale inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., iar nu ale celor două infracţiuni, prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen., cum de asemeni, eronat au reţinut instanţele, prin hotărârile atacate.
În aceste condiţii şi pentru cele examinate şi cel de al 2-lea motiv urmează a fi admis.
Ca atare, potrivit art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică din infracţiunile de, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În final, urmează a se vedea că şi cel de al treilea motiv este întemeiat, atâta timp cât în baza art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, instanţele erau obligate, să trimită Oficiului Registrului Comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor şi de pe încheierile ce se referă la unele acte, iar aceste menţiuni se vor înregistra şi în Registrul Comerţului şi cu toate acestea, nu au dispus potrivit acestor texte.
Conform art. 21 lit. g) din acelaşi act normativ, în Registrul Comerţului; se vor înregistra menţiuni cu privire la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale, tocmai pentru că această comportare îl face nedemn, pentru a mai exercita această profesie.
Aşadar, şi văzând că inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., art. 12 şi 13 din Legea nr. 87/1994 (evaziune fiscală) şi art. 290 C. pen., toate săvârşite în exercitarea profesiei de comerciant, devenind prin comiterea acestora nedemn de a o mai avea, instanţele aveau obligaţia legală analizată, să dispună prin dispozitivul hotărârii de condamnare şi efectuarea înregistrărilor respective în Registrul Comerţului conform celor ce preced.
În consecinţă, prin casarea hotărârilor atacate după admiterea recursului în anulare, se va dispune în limita celor examinate, iar restul dispoziţiilor vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 205 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei Oradea, deciziei penale nr. 229/ A din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor şi deciziei penale nr. 636/ R din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpatul P.Ş. şi rejudecând;
Casează, în parte, hotărârile atacate, în sensul că:
Descontopeşte pedepsele aplicate şi înlătură sporul de 6 luni închisoare.
1) În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1900, condamnă pe inculpatul P.Ş. la 2 ani închisoare.
2) În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 291, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care îl condamnă la un an de închisoare.
3) În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte aceste pedepse cu pedepsele de 4 ani şi respectiv 5 ani închisoare aplicate în cauză pentru infracţiunile prevăzute de art. 297 C. pen. şi art. 12, art. 13 din Legea nr. 31/1990 şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare.
În total inculpatul va executa 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
4) În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, dispune să se trimită Oficiului Registrului Comerţului, în 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, o copie legalizată, a acestei decizii.
În baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, dispune şi efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerţului.
Conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990,în Registrul Comerţului se vor înregistra menţiunile referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului, inculpat pentru faptele care îl fac nedemn de a exercita această profesie.
5) Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 475/2005. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs în... → |
|---|
