ICCJ. Decizia nr. 4812/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4812/2005
Dosar nr. 4607/2005
Şedinţa publică din 31 august 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 211 din 31 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş au fost condamnaţi inculpaţii B.A.M. şi C.G.A., la câte 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., dispunându-se ca executarea să se facă în condiţii de penitenciar.
Tot prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul P.R., la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicaţia art. 74 lit. a) şi c) C. pen., dispunându-se ca executarea să se facă în condiţii de penitenciar.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus arestul preventiv.
S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate I.I.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în seara de 13 noiembrie 2004, inculpatul B.A.M. se afla împreună cu inculpata C.G.A. (concubina sa) în barul de pe peronul Gării Sud Piteşti iar, în jurul orelor 20,30, în localul respectiv a venit şi inculpatul P.R.
Inculpaţii au plecat apoi în cartierul Prundu şi în momentul în care au trecut prin dreptul Restaurantului T., C.G.A. a observat în interiorul acestuia, la o masă, pe partea vătămată I.I., care consuma băuturi alcoolice, propunând celorlalţi „să-l facă" adică să-i sustragă bani.
Astfel, inculpata a intrat în restaurant, a trecut de câteva ori prin dreptul părţii vătămate, fără a purta vreo discuţie cu aceasta, însă, inculpatul P.R. i-a propus să întreţină relaţii sexuale cu inculpata. Refuzul părţii vătămate i-a determinat pe cei trei inculpaţi să-şi continue drumul spre staţia de autobuz, dar, inculpata a observat că partea vătămată ieşise din local şi se afla în dreptul unei consignaţii, cei trei stabilind, din nou, să sustragă bani de la partea vătămată.
Profitând de vârsta înaintată a părţii vătămate, inculpatul B.A.M. i-a pus piedică după care a împins-o în gardul viu, determinând căderea acesteia şi în timp ce se afla la pământ a fost agresată de toţi inculpaţii, iar C.G.A. a deposedat-o, în aceste împrejurări, de geaca cu care era îmbrăcată.
După săvârşirea infracţiunii, inculpaţii au fugit în scara blocului B 7, moment în care C.G. i-a înmânat geaca inculpatului P.R. care a găsit în buzunarul acesteia suma de 1.650.000 lei, fiind împărţită, apoi, în mod egal, cheile apartamentului ei şi un capac de distribuitor.
În drept, faptele inculpaţilor au fost încadrate în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Individualizarea pedepselor s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că, în favoarea inculpatului P.R. pot fi reţinute circumstanţe atenuante constând în buna sa conduită avută anterior săvârşirii faptei.
S-a dispus, însă, pentru toţi inculpaţii, ca pedepsele să se execute în condiţii de penitenciar.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate I.I.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul aplicării unor pedepse prea severe.
Prin Decizia penală nr. 171/ A din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 617/P/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B.A.M., C.G.A. şi P.R., deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr. 211 din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus arestul preventiv.
Au fost obligaţi apelanţii la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 1.000.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte starea de fapt, necontestată de apelanţi, aceasta constă în sustragerea prin violenţă de la partea vătămată I.I. a unei geci din fâş în care se afla suma de 1.650.000 lei şi mai multe bunuri.
De asemenea, şi încadrarea juridică a fot corect făcută în infracţiunea pentru care apelanţii au fost condamnaţi.
În legătură cu individualizarea juridică a pedepsei ce face obiectul apelurilor formulate, s-a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind criteriile generale de individualizare judiciare a pedepsei.
Potrivit acestui text, la stabilirea şi aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aceste criterii de individualizare aplicate la speţă, au determinat prima instanţă să aprecieze că se impune aplicarea unor pedepse a căror executare să se facă în condiţii de penitenciar. Sub acest aspect, pedepsele de 7 ani închisoare aplicate inculpaţilor B.A.M. şi C.G.A. sunt stabilite la minimul special al textului de lege în baza căruia au fost condamnaţi. Pentru inculpatul P.R., aşa cum s-a precizat, au fost reţinute circumstanţe atenuante referitoare la buna sa comportare avută anterior săvârşirii faptei.
Prin urmare, din moment ce pedepsele au fost stabilite la minimul special sau sub acest minim, nu s-ar mai impune redozarea acestora în sensul reducerii lor, deoarece a proceda astfel ar însemna ca ele să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii B.A.M. şi C.G.A., aceasta din urmă criticând-o că pedeapsa aplicată este prea mare, menţionând că este mamă a doi copii minori, a se avea în vedere şi circumstanţele săvârşirii faptei.
La termenul de astăzi, recurentul inculpat B.A.M. a depus la dosar un memoriu, în care a menţionat circumstanţele sale favorabile, comportamentul bun anterior comiterii faptei, prejudiciul a fost acoperit, a avut o atitudine cooperantă pe toată durata procesului penal, a trăit prin orfelinate, solicitând reducerea pedepsei.
Apărătorul inculpaţilor, în concluziile orale, în dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursurilor şi reducerea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.A.M. şi C.G.A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit la rândul ei, argumentele primei instanţe cu privire la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor B.A.M. şi C.G.A., care împreună şi cu inculpatul P.R., în noaptea de 13 noiembrie 2004, în jurul orelor 00,15, au deposedat prin violenţă pe partea vătămată I.I. de suma de 1.650.000 lei, de un obiect de vestimentaţie şi alte bunuri, în staţia de autobuz Complex II, producându-i în aceste condiţii leziuni cu au necesitat pentru vindecare circa 4-5 zile îngrijiri medicale de la producere şi o pagubă de 2.500.000 lei, întrunesc atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tâlhărie pentru care au fost trimişi în judecată.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, în mod corect au fost adecvate cauzal criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise de fiecare inculpat agravat de circumstanţele reale, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv B.A.M., care a crescut de mic până la 18 ani în centru de plasament, devenind „ copil al străzii", a absolvit şcoala profesională, având calificarea de dulgher, a fost angajat fără contract de muncă la o societate comercială pentru o lună de zile, iar C.G., are o situaţie familială precară, tatăl decedat, iar mama sa nu lucrează, nu primeşte ajutor social, mai are patru fraţi, doi dintre ei fiind arestaţi pentru tâlhărie, nu a avut legături strânse cu familia, iar din relaţia de concubinaj are doi copii minori, aflaţi în cămine, nu are calificare, este analfabetă, obţine bani din spălatul parbrizelor în intersecţii şi din prostituţie, mai fiind judecată în prezent în trei dosare tot pentru tâlhărie.
Prin cuantumurile pedepselor aplicate inculpaţilor orientate către minim, cu executare în regim de detenţie, s-a apreciat just că acestea sunt singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare pozitivă.
Aşadar, Înalta Curte nu poate reţine solicitările inculpaţilor B.A.M. şi C.G.A., în sensul reducerii pedepselor aplicate acestora, deoarece au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile specifice individualizării pedepsei, atât cele referitoare la faptă cât şi cele personale, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.A.M. şi C.G.A. împotriva deciziei penale nr. 171/ A din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
S-a constatat că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii inculpaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.A.M. şi C.G.A. împotriva deciziei penale nr. 171/ A din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Constată că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească suma de câte 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4808/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4816/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
