ICCJ. Decizia nr. 4817/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4817/2005
Dosar nr. 4838/2005
Şedinţa publică din 31 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 19 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2321/M/2005, s-a dispus şi menţinerea stării de arest a inculpatului V.I. reţinându-se că măsura a fost luată în conformitate cu prevederile legale, impunându-se menţinerea acesteia.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul V.I., fără a arăta în scris motivele.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.I. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 19 iulie 2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin Decizia nr. 4616 din 3 august 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4675/2005, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.V. şi V.A.F. împotriva încheierii de şedinţă din 19 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2321/M/2005, fiind obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Astfel, asupra recursului declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii de şedinţă de la 19 iulie 2005 nu s-a mai pronunţat anterior instanţa de recurs, nefiind incidente dispoziţiile art. 417 C. proc. pen. şi neoperând excepţia autorităţii lucrului judecat.
Prin sentinţa penală nr. 707 din 30 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 6064/2004 în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor şi pentru inculpatul V.I. din infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 10 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, iar în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepselor de 3 luni închisoare, 6 luni închisoare şi un an închisoare aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 2482 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi s-a dispus executarea în întregime a fiecărei dintre acestea alăturat prezentei pedepse; s-a făcut aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. şi s-a aplicat în final inculpatului V.I. pedeapsa cea mai grea dintre cele trei perechi de pedepse, respectiv 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor pe timp de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 alin. 1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive de la 20 mai 2004 la zi.
În fapt, s-a reţinut în esenţă că inculpatul V.I., în perioada 2003 - 2004, în repetate rânduri şi împreună cu mai multe persoane, dintre care una minoră a deţinut, vândut şi intermediat vânzarea de diferite cantităţi de heroină (drog de mare risc) mai multor consumatori de droguri de pe raza municipiului Bucureşti, a organizat traficul ilicit de droguri al inculpaţilor V.A.F. şi V.V.
Sentinţa a fost apelată şi de inculpatul V.I., fiind menţinută arestarea preventivă a acestuia.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată art. 160b C. proc. pen., modificat prin acelaşi act normativ arătat, stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum şi art. 148 lit. f) din acelaşi cod, chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă finală de 16 ani închisoare pentru o infracţiune de o gravitate ridicată.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului V.I. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că încheierea din 19 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului apelant V.I. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii din 19 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2321/M/2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii din 19 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2321/M/2005.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4816/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4818/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|