ICCJ. Decizia nr. 4827/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4827/2005
Dosar nr. 3761/2005
Şedinţa publică din 31 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47/ PI din 19 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 4007/P/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.P. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 142/P/2002.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 300.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 1059/2004 petentul R.P. a solicitat infirmarea rezoluţiei pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 142/P/2002.
În motivarea plângerii s-a precizat că notarul public V.A. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, astfel că neînceperea urmăririi penale faţă de acesta constituie o soluţie netemeinică.
Prin sentinţa penală nr. 92/ PI din 01 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 1059/P/2004, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petentul criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit plângerea a fost respinsă.
Prin Decizia penală nr. 1813 din 15 martie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 5957/2004, sentinţa penală nr. 92/ PI din 01 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost casată iar cauza a fost trimisă la instanţa de fond pentru rejudecare.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în cauză deşi pronunţarea soluţiei a fost amânată de la data de 23 septembrie 2004 la data de 01 octombrie 2004, la dosar nu există încheierea de amânare a pronunţării.
În fond după casare cu trimitere pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4007/2005.
A fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 142/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din care a rezultat următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 25 septembrie 2002 de către petentul R.P. şi adresată A.N.I.C., filiala Arad s-a solicitat efectuarea cercetărilor împotriva notarului V.A. şi a numiţilor A.A., C.N., C.F., B.S., întrucât deşi a avut înţelegerea cu intimaţii A.A., C.N., C.F. şi B.S. că încheie cu aceştia un contract de întreţinere, notarul public V.A. a redactat şi autentificat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în localitatea Mândruloc, ceea ce nu corespunde realităţii.
Prin adresa nr. 23/2/30 septembrie 2002, plângerea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care la rândul lui l-a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru cercetări.
De asemenea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost depusă plângere penală de către petent împotriva aceloraşi persoane, pentru aceeaşi faptă.
La dosarul de urmărire penală nr. 142/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se află în copie xerox, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între R.P. în calitate de vânzător al imobilului înscris în CF nr. 2526-Mândruloc nr. top 17/b, sat Mândruloc, judeţul Arad compus din casă şi teren în suprafaţă de 1485 m2 şi C.N., C.F.A. în calitate de cumpărători ai aceluiaşi imobil, contract autentificat de notarul public V.A.
Cu privire la acest contract petentul nu a contestat semnătura sa de la rubrica „vânzător" ci numai conţinutul său, precizând că înţelegerea a avut ca obiect contract de întreţinere şi nu de vânzare-cumpărare.
Petentul a mai precizat că înţelegerea a fost făcută în raport cu cumpărătorii, fără a preciza dacă acea înţelegere s-a purtat în faţa notarului public V.A., faţă de care în mod corect rezoluţia procurorului reţine că nu a săvârşit fapte penale.
Prin aceeaşi rezoluţie, faţă de cumpărători cercetările au fost disjunse pentru a se stabili dacă petentul vânzător nu a fost indus în eroare cu prilejul discuţiilor pe care părţile le-au purtat anterior semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petiţionarul R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că la judecarea dosarului nr. 4007/P/2005 a avut angajat pe domnul avocat G.A., iar la data de 19 mai 2005 la momentul intrării completului de judecată atât el cât şi apărătorul său se aflau în sală, dar acesta l-a rugat să iasă pe hol, dându-i acte în copie xerox pe care să le lase la birou pentru completarea dosarului după care i-a spus că poate să plece acasă, neparticipând la judecarea cauzei, nerezultând că ar fi fost apărat de avocatul său.
De asemenea, recurentul a arătat că poate dovedi prezenţa, arătând şi date privind ciclul procesual anterior al cauzei, nu au fost audiaţi la parchet doi martori cheie, deţine o casetă înregistrată audio, a fost la notarul V.A. la 25 aprilie 2002 pentru rezilierea contractului cu întreţinere cu familia U., solicitând trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bihor, apreciind că la Timişoara s-a făcut o cercetare superficială.
Petiţionarul în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi tragerea la răspundere a notarului în urma cercetărilor ce vor fi efectuate.
Examinând recursul declarat de petiţionarul R.P. împotriva sentinţei instanţei de fond, atât în raport cu motivele invocate cât şi din oficiu potrivit art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului R.P.
Înalta Curte consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul V.A., faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aşa cum rezultă în cauză au fost examinate criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoana şi fapta pretins a fi săvârşită de către acesta, constatându-se că nu pot fi reţinute, nerezultând elemente de vinovăţie în sarcina notarului V.A., deoarece există toate actele necesare, petiţionarul semnând la rubrica „vânzător", contractul de vânzare-cumpărare, semnătură, pe care, de altfel nu a contestat-o, astfel că acesta nu a comis acte de natură a fi calificate drept o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.
Totodată nu poate fi avută în vedere nici critica recurentului cu privire la lipsa de apărare sau prezenţa sa la judecarea cauzei, deoarece la dosarul instanţei de fond, după casare, nu se află depusă nici o delegaţie a apărătorului menţionat şi nici o altă cerere de imposibilitate de prezentare a apărătorului sau a petiţionarului, ceea ce a condus la consemnarea lipsei părţilor în practicaua sentinţei.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă şi obiectivă evaluare a materialului probator administrat, astfel că rezoluţia dată de către parchet este legală şi temeinică, în cauză nefiind săvârşită infracţiunea menţionată, de către notarul public V.A.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.P. împotriva sentinţei penale nr. 47/ PI din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva sentinţei penale nr. 47/ PI din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 60 lei (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4824/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4831/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
