ICCJ. Decizia nr. 4835/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4835/2005
Dosar nr. 4364/2005
Şedinţa publică din 31 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35/ CEA din 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 92/CEA/2004, în baza art. 394 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de numitul Ş.A., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa.
Împotriva acestei sentinţe penale, revizuientul a declarat apel, susţinând că este necesară reaudierea martorilor, pentru că astfel se va descoperi necesitatea administrării de probe noi, cu care să se facă dovada că s-au strecurat aspecte ce nu corespund realităţii cu privire la săvârşirea faptei.
Prin Decizia penală nr. 181/ P din 1 iulie 2005 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în dosarul nr. 675/P/2005, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul penal declarat de revizuientul Ş.A., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 35/ CEA din 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 92/CEA/2004, fiind obligat apelantul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din examinarea lucrărilor dosarului a rezultat că prin sentinţa penală nr. 18 din 13 ianuarie 2003 inculpatul Ş.A. a suferit o condamnare de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, cu referire la art. 197 alin. (3) şi art. 202 alin. (1) C. pen., sentinţa penală fiind examinată în toate căile de atac ordinare.
Sentinţa penală a mai fost supusă revizuirii, cerere examinată prin hotărâri rămase definitive, prin respingerea căilor de atac exercitate de revizuientul condamnat.
Hotărârea examinată prin prezentul apel a fost considerată legală şi temeinică, deoarece aspectele invocate nu constituie împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza în fond, dar şi prin sentinţele penale nr. 8 din 4 februarie 2004 şi nr. 38 din 3 august 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat Ş.A., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, în recurs, recurentul a depus la dosar un set de acte.
Apărătorul recurentului în concluziile orale, în dezbateri a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului din ultimul cuvânt, în sensul că a fost arestat abuziv, ca urmare a unor declaraţii mincinoase date de martorii audiaţi în cauză în faza urmăririi penale, în prezent aceşti martori fiind judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, existând dosare pe rolul instanţelor, având acest obiect, au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuient condamnat Ş.A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, aşa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Mai mult instanţa de apel a reţinut că sentinţa penală nr. 18 din 13 ianuarie 2003 prin care inculpatul Ş.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) şi art. 202 alin. (1) C. pen., rămasă definită prin exercitarea căilor ordinare de atac, a fost supusă de mai multe ori revizuirii.
Astfel, Înalta Curte a constatat că prin Decizia nr. 2558 din 11 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient Ş.A. împotriva deciziei penale nr. 50/ P din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, reţinându-se că în speţă, pretinsa infracţiune de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), ce s-ar fi comis de către martorii audiaţi, nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă sau ordonanţă a procurorului care să confirme că în cauză s-a depus mărturie mincinoasă, iar celelalte motive invocate de condamnat nu se regăsesc între cele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
De asemenea, prin Decizia nr. 6395 din 30 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Ş.A. împotriva deciziei penale nr. 207/ P din 17 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, reţinându-se că revizuientul nu a dovedit existenţa unor împrejurări noi care ar fi putut determina achitarea sa în măsura în care aceste instanţe le-ar fi cunoscut [(pentru a se face aplicarea art. 394 lit. a) C. proc. pen.)], iar faptul că martorii ar fi depus mincinos declaraţii rămâne o simplă aserţiune, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că ei au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Aşadar, nu pot fi avute în vedere apărările formulate în recurs, în ultimul cuvânt, de către recurentul revizuient condamnat, deoarece simplele afirmaţii cu privire la existenţa pe rolul instanţelor a unor cauze ce au ca obiect judecarea martorilor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu conduce la îndeplinirea condiţiei legale impusă în art. 394 lit. b) C. proc. pen., în cauză nepronunţându-se o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanţă a procurorului care să confirme că s-a depus mărturie mincinoasă.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient Ş.A. împotriva deciziei penale nr. 181/ P din 1 iulie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient Ş.A. împotriva deciziei penale nr. 181/ P din 1 iulie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul condamnat revizuient să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (00.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4831/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4839/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
