ICCJ. Decizia nr. 4981/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 52 din 9 februarie 2005, Tribunalul Maramureș a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 82 C. pen., cu referire la revocarea suspendării.
Prin aceeași sentință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul M.F., pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., ca urmare a decesului acestui inculpat.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpații D.V. și M.F. se cunoșteau de mai mult timp, primul lucrând în calitate de șef de transport la SC S.S. SRL Sighetu Marmației, iar cel de al doilea fiind instructor autor la A.F. M. din aceeași localitate.
în cursul anului 2000, D.V. i-a propus lui M.F. să-l pună în legătură cu unii cursanți ai școlii sale de șoferi la care funcționa ca instructor, urmând ca în schimbul unor sume de bani să le rezolve obținerea permisului de conducere auto prin intermediul cunoștințelor sale din cadrul Poliției Rutiere a Județului Mureș. Dând curs acestei propuneri, M.F. a abordat-o pe martora P.M.M., care fusese respinsă la examenul pentru obținerea permisului de conducere și i-a comunicat că în schimbul sumei de 500 mărci germane prietenul său D.V. o va putea ajuta să reușească la următorul examen.
Deoarece martora a fost de acord, i-a prezentat-o inculpatului D.V. care, apoi, s-a deplasat cu ea la Baia Mare, unde i-a făcut cunoștință cu un ofițer de poliție de la circulație în biroul acestuia.
Ulterior, D.V. i-a comunicat martorei să nu se prezinte la examenul din 9 noiembrie 2000, întrucât ofițerul respectiv nu va face parte din comisie, asigurând-o că problema respectivă va fi rezolvată mai târziu. Totodată, i-a făcut propunerea de a participa cu unii ofițeri de poliție la o petrecere, propunere refuzată de martoră.
Data următorului examen s-a fixat la 15 noiembrie 2000, martora fiind îndrumată de D.V. să participe la proba scrisă, după care să-i predea lui M.F. suma convenită de 500 mărci germane.
între timp, P.M.M. a sesizat parchetul. S-a organizat un flagrant, fiind marcate cu substanță luminiscentă cinci bancnote de câte 100 mărci germane, care au fost predate de sus-numita inculpatului M.F., pentru a fi transmise inculpatului D.V., potrivit celor stabilite anterior.
în ziua de 16 noiembrie 2000, M.F. a fost interceptat de organele de urmărire penală, găsindu-se asupra sa cele cinci bancnote marcate, despre care a recunoscut că le-a primit de la P.M.M.
Inițial, inculpații au fost condamnați prin sentința penală nr. 189/2002 a Tribunalului Maramureș și anume, M.F. la un an și 4 luni închisoare, în condițiile art. 81 C. pen., iar D.V., la 2 ani și 6 luni închisoare, în aceleași condiții.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 715 din 5 februarie 2004, a casat sentința menționată împreună cu decizia nr. 343/2002 a Curții de Apel Cluj, prin care au fost respinse apelurile inculpaților, trimițând cauza pentru rejudecare la instanța de fond, în vederea completării cercetării judecătorești, prin audierea martorului M.M., C.G. și P.M.M.
împotriva acestei sentințe a declarat apel D.V.
Prin decizia penală nr. 90/ A din 5 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat, reținând că s-a făcut dovada faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, precum și a vinovăției sale.
în termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care nu a motivat în scris recursul declarat și deși legal citat nu s-a prezentat pentru susținerea lui orală.
Apărătorul din oficiu a criticat hotărârile sub aspectul nelegalității, în sensul că soluția de condamnare este rezultatul unei erori grave de fapt, solicitând achitarea pe acest considerent, iar în ce privește netemeinicia sub aspectul pedepsei aplicate, pentru care a cerut reducerea.
Au fost invocate prevederile art. 3859alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., dispoziții în raport de care, criticile analizate sunt nefondate.
Instanțele au făcut o corectă aplicare a legii prin hotărârile recurate și deși inculpatul D.V. nu a recunoscut infracțiunea dedusă judecății, nu se poate susține că soluția de condamnare este consecința unei grave erori de fapt.
Afirmația are în vedere restul probatoriului administrat în cauză, respectiv declarațiile coinculpatului M.F. și a denunțătoarei P.M.M.
Astfel, din întregul material probator administrat, atât în faza urmăririi penale cât și în fața instanței, rezultă că inculpatul D.V. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu vinovăție, așa cum corect au reținut instanțele în ambele cicluri procesuale.
Mai întâi, martora P.M.M., prin declarațiile menținute și cu ocazia confruntării cu inculpatul D.V. a relatat împrejurările în care l-a cunoscut, precum și implicarea acestuia în promisiunile făcute (de cei doi inculpați), în schimbul sumei de 500 mărci germane pentru obținerea permisului de conducere auto de către martoră. Aceștia s-au prevalat de influența ce au lăsat-o să se creadă că o au asupra unor lucrători ai poliției rutiere, în acest sens, inculpatul D.V. conducând chiar martora în biroul unui ofițer de poliție. Este adevărat că în această ocazie, inculpatul D.V. a evitat să vorbească despre bani, dar i-a spus că rămâne așa cum a stabilit cu celălalt inculpat.
Pe de altă parte, inculpatul M.F. a recunoscut că inculpatul D.V. i-a cerut să-i indice dintre cursanții săi pentru obținerea permisului auto, împrejurare în care i-a prezentat-o pe martora P.M.M., ce i-a predat apoi, în acest scop, suma de 500 mărci germane.
în fine, se impun a fi amintite și declarațiile martorilor M.M. și C.G. care au confirmat că inculpatul D.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.F., la scurt timp după ce a fost pus în libertate, cerându-i să-și schimbe declarațiile și să nu-l implice în cauză.
Desigur, în raport de acest probatoriu nu se constată existența unei grave erori de fapt care să atragă o soluție de achitare, fiind cert stabilit că inculpatul a desfășurat activitatea infracțională ce i se impută, corect încadrată în drept și pentru care în mod legal a fost condamnat.
în ce privește individualizarea pedepsei, se constată că acestui inculpat i s-a aplicat o pedeapsă la limita minimă legală cu suspendarea condiționată a executări, nefiind alte motive care să justifice o coborâre a acesteia sub limita minimă legală.
Acestea au fost considerentele pentru care criticile au fost nefondate și potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat a fost respins și a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4984/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4980/2005. Penal → |
|---|
