ICCJ. Decizia nr. 4978/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 299 din 4 Mai 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara au fost condamnați inculpații:
1. - C.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen.
2. - M.G., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c), C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în baza art. 81 și art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepselor aplicate pe o perioadă de 5 ani care constituie termen de încercare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpații C.I. și M.G. sunt angajați la E.M.U., inculpatul C.I. îndeplinind funcția de director.
Prin Protocolul nr. 4405 s-a stabilit punerea în aplicare a P.R.C.N.H. SA Petroșani pe anul 2003. Conform acestui protocol, concedierea colectivă se făcea numai în baza cererilor individuale ale salariaților care își exprimau intenția de încetare a contractului individual de muncă cu acordarea de plăți compensatorii cu acordul prealabil al conducerii subunității, sindicatului subunității, conducerii L.S.M.V.J. și aprobate de directorul general al companiei.
La nivelul E.M.U. acordul prealabil încetinirii raporturilor de muncă trebuia dat de către inculpatul C.I.
în această unitate erau angajați denunțătorii C.M. și M.E.V., care nu au lucrat în mină ci jucau fotbal la echipa M. din Uricani, echipă a asociației sportive M. din Uricani.
Inculpatul M.G. era șef de brigadă la E.M.U. și președintele Clubului de fotbal M. Uricani.
în a doua jumătate a lunii iunie 2003, denunțătorii C.M. și M.E.V. au început să facă demersuri în vederea disponibilizării lor și obținerii plăților compensatorii.
în acest sens, M.E.V. a întocmit cererea de disponibilizare în nume personal, prezentând-o inculpatului C.I. spre avizare. Inculpatul C.I. a refuzat avizarea cererii, iar ulterior, întâlnindu-i pe ambii denunțători lângă secretariatul unității, i-a îndrumat să i-a legătura cu inculpatul M.G.
Denunțătorii l-au căutat pe inculpatul M.G., care, după ce a aflat că aceștia vor să fie disponibilizați, i-a întrebat cât la sută din plățile compensatorii sunt dispuși să dea pentru aprobarea cererilor, avansând tot el propunerea pentru un procent de 20 %. Spre deosebire de C.M. care a refuzat să dea acești bani, numitul M.E. i-a comunicat inculpatului M.G. că este de acord și în aceiași zi la stadion, i-a promis că-i va da acești bani.
După ce denunțătorii au promis inculpaților că vor ceda din plățile compensatorii 20 % numitul M.E. și 15 % C.M., inculpatului C.I. le-a avizat favorabil cererile de a fi disponibilizați, aceștia intrând în perioada de preaviz.
La un moment dat, denunțătorii făcându-și lichidarea, l-au întâlnit pe inculpatul C.I. care i-a întrebat dacă au terminat cu "actele" deoarece se vor da banii reprezentând plățile compensatorii.
înainte de ridicarea banilor, M.E. a discutat cu casiera Z.E., care i-a comunicat că are dispoziție de la director (inculpatul C.I.) să nu-i dea banii decât în prezența inculpatului M.G. și l-a sfătuit să vină cu un martor, dacă vrea să-și ridice toată suma.
în data de 25 iulie 2003, M.E. s-a deplasat la casieria E.M.U. pentru a-și lua plățile compensatorii fiind însoțit de C.M., pe care l-a întâlnit întâmplător. Martora Z.E. l-a întrebat dacă este în aceiași situație cu M.E., iar acestuia din urmă i-a spus din nou să-și aducă un martor pentru că astfel va trebui să-l cheme pe inculpatul M.G.
M.E. s-a prezentat la casieria uzinei împreună cu martorul H.I.
Casiera Z.E. a reținut din suma cuvenită lui M.E. cheltuielile cu garsoniera pe care le datora și suma de 2.000.000 lei datorată inculpatului C.I., aspect cu care acesta a fost de acord, urmând să mai primească 138.000.000 lei.
Conform înțelegerii și făcând mai multe demersuri la secretariatul unității miniere, casiera l-a înștiințat pe inculpatul M.G. să se prezinte.
în momentul înmânării banilor, inculpatul M.G. a pus mâna pe 4 fișicuri formate fiecare din bancnote de 50.000 lei, însumând 20.000.000 lei.
M.E. l-a prins de mână și i-a smuls banii (fișicurile) și l-a împins, fapt care l-a determinat pe inculpat să-i reproșeze că așa s-au înțeles și că este țigan și că să îi ceară casierei să îl cheme pe inculpatul C.I. în casierie.
Din probe a rezultat, că în ziua de 30 iulie 2003, la stadionul Uricani, inculpatul C.M. s-a întâlnit cu cei doi inculpați, inculpatul C.I. spunându-i că are de dat 22.500.000 lei și că acești bani se vor preda lui M.G.
Inculpatul C.M. s-a prezentat, a doua zi, pe 31 iulie 2004 la orele 14,00 la casierie.
Fiind târziu, casiera l-a anunțat pe inculpatul C.I. că martorul nu s-a prezentat și va trebui să depună banii la bancă. Inculpatul i-a reamintit cu ocazia acestei discuții că inculpatul M.G. va trebui să fie de față când C.M. va încasa plățile compensatorii.
Inculpatul M.G. a fost căutat la telefon, timp în care casiera și denunțătorul au purtat o discuție din care reieșea că acesta nu avea de ales și trebuia să-i dea directorului ce i-a promis 15 % din plățile compensatorii, pentru că altfel nu-i va aviza ordonanța.
Când inculpatul M.G. a ajuns la casierie a cerut să-i fie calculată suma de 15 % din banii rămași după calcularea și reținerea datoriilor, rezultând 22.081.000 lei.
Inculpatul a luat și numărat personal banii și a plecat însoțit de denunțător.
Suma de 22.000.000 lei nu a fost niciodată înregistrată în evidențele contabile ale A.S.M.U.
în data de 15 septembrie 2003, după luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților, inculpatul M.G. a restituit banii denunțătorului.
împotriva acestei hotărâri au declarart apel inculpații și P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba Iulia.
Prin decizia penală nr. 71/ A din 4 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de P.N.A., a desființat sentința numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și modalitatea de executare a pedepsei.
în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru inculpatul C.I. din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și a înlăturat dispozițiile art. 81 și art. 82 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea faptei și pentru inculpatul M.G. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și a înlăturat art. 81 și art. 82 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate și s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.
S-a motivat în considerentele hotărârii apelate că, probele administrate au evidențiat că inculpatul C.I. în calitate de director al E.M.U. avea ca atribuțiuni examinarea sau analiza permanentă a activității unității pentru remedierea aspectelor negative constate, ceia ce, în drept atrage o încadrare calificată a faptei, în dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen., desigur, raportate la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a apreciat că instanța de fond a făcut o apreciere corectă în ce privește întinderea pedepsei, dar a greșit când a dispus suspendarea condiționată a executării ei pentru ambii inculpați.
în termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații.
Prin motivele scrise, cat și oral inculpații au criticat hotărârile, în esență, sub următoarele aspecte:
- instanța de apel a pronunțat condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. (C.I.), și de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul M.G., fără a pune în prealabil în discuția părților noua încadrare juridică, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen., ceea ce atrage o încălcare a dreptului la apărare și prin aceasta conduce la nulitatea hotărârii atacate;
- instanța nu și-a exercitat suficient rolul activ și nu a stabilit cu certitudine situația de fapt;
- la judecarea cauzei a participat un judecător incompatibil, respectiv, doamna judecător T.M. care a lăsat să se întrevadă încă din timpul dezbaterilor că inculpatul C.I. se face vinovat de fapta dedusă judecății;
- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită pentru nici unul din inculpați prin aceea că lipsește elementul material al infracțiunii de luare de mită așa cum este descris în art. 254 C. pen.
Au fost invocate în susținerea motivelor de recurs cazurile de casare înscrise în art. 3859alin. (1) pct. 10, 3, 12, 171 C. proc. pen., dispoziții legale în raport de care vor fi analizate motivele de recurs formulate de inculpați, constatându-se că sub aceste aspecte, instanțele au făcut o corectă aplicare a legii.
Este adevărat că, potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța are o dublă obligație: acea de a pune în discuție noua încadrare și de a atrage atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.
De asemenea, este exact că încălcarea acestei obligații atrage nulitatea actului astfel efectuat, dar, fiind vorba de o nulitate relativă, prevăzută în art. 197 alin. (1) C. proc. pen., ea nu operează atâta vreme cat, cel care o invocă nu a făcut dovada unei vătămări.
O asemenea vătămare nu există, atunci când schimbarea încadrării juridice a faptei a fost cerută prin motivele de desființare din apelul parchetului, iar inculpatul și apărătorul său, având cunoștință de această cerere, au solicitat prin concluziile lor să fie respinsă. în aceste condiții, s-au aflat și inculpații, în raport de cererea formulată de P.N.A. prin motivele de apel privind schimbarea încadrării juridice în art. 254 alin. (2) și respectiv 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., care au avut timpul necesar și posibilitatea să se apere în raport cu această nouă încadrare juridică.
Așa fiind, noua încadrare juridică a fost pusă în discuția părților și nu se constată, în speță, o încălcare a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.
Nefondată este și critica, vizând incompatibilitatea unuia din judecătorii care au format completul la judecata în fond a cauzei, atâta timp cat inculpatul, prin apărător, nu a făcut dovada vreunuia din cazurile de incompatibilitate, prevăzute de art. 46 - art. 48 C. proc. pen.
Starea de fapt, existența elementelor ce compun aceste infracțiuni, inclusiv, vinovăția inculpaților au fost just și complet stabilite în cauză, aspecte sub care hotărârea pronunțată, așa cum a fost modificată în apel, este legală și temeinică, iar criticile nefondate.
Astfel, în raport de declarațiile denunțătorilor C.M., M.E.V. și ale martorilor Z.E., H.T., L.C.E., de înregistrările audio și video care conțin discuțiile purtate între denunțători și inculpați, pe de o parte, precum și discuțiile dintre inculpatul C.I. și martora Z.E., pe de altă parte, este evidentă starea de fapt, corect reținută de instanțe, constatând în aceia că, inculpatul C.I., în calitate de director la E.M.U., în perioada iunie - iulie 2003, atât direct cât și prin intermediul inculpatului M.G., lider de sindicat a pretins de la doi angajați ai uzinei un procent din cuantumul plăților compensatorii pentru a le viza favorabil cererile de disponibilizare.
Ori, este cunoscut că, pentru consumarea infracțiunii nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu, este suficient să se fi pretins un folos ceea ce în cauză s-a întâmplat, fiind realizate elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și complicitate la luare de mită, în formă calificată.
Referitor la susținerea apărării, privind lipsa obiectului material al infracțiunii de luare de mită, este de observat că, de regulă la această infracțiune lipsește obiectul material, dacă însă apărarea a înțeles să se refere la elementul material, acesta este caracterizat în cauză de o acțiune în forma pretinderii unor sume de bani în scopul avizării actelor de disponibilizare pentru cei doi denunțători de către inculpatul C.I., în calitatea sa de director la E.M.U.
în acest context, activitatea infracțională a celor doi inculpați, materializată în acte de pretindere și de intermedierea pretinderii unor sume de bani în scopul realizării unor atribuții de serviciu aferente calității de director a inculpatului C.I., îndeplinește în drept elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care cei doi inculpați au fost corect condamnați.
Pentru totalitatea acestor considerente, criticile formulate de recurenți sunt nefondate, dar hotărârile vor fi supuse casării potrivit dispozițiilor art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., numai în ce privește netemeinicia pedepselor aplicate, cu referire la modalitatea de executare.
Chiar dacă inculpații nu și-au recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor, încercând apărări de circumstanță, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impune ca pedepsele aplicate, de câte 3 ani închisoare, să nu fie executate în regim de detenție așa cum a dispus instanța de apel.
Inculpatul C.I., nu a mai fost sancționat iar inculpatul M.G. are în antecedente o amendă penală, date personale în raport de care se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei.
Fiind îndeplinite și restul condițiilor imperativ prevăzute de art. 81 C. pen., în conformitate cu acest text, se va dispune pentru ambii inculpați suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate, pe un termen de încercare de câte 5 ani.
Pentru acest considerent, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-au admis recursurile declarate, s-au casat hotărârile atacate, numai în ce privește modalitatea de executare a pedepselor, în acest sens, au fost aplicate dispozițiilor art. 81 C. pen., art. 82 și art. 83 C. pen., și au fost menținute celelalte dispoziții ale acestora.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4979/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4972/2005. Penal → |
|---|
