ICCJ. Decizia nr. 5036/2005. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5036/2005

Dosar nr. 4758/2005

Şedinţa publică din 8 septembrie 2005

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 367 din 4 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 3739/P/2005, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul M.V., privind sentinţa penală nr. 157/2003 pronunţată în dosarul nr. 9315/P/2002 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5871 din 12 decembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. a) C. pen.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul M.V. a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Tribunalul Timiş, analizând motivul expus în cererea de revizuire în raport de probele existente în dosarul de fond cât şi, de referatul nr. 151/III/6/23 martie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a constatat că acesta nu se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul care a reiterat motivul invocat în cererea de revizuire.

Prin Decizia penală nr. 225 din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 6062/P/2005, a fost respins apelul declarat de condamnat ca fiind nefondat considerându-se că motivul invocat nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul care a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Examinând recursul declarat, Curtea consideră că acesta este nefondat, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.

Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; ori când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Este de observat că revizuirea unei sentinţe penale poate fi cerută în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen., iar, în speţă, motivul invocat de revizuient nu se încadrează în nici unul dintre acestea.

În consecinţă, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.V. împotriva deciziei penale nr. 225/ A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă pe recurentul revizuient la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5036/2005. Penal. Revizuire. Recurs