ICCJ. Decizia nr. 5081/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5081/2005

Dosar nr. 4909/2005

Şedinţa publică din 9 septembrie 2005

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 iulie 2005 pronunţată în dosarul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, nr. A-662/2005, instanţa a dispus, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventive în cursul soluţionării apelurilor a inculpaţilor S.T.D. şi S.P., deţinuţi preventiv în Penitenciarul Colibaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani şi există indicii că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 61/ F din 8 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, supusă controlului judiciar actual, inculpaţii au fost condamnaţi în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicaţia art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 16 din legea amintită, la pedeapsa de 4 ani închisoare fiecare, aceştia fiind reţinuţi şi arestaţi în cauză începând cu data de 20 octombrie 2004.

Împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs invocând motive de netemeinicie deoarece nu mai sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen. S-a susţinut că în raport de atitudinea sinceră a inculpaţilor, condamnaţi în primă instanţă, nu s-ar putea susţine că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Critica nu este întemeiată.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă pentru traficarea ilicită a cantităţii de 40 kg rezină de cannabis (haşiş), faptă constatată în flagrant prin folosire de investigatori acoperiţi la data de 19 octombrie 2004.

În acest context sinceritatea manifestată ulterior de inculpaţi nu poate influenţa arestarea preventivă, menţinerea acestei măsuri fiind justificată potrivit art. 136 C. proc. pen., pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate a procesului penal şi împiedicarea sustragerii acestora de la executarea pedepsei. În acelaşi sens este şi jurisprundenţă la art. 5 din C.E.D.O. (T.V. Franţa).

Ca atare, încheierea atacată este legală şi temeinică urmând a se respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi inculpaţii recurenţi la câte 60 lei RON fiecare cheltuieli judiciare statului din care 40 lei RON reprezintă onorariu apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.P. şi S.T.D. împotriva încheierii din 28 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 662/2005 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 60 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 40 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5081/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs