ICCJ. Decizia nr. 5094/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 466 din 29 martie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul R.G., în baza art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., și degradarea militară, conform art. 67 C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 11 august 2003 la zi.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuțit corp delict.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că în seara de 10 august 2003, inculpatul R.G. după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a întors acasă, cerând mamei sale o sticlă de țuică. întrucât aceasta l-a refuzat, inculpatul a amenințat că va sparge ușa încăperii în care se afla băutura, după care a mers în camera sa.
La întoarcerea de la câmp tatăl inculpatului a avut o discuție cu acesta, aplicându-i o lovitură cu patul puștii cu aer comprimat în partea stângă a capului.
în aceste împrejurări a urmat o încăierare între cei doi, context în care inculpatul a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat tatălui său două lovituri în zona toraco-abdominală, iar cea de a treia lovitură i-a aplicat-o în timp ce se îmbrânceau spre ieșirea din casă.
Și după această ultimă lovitură cei doi au continuat încăierarea, iar în momentul când a ajuns în curte victima a dat drumul la armă și a apucat lama cuțitului îndreptat asupra sa de inculpat, solicitând sprijinul soției spre a alarma vecinii.
Acest moment a fost surprins de martorii T.M. și D.S., care au observat victima cu dinții înfipți în umărul inculpatului și cu mâna pe lamela cuțitului îndreptat asupra sa.
La intervenția martorilor, părțile implicate în conflict au reușit să fie despărțite, iar inculpatul a predat cuțitul lui D.S. după care au observat urme de sânge pe tricoul victimei, aceasta fiind transportată la spital de martorul V.E.
Ca urmare a leziunilor suferite, victima a decedat în drum spre spital.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne și externe, consecutivă plăgilor înjunghiate toracice suferite, din care una penetrantă cardio-pericardică cu hemipericard hemotorax stânga.
S-a apreciat că fapta inculpatului de a aplica victimei cu mare intensitate trei lovituri cu cuțitul în zona toracică, din care una penetrantă cardio-pericardică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat asupra unei rude apropiate, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., respingându-se cererea inculpatului de schimbare a încadrării în dispozițiile art. 183 C. pen.
De asemenea, instanța a considerat că fapta inculpatului nu a fost comisă în condițiile circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și nici ale dispozițiilor art. 44 din același cod, privind legitima apărare, nefiind întrunite cerințele acestor texte legale.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a raportului de autopsie medico-legală, aflat în dosar, a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză care atestă comiterea omorului cu discernământ, a declarațiilor martorilor R.N., D.S., T.M., V.E. și E.N., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 380 din 18 mai 2005, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen., că omorul a fost săvârșit în condițiile provocării și că pedeapsa ar fi prea severă impunându-se reducerea ei.
Astfel, s-a constatat de către instanța de control judiciar că inculpatul a acționat pe plan subiectiv cu intenția indirectă de ucidere a tatălui acestuia, că loviturile care au avut drept consecință moartea victimei, nu au fost precedate de vreo acțiune ilicită gravă din partea victimei și că pedeapsa a fost just individualizată sub minimul legal prin recunoașterea circumstanțelor atenuante personale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care invocând dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat aplicația în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., și reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este neîntemeiat.
1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului R.G. în săvârșirea la 10 august 2003 a infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., asupra tatălui său R.I.
Probele administrate, evocate anterior, au confirmat că, la data arătată pe fondul unor relații tensionate și al consumului de băuturi alcoolice de către inculpat, între acesta și victimă s-a produs un conflict în cadrul căruia inculpatul a aplicat tatălui său, cu mare intensitate, mai multe lovituri cu cuțitul în zona hemitoracelui, din care una penetrantă cardio-pericardică cu hemopericard și hematom stâng.
Agresiunea săvârșită de inculpat nu a fost precedată de vreun act ori gest din partea victimei care să determine în psihicul inculpatului o intensă tulburare de natură a justifica violențele asupra tatălui său și implicit o răspundere penală atenuantă. Dimpotrivă, din probe a rezultat că întregul conflict este imputabil inculpatului.
Este adevărat că între părți exista o pregnantă stare conflictuală determinată de inculpat care era nemulțumit că părinții săi nu îi îngăduiau consumul de băuturi alcoolice, având față de aceștia reacții ostile.
în acest sens, expertiza medico-legală psihiatrică concluzionează că inculpatul prezintă o tulburare organică de personalitate pe fond toxicoetilic.
Așa fiind, nu se justifică aplicarea în cauză a circumstanței atenuante a provocării, aceasta fiind în afara probelor administrate.
în consecință nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
2. Referitor la pedeapsa principală aplicată de 12 ani închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sub minimul prevăzut de lege prin recunoașterea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) din același cod, constând în conduita general bună a inculpatului înaintea săvârșirii infracțiunii și comportamentul sincer pe parcursul procesului penal.
Se mai constată că această pedeapsa este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
întrucât au fost respectate dispozițiile legale arătate, iar din analiza actelor dosarului nu se desprind elemente care să justifice o mai amplă reducere a pedepsei aplicate, critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi primită.
3. Față de considerentele arătate constatând nefondate criticile inculpatului recurent și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
S-a dedus arestarea preventivă de la 11 august 2003 la 12 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1470/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5096/2005. Penal → |
|---|
