ICCJ. Decizia nr. 5231/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5231/2005

Dosar nr. 5274/2005

Şedinţa publică din 15 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 august 2005 dată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1342/2005, s-a dispus în cadrul procedurii de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, menţinerea măsurii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat în baza actelor dosarului că temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea faţă de inculpată a acestei măsuri se menţin.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpata care prin motivele scrise, dezvoltate oral în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a susţinut în esenţă că în mod greşit s-a menţinut măsura arestării preventive. Pe de altă parte susţine recurenta urmare finalizării urmăririi penale că nu mai poate influenţa mersul procesului, este arestată preventiv de peste doi ani, nu exista date că odată pusă în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică şi totodată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare operează faţă de ea prezumţia de nevinovăţie.

Criticile sunt neîntemeiate şi recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează.

Inculpata nu numai că a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul parchetului, pentru săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave, dar prin sentinţa nr. 255 din 8 iulie 2005 ea a şi fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., art. 291 alin. (1) C. pen., toate cu aplicaţia art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

Prin faptele sale inculpata a prejudiciat, în perioada 2000 - 2003 un număr de 237 persoane cu diverse sume de bani în calitate de funcţionar C.E.C., sucursala Novaci, cu atribuţiuni de gestiune, totalizând peste 14 miliarde lei vechi. În prezent cauza penală se află în apel, încheierea recurată fiind pronunţată de Curtea de Apel Craiova ca instanţă de apel.

Faţă de considerentele ce preced, Curtea constată că se susţin temeiurile de drept şi de fapt ce au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei ca şi la menţinerea acestei măsuri, încheierea recurată fiind legală şi temeinică, criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate iar recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva încheierii din 31 august 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 1342/P/2005.

Obligă recurenta să plătească statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 20 RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5231/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs