ICCJ. Decizia nr. 5213/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5213/2005
Dosar nr. 4780/2005
Şedinţa publică din 15 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 641/ F din 18 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul G.M.R., cu privire la sentinţa penală nr. 461/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de condamnat, respectiv lipsa de procedură la soluţionarea în fond a cauzei nu se înscriu printre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, solicitând desfiinţarea acesteia şi în fond admiterea contestaţiei la executare în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 492/ A din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2135/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul G.M.R. împotriva sentinţei penale nr. 641 din 18 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2582/2005, fiind obligat apelantul la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect tribunalul a constatat că motivul invocat de condamnat ar fi putut fi valorificat în calea ordinară a apelului sau recursului, nefiind un motiv din cele prevăzute de art. 461 C. proc. pen., de admisibilitate a contestaţiei la executare, astfel că instanţa a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs nemotivat condamnatul G.M.R.
Apărătoarea condamnatului, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi rejudecând pe fond a se dispune admiterea contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece la instanţa de fond nu a fost citat la adresa de domiciliu din sectorul 5 Bucureşti, a declarat apel, apoi recurs, instanţele neţinând cont de apărările sale.
Examinând recursul declarat de condamnatul G.M.R. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, constatând că motivul menţionat cu privire la lipsa de procedură la judecarea cauzei în fond nu se circumscrie cazului de contestaţie la executare invocat, respectiv art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având drept consecinţă respingerea, ca neîntemeiată a cererii de contestaţie la executare.
Înalta Curte apreciază că a fost făcut un riguros examen asupra motivului concret evidenţiat de condamnat, în raport cu actele şi lucrările dosarului, rezultând că sentinţa penală nr. 461/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin neapelare la data de 09 iunie 2003, dată la care s-a emis MEPI nr. 544/2003, ce a fost trimis D.G.P.M.B., Serviciul Urmăriri, comunicându-se cu adresa nr. M 2/38669/03 de către Penitenciarul Bucureşti Jilava că pedeapsa începe la data de 19 iulie 2003 şi expiră la data de 18 iulie 2008, iar la data de 12 ianuarie 2004, inculpatul a declarat apel peste termen, ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 54 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin Decizia penală nr. 2878 din 27 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti, iar prin Decizia penală nr. 621 din 25 august 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca tardiv, apelul inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 5324 din 18 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Astfel, motivul invocat de condamnatul contestator privind lipsa de procedură la judecarea fondului cauzei a fost examinat la momentul soluţionării apelului peste termen de inculpat şi examinat în căile ordinare de atac exercitate de acesta, neputând fi invocat ulterior pe calea contestaţiei la executare, cerere care este specifică fazei executării, având ca obiect numai aspecte legate de executarea hotărârilor definitive.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia la executare în raport cu motivul invocat de condamnat, care excede nu numai condiţiilor prevăzute la art. 461 alin. (1) lit. c), dar şi celorlalte cazuri expres şi limitativ prevăzute în noma arătată şi în consecinţă a pronunţat o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.M.R. împotriva deciziei penale nr. 492/ A din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 20 RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.M.R. împotriva deciziei penale nr. 492/ A din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 20 RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5190/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5221/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
