ICCJ. Decizia nr. 5239/2005. Penal. Art. 289 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5239/2005
Dosar nr. 1900/2005
Şedinţa publică din 16 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/ PI din 24 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 333 C. proc. pen., a fost restituită cauza privind pe inculpaţii S.N. şi C.C.G., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru completarea urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. S.N., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, constând în atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului în încheierile de legalizare nr. 1096, 1089, 1098, toate din 20 aprilie 2000, şi respectiv nr. 3027, 3028 din 28 noiembrie 2001 şi nr. 1555 din 16 mai 2002 şi abuz în serviciu prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen.
2. C.C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) din acelaşi cod, art. 26 şi art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.
Prin rechizitoriul menţionat, s-a mai dispus disjungerea cauzei privind pe D.S. şi A.M. şi scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi de câte 10.000.000 lei făptuitorilor D.L.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), T.F., pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni şi B.D.I., pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut, prin actul de sesizare, că B.D.I. şi A.M. aveau nevoie de acte pentru a-şi recarosa autoturismele Citroen şi respectiv Audi, pe care nu le puteau înmatricula întrucât era necesar importul caroseriilor. Pentru rezolvarea recarosării au luat legătura cu inculpata C.C.G. care le-a promis în toamna anului 2001, că în schimbul sumei de 1.000 mărci germane le rezolvă solicitarea. Conform înţelegerii, cei doi posesori ai autoturismelor i-au remis inculpatei suma solicitată şi o copie xerox după documentele autoturismelor care nu erau înmatriculate în România, fiindu-le făcută promisiunea că le procură şi declaraţia vamală privind importul caroseriilor uzate şi factura de achiziţie de la o firmă importatoare.
Pentru a crea o aparenţă de legalitate, aceasta le-a spus că va legaliza actele respective, întrucât la înmatricularea autoturismelor este necesar ca solicitantul să prezinte actele în original, ori copii legalizate.
La data de 20 noiembrie 2001, inculpata C.C.G. s-a deplasat la Biroul notarului public S.L. din Arad, cu declaraţia vamală cu nr. 152085 privind importul a două caroserii, o caroserie Audi şi o caroserie Ford, iar la data de 22 noiembrie 2001, aceeaşi inculpată s-a deplasat la Biroul notarului public S.N. cu o declaraţie vamală ce poartă acelaşi număr, respectiv 152085, dar din data de 20 noiembrie 2001, şi care se referă la caroserii Citroen şi Wolkswagen, declaraţie vamală legalizată prin încheierea nr. 3027 din 22 noiembrie 2001, iar prin încheierea de autentificare nr. 3028 din 22 noiembrie 2001 este legalizat şi documentul Rechnung număr 522 din 19 noiembrie 2001, prezentat de aceeaşi inculpată notarului public S.N.
Din verificările efectuate a rezultat că în evidenţa Biroului notarial S.N. la nr. 3027 figurează o încheiere datată 16 noiembrie 2001, fiind o solicitare făcută de o persoană pe nume M.M., de legalizare a unui certificat de deces, iar la nr. 3028 este o încheiere privitoare la o pensie de urmaş pe numele M.N.V., datată 16 noiembrie 2001.
Inculpata a remis actele legalizate, iar A.M. a procedat la predarea documentelor la I.P.J. Timiş – Serviciul Poliţiei Rutiere, fiindu-i înmatriculat autoturismul Audi 80, în timp ce B.D.I. nu a prezentat actele la Poliţia Rutieră.
S-a stabilit că declaraţia vamală cu nr. I-52085, datată 22 septembrie 2001, se referă la un export de câlţi cânepă, expeditor figurând SC I. SRL, transportul fiind vagonabil C.F.R. prin vama Moraviţa. Pe declaraţia vamală falsificată de C.C.G. figurează vama Nădlac, ca vamă de intrare, din verificări rezultând că ştampilele vamale aplicate, respectiv 6703, 6708, 6753, aparţin Vămii Vârşand. S-a mai reţinut în rechizitoriu că Societatea Comercială ce este trecută la importator nu figurează în evidenţele Vămii Arad ca importator de autoturisme sau componente de autoturisme, iar menţiunile V50669 şi R37341 aplicate pe declaraţia vamală falsă autentificată de S.N. se referă la alte declaraţii vamale, şi anume I 53132 şi I 53141.
Din E.S.E.I.P. rezultă că autovehiculul ce figurează pe declaraţia vamală falsă, ca fiind cel care a transportat caroseriile Citroen şi Wolkswagen din Germania în România, este de fapt un autoturism VW Golf, ce a fost radiat din evidenţe în anul 1995.
Totodată, s-a mai stabilit că nu figurează în judeţele Arad şi Timiş ca fiind înmatriculat un autoturism pe seria sasiu ce aparţine caroseriei de Wolkswagen, trecută pe aceeaşi declaraţie vamală falsă cu caroseria de Citroen, iar seria caroseriei menţionate pe actul „Rechnung" are terminaţia diferită de aceea trecută pe declaraţia vamală falsă.
Cu privire la inculpatul S.N. s-a mai reţinut că, la data de 20 aprilie 2000, în calitate de notar public, a autentificat în fals trei contracte de vânzare-cumpărare pentru trei apartamente situate în blocul 6 din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. Apartamentele respective, ce poartă numerele 22, 23, 24 sunt situate la parterul blocului menţionat şi aparţineau S.C.C.A. I. SA şi nu SC A.V. Arad care figurează că ar fi emis contractele de vânzare-cumpărare şi în acest mod nu au fost licitate. Aceste contracte au fost legalizate prin încheierile nr. 1096, 1097 şi 1098.
Urmare a verificărilor efectuate a rezultat că făptuitoarea T.F., în calitate de secretară la Biroul notarial a înscris în fals trei numere pe încheierile de legalizare a copiilor de contracte prezentate de martorul D.S., precum şi sumele achitate cu titlu de taxe. Astfel, la nr. 1096 privind apartamentul nr. 22 este înregistrată cererea numitei B.C., pentru autentificarea unui testament, la nr. 1097 privitor la apartamentul nr. 23 este înregistrată cererea unei persoane B.C., iar la nr. 1098 al încheierii de legalizare în copie a contractului de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr. 24 este înregistrată cererea unei persoane pe numele D.D.
La data de 15 iunie 2000, martorul D.S. s-a prezentat cu actele astfel falsificate la Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Arad, unde a solicitat şi obţinut înscrierea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare pentru apartamentele nr. 22, 23, 24.
Curtea de Apel Timişoara, din administrarea probelor existente la dosar şi din dezbaterile care au avut loc, a apreciat că urmărirea penală nu este completă, existând serioase lacune în stabilirea situaţiei de fapt, a vinovăţiilor inculpaţilor şi a încadrării juridice.
Astfel, rechizitoriul nu descrie fapta sau faptele care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 248 alin. (1) C. pen, sau art. 246 alin. (1) din acelaşi cod, nu se precizează dacă s-a produs o pagubă şi în caz afirmativ în dauna cui, dacă s-a produs vreo vătămare a intereselor legale unei persoane.
De asemenea, instanţa de fond a concluzionat că prin actul de sesizare a instanţei nu s-a stabilit nici o parte vătămată, nu s-a făcut nici o cercetare asupra relaţiilor dintre notarul public şi cele două secretare D.L.M. şi T.F. şi care au înscris în fals numerele de înregistrare şi legalizare, cu atât mai mult cu cât inculpatul S.N. a arătat că acestea nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu pe care le aveau.
În consecinţă, arată instanţa de fond, trebuia să se verifice dacă nu cumva acestea au fost determinate în vreun fel de către inculpat să-şi îndeplinească defectuos sarcinile de serviciu, fiind puţin probabil ca ele să-şi fi permis fără nici o imixtiune să nu înregistreze actele, să dea numere false încheierilor legalizate, să nu perceapă taxe şi să nu arhiveze documentele, sens în care se impunea efectuarea unor confruntări între inculpatul S.N. şi cele două secretare.
Prima instanţă mai precizează că în cuprinsul rechizitoriului şi nici după cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 288 în art. 290 C. pen., nu s-a arătat în ce modalitate s-a săvârşit infracţiunea şi nici nu s-a administrat vreo probă, după cum nu s-au administrat probe în scopul dovedirii intenţiei inculpatului de a produce o anumită consecinţă juridică, deoarece în cazul art. 290 C. pen., intenţia nu poate fi decât directă.
Împotriva acestei sentinţe Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât s-a făcut o greşită aplicare a legii rezultată din interpretarea incorectă a probelor administrate, iar restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale este nelegală, referindu-se doar la inculpatul S.N., nu şi la inculpata C.C.G.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 333 C. proc. pen., în tot cursul judecăţii, instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.
Din economia textului citat rezultă că atunci când dispune restituirea cauzei la procuror instanţa este obligată să indice faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă.
În speţă, prima instanţă a menţionat generic că prin rechizitoriu nu sunt descrise faptele care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 248 alin. (1) sau art. 246 alin. (1) C. pen., că nu se precizează dacă s-a produs o pagubă, că nu s-a făcut nici o cercetare asupra relaţiilor dintre notarul public şi cele două secretare care au înscris în fals numerele de înregistrare şi legalizare.
Or, chiar în partea introductivă a hotărârii rezultă că la ordine fiind pronunţarea în cauza penală pornită prin rechizitoriu din 19 decembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împotriva inculpaţilor S.N. şi C.C.G., primul trimis în judecată, printre altele, şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.
În dosarul de urmărire penală se află depus Rechizitoriul din 11 noiembrie 2002, din care rezultă disjungerea cauzei privind pe inculpatul S.N. Actele aflate în dosar fac referire la modul în care au fost achiziţionate apartamentele nr. 22, 23, 24 de la SC A. Vagoane, de către D.S. (condamnat în dosarul nr. 6732/2002 al Curţii de Apel Timişoara), apartamente ce aveau destinaţie de spaţiu comercial şi aparţineau părţii civile S.C.C.A. I. SA Arad şi pentru a le intabula în cartea funciară D.S. s-a prezentat la inculpatul S.N. şi realizează legalizarea celor 3 contracte.
Pe de altă parte, în dosarul instanţei există depusă o cerere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care se solicită în completarea rechizitoriului emis în dosarul nr. 172/P/2002 (şi care a constituit actul de sesizare al instanţei) citarea, în calitate de parte vătămată, a S.C.C.A. I. SA Arad şi Ministerul Finanţelor – Direcţia Vamală Regională Timiş – Vama Arad. În motivarea acestei cereri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara învederează că inculpatul S.N. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 alin. (1) C. pen., iar unitatea căruia i s-a cauzat o pagubă în patrimoniu este S.C.C.A. I. SA Arad, iar inculpata C.C.G. a fost trimisă în judecată şi pentru art. 26 şi art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond, la data de 24 mai 2004, a decis că nu trebuie citată D.R.V. deoarece nu există pagubă, infracţiunea rămânând în stadiul de tentativă, iar cu privire la partea vătămată S.C.C.A. I. SA Arad, instanţa de fond a luat act de poziţia acesteia că nu s-a constituit parte civilă (a se vedea adresa S.C.C.A. I. SA Arad) existând la dosar acte din care rezultă modul în care s-a soluţionat aspectul civil al cauzei.
În rechizitoriu sunt descrise faptele pretins săvârşite de inculpaţi, sunt precizate încadrările juridice, în dosarul de urmărire penală au fost administrate probele pe care se întemeiază acuzarea, iar în dosarul instanţei acestea au fost completate, inclusiv sub aspectul eventualelor prejudicii aduse părţilor vătămate.
Celelalte aspecte legate de relaţiile dintre inculpatul S.N. şi cele două secretare, D.L. şi T.F., cărora li s-a aplicat câte o amendă administrativă pentru falsurile din registrele notarului pot fi clarificate de instanţă (care a şi procedat nemijlocit la audierea celor două martore) prin confruntarea lor cu inculpatul.
În consecinţă, dosarul de urmărire penală cuprinde probatoriul necesar (care poate fi completat în instanţă în sensul celor mai sus arătate) pe baza căruia instanţa se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor, a încadrării în drept a faptelor eventual comise, motivele invocate în considerentele sentinţei pronunţate (după un an de zile în care cercetarea judecătorească s-a rezumat la audierea celor 2 inculpaţi şi a 3 martori) nu justifică soluţia de restituire a cauzei.
Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este fondat, va fi casată hotărârea atacată şi va fi trimis dosarul pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Timişoara.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 7/ P din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimaţii inculpaţi S.N. şi C.C.G.
Casează hotărârea atacată şi trimite dosarul pentru continuarea judecării cauzei la Curtea de Apel Timişoara.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 40 RON se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5237/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5244/2005. Penal. Art. 297 Cod Penal. Recurs → |
|---|
