ICCJ. Decizia nr. 5303/2005. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin sentința penală nr. 30 din 30 iunie 2005, a respins plângerea formulată de petentul I.N. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), față de magistratul N.V., dispusă în dosarul nr. 181/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, la 18 august 2004.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Petentul I.N. a formulat plângere penală împotriva magistratului N.V., judecător la Judecătoria Agnita, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că, în calitate de judecător, cu ocazia soluționării cauzei civile pentru constatarea uzucapiunii în dosarul nr. 495/2001 al Judecătoriei Agnita, a pronunțat sentința nr. 853 din 16 octombrie 2001, soluție nelegală care i-a produs prejudiciu.
Prin rezoluția dată de procuror, în dosarul nr. 181/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), față de magistratul N.V., conform art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
S-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate sub aspectul laturii obiective și subiective, menționându-se că judecătorul este independent, inamovibil, pronunță soluții în conformitate cu legea și propria conștiință, iar singura posibilitate legată de cenzură sau anulare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești este promovarea căilor de atac prevăzute de lege.
împotriva rezoluției, petentul s-a adresat cu plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cerând infirmarea soluției și trimiterea în judecată a magistratului.
Prin rezoluția dată în dosarul nr. 367/II/2005, la data de 25 aprilie 2005, procurorul general a respins, ca tardivă și neîntemeiată, plângerea împotriva soluției adoptată în dosarul nr. 181/P/2004.
S-a motivat că soluția dispusă prin rezoluția nr. 181/P/2004 la 18 august 2004 a fost comunicată petentului care nu a înregistrat plângere împotriva ei la instanțele Ministerului Public, decât la 31 martie 2005, când s-a adresat Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că plângerea este tardivă, conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
Din analiza tuturor actelor premergătoare urmăririi penale administrate în cauză, rezultă că soluția dispusă de procuror este temeinică și legală, iar simpla împrejurare că una din părțile din proces este nemulțumită de soluția pronunțată de judecător, fără a exista elemente de rea-credință, nu constituie infracțiune.
Nemulțumit și de această soluție, petentul I.N. a depus plângere la Curtea de Apel Alba Iulia și a cerut desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Prin sentința penală nr. 30 din 30 iunie 2005, care face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea ca nefondată.
S-a reținut și motivat că prin sentința civilă nr. 833 din 16 octombrie 2001 a Judecătoriei Agnita, judecătorul N.V., având de soluționat o cerere prin care I.N. a solicitat constatarea unui drept de proprietate prin prescripție achizitivă, a respins cererea, reținând că petentul s-a aflat în proprietate indiviză potrivit extrasului de carte funciară, neoperând uzucapiunea datorită unei posesii echivoce.
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1156/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, iar respingerea unei cereri de chemare în judecată fără a se face dovada că este urmarea relei-credințe a magistratului nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sentința nr. 853 din 16 octombrie 2001 a Judecătoriei Agnita este urmarea unor abuzuri și falsuri.
Recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr. 3 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă plângerea formulată de I.N. împotriva rezoluției nr. 197/II/2/2004 din 27 februarie 2004 în dosarul nr. 32/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Petentul s-a plâns împotriva judecătorului N.V. de la Judecătoria Agnita care, prin sentința civilă nr. 853 din 16 octombrie 2001, a respins acțiunea civilă formulată, considerând că magistratul a comis două infracțiuni, acelea de abuz în serviciu și fals intelectual.
Recursul declarat împotriva sentinței nr. 9 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respins prin decizia nr. 3507 din 24 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2389/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție.
Petentul a formulat noi plângeri, printre care și plângerea care face obiectul recursului, iar prin rezoluția nr. 367/II/2/2005 din 25 aprilie 2005 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca tardivă și neîntemeiată.
Sentința prin care au fost menținute soluțiile pronunțate fiind legală și temeinică, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5301/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5297/2005. Penal → |
|---|
