ICCJ. Decizia nr. 5297/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 754/ F din 7 iunie 2005, Tribunalul București, secția I penală, dosar nr. 1787/2005, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenția de la 25 februarie 2005 la zi.

în baza art. 17 alin. l din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităților de 53 grame de heroină în amestec cu cafeină și griseofulvin și respectiv 10,77 grame de heroină în amestec cu cafeină și griseofulvin rămase în urma efectuării analizelor de laborator.

în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea drogurilor confiscate, cu excepția contraprobei.

în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea telefonului mobil și a cântarului tip balanță împreună cu 4 greutăți de 1 gr., 2 gr., 5 gr. și 10 gr.

în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a sumei de 890.000 lei.

A obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 25 februarie 2005, inculpatul B.C.M. a fost contactat telefonic de către denunțătorul Ț.L.V., pe care îl cunoștea de mai multă vreme drept consumator de droguri și, la cererea acestuia din urmă, a acceptat să îi vândă, contra cost 10 grame de heroină. în cursul discuției telefonice, inculpatul i-a comunicat denunțătorului locul unde urmau să se întâlnească în vederea realizării tranzacției, respectiv în zona stației de metrou C.B. După întâlnire, cei doi au pornit împreună pe strada Aluniș, unde denunțătorul i-a remis inculpatului suma de 12.000.000 lei, în bancnote a căror serii au fost notate anterior într-un proces verbal întocmit de organele de urmărire penală, iar cel din urmă i-a înmânat o punguță, pe care a luat-o din dreptul unui gard, ce împrejmuia un teren viran. în acel moment au intervenit organele de urmărire penală, cărora denunțătorul le-a predat punguța primită de la inculpat. în aceasta au fost identificate alte trei punguțe de dimensiuni mai mici în care se afla o substanță de culoare brun-roșcată, despre care, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 107528 din 28 februarie 2005, s-a stabilit că are o greutate de 10,87 grame și conține heroină cu cafeină și griseufulvin. La percheziția corporală efectuată asupra inculpatului, a fost găsită suma de 12.890.000 lei, din care 12.000.000 lei în bancnote având serii identice celor consemnate anterior în procesul verbal.

După ce a fost depistat, inculpatul a recunoscut că mai deținea la locuința sa o altă cantitate de heroină, destinată și aceasta comercializării.

în urma percheziției domiciliare, au fost găsite în șifonier o pungă de plastic acoperită cu bandă adezivă transparentă, aflată într-o geantă de damă, ce conținea o substanță pulverulentă, de culoare brun roșcată, cu miros înțepător și respectiv o altă pungă din plastic, în care se aflau un cântar tip balanță și greutăți de 1 gr., 2 gr., 5 gr. și 10 gr., obiecte despre care inculpatul a recunoscut că le folosea la porționarea și cântărirea drogurilor vândute.

Cu privire la substanța pulverulentă menționată prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 207528 din 28 februarie 2005 s-a stabilit că aceasta are o greutate de 53,36 grame și conține heroină în amestec cu cafeină și griseufulvin.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, cantitatea relativ mare a drogurilor traficate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului fiind cunoscut cu antecedente penale. în raport de atitudinea sinceră a inculpatului instanța de fond a făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.

împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.C.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate.

Parchetul a solicitat majorarea pedepsei având în vedere că fapta inculpatului prezintă un grad sporit de pericol social, în raport de cantitatea relativ mare de heroină traficată și de împrejurările comiterii acesteia.

A mai susținut parchetul că sinceritatea inculpatului a fost determinată de prinderea sa în flagrant.

Inculpatul a solicitat, în schimb, să se dea o eficiență mai mare circumstanțelor atenuate, prin coborârea pedepsei la minimul special prevăzut de lege.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 536 din 11 iulie 2005, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.C.M. împotriva sentinței penale nr. 754/2005 a Tribunalului București, secția I penală.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 25 februarie 2005 la zi.

Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 90 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

La stabilirea pedepsei de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanța de fond a dat eficiență criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reținând în mod corect și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., față de comportarea sinceră a inculpatului în faza de urmărire penală cât și de judecată.

Inculpatul a fost prins în flagrant în momentul săvârșirii infracțiunii, având totodată o atitudine cooperantă prin conducerea procurorului și organelor de poliție la locuința sa, de unde a predat 53,36 grame heroină în amestec cu cafeină și griseofulvin.

Mai mult, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală în vederea efectuării cercetărilor față de numitul A.K. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a declarației inculpatului, că vinde heroină din luna noiembrie 2004 și că se aprovizionează de la un cetățean turc pe numele de A.K.

în aceste condiții, critica parchetului în sensul că odată prins în flagrant, inculpatul nu mai putea nega săvârșirea infracțiunii este nefondată, fiind îndeplinite prevederile art. 74 lit. c) C. pen., reținută în mod corect de instanța de fond.

în conformitate cu art. 52 C. pen., scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

în raport de aceste dispoziții, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

De asemenea, nefondată este și critica inculpatului prin care solicită o micșorare a pedepsei, atâta timp cât sunt îndeplinite prevederile art. 52 și art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cum mai sus s-a arătat.

împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.C.M., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului.

Practic, au fost reiterate motivele invocate de parchet și inculpat în susținerea apelurilor lor.

Astfel, parchetul a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului, într-un cuantum redus, nu corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei având în vedere că inculpatul a săvârșit o infracțiune cu un grad de pericol social sporit, care rezultă din cantitatea mare de droguri pe care acesta a pus-o în circulație și cantitatea mare de heroină pe care o deține la domiciliul său.

împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, nu justifică, în opinia parchetului, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mic,

în schimb, inculpatul opinează că pedeapsa aplicată este prea severă în raport de faptul că a colaborat cu organele de anchetă, a fost sincer și este bolnav de TBC.

în drept, atât parchetul, cât și inculpatul și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Examinând decizia prin prisma cazului de casare invocat, cât și sub aspectele menționate în motivele susținute, înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, hotărârea instanței de apel, cât și a celei de fond, de altfel, fiind legale și temeinice.

De altfel, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că în cauză s-a reținut, corect, că inculpatul B.C.M. a săvârșit, cu vinovăție, infracțiunea de trafic de droguri de mare risc (heroină), prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, în data de 25 februarie 2005, acesta a vândut martorului denunțător Ț.L.V. cantitatea de 10,87 grame heroină și a deținut în locuință 53,36 grame heroină, destinate comercializării.

Prima instanță, reținând în favoarea recurentului-inculpat circumstanțe atenuate, l-a condamnat la 5 ani închisoare.

Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să își poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și al duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă persoana, cât și aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Revenind la cauză, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, împrejurările comiterii acesteia, cantitatea relativ mare a drogurilor traficate, precum și urmările socialmente periculoase ale faptei.

De asemenea, au fost avute în vedere, corect, și datele care caracterizează persoana recurentului inculpat, care a mai fost condamnat anterior, condamnare pentru care a intervenit reabilitarea, iar pe parcursul procesului penal a manifestat constant o atitudine sinceră și cooperantă, a recunoscut comiterea faptei, ajutând în acest mod la aflarea adevărului în cauză.

Mai mult decât atât, inculpatul a colaborat în mod activ cu organele de urmărire penală, în vederea depistării și a altor persoane implicate în traficul de droguri.

Atitudinea procesuală a inculpatului a fost reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea acestuia, care a avut ca urmare coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

în raport de circumstanțele reale și personale anterior menționate, înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

în consecință, se reține că nu există motive nici pentru majorarea pedepsei, nici pentru reducerea acesteia, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.C.M.

Se va computa prevenția pentru inculpat la zi din pedeapsa aplicată.

S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5297/2005. Penal