ICCJ. Decizia nr. 5366/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5366/2005
Dosar nr. 5421/2005
Şedinţa publică din 22 septembrie 2005
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.I.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în dosarul nr. 3900/2005, constată următoarele:
Prin încheierea amintită instanţa, investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ precum şi de inculpaţii D.Şt.C., V.I.A. şi D.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 111 din 3 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 1252/2005, a făcut printre altele aplicarea art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., constatând că menţinerea arestării preventive a inculpatului V.I.A. este legală şi temeinică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul V.I.A., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. cu numărul de dosar 5421/2005.
Recursul nu a fost motivat în scris, însă cu prilejul dezbaterilor desfăşurate la termenul de la 22 septembrie 2005 apărătorul recurentului a susţinut că menţinerea măsurii arestării nu se mai justifică în raport cu vârsta recurentului şi cu periculozitatea relativ redusă a faptelor reţinute în sarcina sa reflectată de pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţă.
Un alt argument formulat în acelaşi sens a vizat faptul că recurentul executat deja aproximativ jumătate din pedeapsa amintită.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată penală pentru comiterea a şapte infracţiuni de tâlhărie comise într-o manieră extrem de temerară, în locuri publice, împreună cu unul sau mai mulţi coautori, inclusiv împreună cu un minor care nu împlinise vârsta de 14 ani.
Faptul că inculpatul însuşi nu împlinise la data comiterii respectivelor infracţiuni vârsta de 16 ani a constituit, în mod evident, argumentul determinant avut în vedere de instanţa de fond la individualizarea celor şapte pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare ca şi a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare stabilite prin sentinţă.
Aşa fiind, este neraţională invocarea cuantumului relativ redus al acelor pedepse pentru a se afirma, în pofida oricăror evidenţe, că periculozitatea socială concretă a faptelor amintite ar fi fost una redusă.
Împrejurarea că, înainte de finalizarea judecării cauzei în apel recurentul inculpat s-a aflat în stare de arest o perioadă care echivalează cu aproximativ jumătate din durata pedepsei rezultante stabilite prin sentinţă nu este nici ea concludentă.
Mult mai relevante sunt în schimb aprecierile instanţei de fond referitoare la refuzul constant al inculpatului de a recunoaşte comiterea unora dintre infracţiuni, chiar în situaţii în care apărările sale vin în contradicţie cu depoziţii convergente ale martorilor şi părţilor vătămate.
Alături de pericolul social amintit acest din urmă aspect sugerează că punerea în acest moment în libertate a inculpatului este susceptibilă de a induce o stare de nesiguranţă unora dintre părţile vătămate şi dintre martorii amintiţi,diminuând astfel posibilităţile instanţei de apel de stabilire cu exactitate a situaţiei de fapt.
Aşa fiind, Curtea constată că prin încheierea recurată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen.
Conchizând că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu precizarea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu ca apărător al inculpatului urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în dosarul nr. 3900/2005.
Obligă recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 80 lei (noi), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 20 lei (noi), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5334/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5376/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
