ICCJ. Decizia nr. 5378/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5378/2005
Dosar nr. 2697/2005
Şedinţa publică din 23 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 433 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Constanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii:
- M.R.V.;
- F.S. ambii pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., şi;
- S.E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la 23 noiembrie 2002, cu ocazia unui control efectuat la SC R. SRL organele de poliţie au ridicat 24 de caiete cu diverse însemnări.
Într-un caiet s-a găsit menţiunea „8.000.000 gardă, şpagă, 14 noiembrie 2002". În consecinţă, în cauză s-au efectuat cercetări de către P.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa care a reţinut că inculpatul S.E. asociat la societatea menţionată a dat suma de 8 milioane lei la 14 decembrie 2002 inculpaţilor M.R.V. şi F.S. ambii comisari la Garda Financiară Constanţa pentru ca aceştia să aplice primului, o amendă contravenţională orientată spre minimul special prevăzut de lege. În acest sens s-a motivat că inculpatul S.E. a făcut autodenunţ în referire la această împrejurare şi că în cursul urmăririi penale a dat mai multe declaraţii în faţa organelor de poliţie în legătură cu alte fapte penale pentru care a fost cercetat.
Instanţa de fond reţine că la cercetarea judecătorească inculpatul S.E. a revenit la declaraţiile din cursul urmăririi penale cu motivarea că acele declaraţii au fost date la promisiunea organelor de cercetare că nu va fi urmărit pentru alte fapte penale.
În acelaşi sens instanţa mai reţine că martora S.M., soţia inculpatului S.E., prevalându-se de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen., s-a abţinut să facă declaraţii la cercetarea judecătorească.
În consecinţă, instanţa de fond a motivat că numai în baza declaraţiilor de la urmărirea penală ale inculpatului S.E. şi a menţiunii din caietul ridicat de la acesta nu există certitudinea că inculpatul a săvârşit infracţiunea de dare de mită iar cei doi comisari inculpaţi au săvârşit infracţiunea de luare de mită.
Prin Decizia penală nr. 26/P/2005, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa care a criticat hotărârea instanţei de fond de achitare a inculpaţilor ca nelegală şi netemeinică.
Împotriva deciziei a declarat recurs P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa care a criticat hotărârile pronunţate pentru că au făcut o greşită apreciere a probelor administrate ceea ce a determinat reţinerea unei situaţii de fapt neconforme realităţii şi în consecinţă achitarea eronată a celor trei inculpaţi pentru infracţiunile ce au făcut obiectul trimiterii lor în judecată.
S-a motivat că în cauză există cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Din examinarea textului rezultă că sarcina de a contribui la lămurirea cauzei sub toate aspectele revine deopotrivă organului de urmărire penală şi instanţei de judecată în cursul procesului penal.
Că această lămurire, dezlegare a cauzei se face pe bază de probe, care potrivit legii se administrează în ambele faze ale procesului penal, urmărire penală şi judecată.
Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Probele nu au valoare mai dinainte stabilită.
Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Concomitent potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În cauză s-a ivit o controversă între parchet şi instanţele care au soluţionat cauza până în prezent, cu privire la aprecierea declaraţiilor inculpatului S.E., înscrisul examinat la dosarul de Urmărire penală în cadrul constatării grafoscopice şi declaraţia de la urmărire penală a martorei S.M., soţia inculpatului.
În baza acestora ar urma să se stabilească dacă cei doi funcţionari ai Gărzii Financiare, inculpaţi în cauză, au primit 8 milioane de lei, care nu li se cuveneau de la S.E. în scopul de a-i aplica o sancţiune situată la limita minimă prevăzută de lege pentru o anumită contravenţie ceea ce ar constitui infracţiunile de luare de mită şi respectiv dare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., şi respectiv 255 C. pen.
Din declaraţia martorei S.M. de la urmărire penală rezultă că cei doi comisari au constatat o oarecare inadvertenţă în registrul de casă al societăţii cu privire la încasările băneşti efectuate şi înregistrate de martoră. Mai rezultă că aceste inadvertenţe n-au fost lămurite în prezenţa martorei care la un moment dat a ieşit din birou să servească clienţii care aşteptau. Martora declară: „Nu ştiu ce au discutat cei doi comisari cu soţul meu, dar la un moment dat soţul meu a ieşit şi m-a anunţat că trebuie să meargă la Constanţa ca să se continue controlul.
Eu nu ştiu ce s-a întâmplat la sediul societăţii din Constanţa. A doua zi soţul meu mi-a spus că le-a dat celor doi comisari 8 milioane lei.
Nu-mi amintesc dacă soţul mi-a spus şi pentru care a dat suma celor doi comisari.
Eu însă am notat într-un caiet pe care-l ţineau la depozit şi în care notam cheltuieli pe care le făceam .. pentru a nu uita ce au făcut cu banii."
Examinând această declaraţie în raport cu prevederile citate ale art. 63 C. proc. pen., care definesc proba rezultă că din această declaraţie se poate reţine cu certitudine ca element de fapt doar că martora a fost prezentă la constatarea de către comisari a unor relative inadvertenţe în înregistrarea încasărilor. Afirmaţia „eu nu ştiu ce s-a întâmplat la sediul societăţii din Constanţa" şi .. „nu-mi mai amintesc dacă soţul meu mi-a spus pentru ce a dat suma celor doi comisari," nu realizează condiţiile probei întrucât nu fixează, nu relevă nici un element concret cu valoare de certitudine.
Or pentru a avea valoare de probă în raport de infracţiunile ce se reţin în cauză era esenţial ca faptul dării şi luării celor 8 milioane lei se rezultă neîndoielnic din declaraţie. Mai mult potrivit cerinţelor textelor legale ale art. 254 şi art. 255 C. pen., era necesar să rezulte în mod evident în ce scop s-a dat suma pentru ca în cauză să existe infracţiuni. Aşa fiind, şi nota din caiet care s-a stabilit cu certitudine că a fost scrisă de martoră capătă relevanţă pur-subiectivă, rămâne o bănuială aproximativă a martorei.
Aşa fiind, declaraţiile contradictorii ale inculpatului S.E. care nu se coroborează cu nici un element de fapt cert nu pot căpăta aptitudinea unor probe în raport de prevederile art. 69 C. proc. pen., mai sus citate.
Cât priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi, aceştia în mod constant au declarat că n-au pretins şi n-au primit suma de bani de la S.E.
Prin urmare, în cauză nu se poate aprecia pe baze de probe că situaţia de fapt este acea reţinută în rechizitoriu, motivarea hotărârilor la judecata în fond şi în apel fiind corectă iar soluţiile legale şi temeinice.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul parchetului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 26/ P din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe intimaţii inculpaţi M.R.V., F.S. şi S.E.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5376/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 5383/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
