ICCJ. Decizia nr. 5573/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 90 din 26 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1948/2005, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale cu nr. 2732/P/2004 din 14 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost menținută rezoluția atacată și a fost obligat petiționarul la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția nr. 2732/P/2004 din 14 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de inspectorul principal G.D. din cadrul D.G.P.M.B., sector 4 poliție, cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., reținându-se că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru care a fost reclamat de petiționarul M.I., că nu a tergiversat efectuarea cercetărilor penale, ci a desfășurat o activitate ritmică, monitorizată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București care, de altfel, a achiesat la propunerea de soluționare a cauzei pe care acesta a formulat-o. S-a reținut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, în cauză nefăcându-se dovada comiterii de către persoana reclamată a acestei infracțiuni.
împotriva acestei soluții, petiționarul M.I. a formulat plângere care, prin rezoluția nr. 767/II-2/2005 din 4 aprilie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că în cauză nu se poate vorbi de o tergiversare a cercetărilor, atâta timp cât lucrătorul de poliție a desfășurat activități ritmice, iar soluția propusă a fost însușită de procuror și, de asemenea, că nu poate fi reținută nici infracțiunea de favorizarea infractorului, în lipsa unei răspunderi penale a persoanelor reclamate inițial de petiționar.
în cauză, petiționarul M.I. a formulat plângere, în baza art. 2781C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată.
Petiționarul a susținut că, în fapt, inspectorul principal G.D. nu a avut intenția de a soluționa dosarul său, legal repartizat, situație relevată de cele două declinări de competență, a soluționării cauzei către poliția sectorului 3 și către parchetul sectorului 3, în final dosarul reîntorcându-se la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.
Examinând plângerea petiționarului pe baza lucrărilor și a materialului probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că este neîntemeiată, apreciind că lucrătorul de poliție G.D. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost reclamat, activitățile desfășurate de acesta, circumscriindu-se cerințelor urmăririi penale, respectiv clarificării competenței materiale și teritoriale, precum și respectării termenelor de efectuare a actelor procesuale, așa cum a constatat și procurorul, prin rezoluția adoptată.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I. care a solicitat casarea acesteia, cu reținerea cauzei spre rejudecare, sub aspectul infracțiunilor sesizate în plângerea inițială.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit prevederilor art. 3859alin. (3), coroborat cu art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată că petiționarul M.I., apreciind că lucrătorul de poliție G.D., ce a avut spre soluționare o sesizare, ar fi tergiversat nejustificat efectuarea cercetărilor, fapt ce l-ar fi prejudiciat moral și material pe petiționar, a formulat plângere penală împotriva acestuia.
Examinând materialul probator administrat în cauză, înalta Curte constată că, întârzierea soluționării plângerii penale formulate de petiționar nu s-a datorat neefectuării, cu celeritate a cercetărilor de către intimatul G.D., ci unor probleme procedurale legate de competența teritorială a organului de poliție, însărcinat cu soluționarea cauzei.
Acest aspect rezultă din succesiunea actelor de stabilire a competenței teritoriale, conflict soluționat în final, potrivit organelor procedurale, de parchetul sub a cărui îndrumare se aflau cele două unități de poliție.
Examinând din oficiu cauza, înalta Curte constată că nu există elemente de natură a conduce la casarea hotărârii și, cu atât mai puțin, de efectuare a cercetării judecătorești, împotriva intimatului G.D., neputându-se reține în sarcina acestuia, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 90 din 26 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul-petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5570/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5569/2005. Penal → |
|---|
