ICCJ. Decizia nr. 5564/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 367 din 8 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar penal nr. 5591/2003, inculpatul L.A. a fost condamnat, la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. i) C. pen.
în baza art. 65 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 8 ani.
Inculpatul a fost privat de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., și art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Inculpatul a fost obligat la plata unei rente viagere în sumă de 1.300.000 lei lunar în favoarea minorului B.I. până la îndeplinirea vârstei de 18 ani.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
în ziua de 3 septembrie 2002, în jurul orelor 12,00, inculpatul L.A., întâlnindu-se cu victima B.C., care era însoțit de mama sa și de martorul C.G.P., în zona complexului comercial P. din cartierul Viziru I din Brăila, a agresat-o pe aceasta cu un cuțit, între cei doi fiind un conflict mai vechi.
în ajutorul victimei a sărit, martorul C.G.P., încercând să-l dezarmeze pe inculpat, și aruncând cu două greutăți de cântar luate de pe o tarabă din piață.
întrucât în zonă apăruseră mai mulți tineri înarmați cu bâte, care erau cunoscuți că fac parte din gruparea inculpatului numită C., cei doi s-au refugiat, încercând să oprească o mașină pentru a fi dusă victima la spital.
La un moment dat, victima epuizată a căzut la pământ, și de ea s-a apropriat inculpatul, care a lovit-o ca cuțitul de mai multe ori.
Fiind transportată la spital, de către martorul C.G.P., a fost operată de urgență, dar a doua zi a decedat.
Din raportul de necropsie rezultă că moartea numitului B.C. a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic consecutiv, multiplelor plăgi tăiate și înjunghiate de la nivelul membrelor și hemitoracelui stâng între leziuni și deces existând raport direct de cauzalitate.
împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul solicitând în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
în subsidiar a solicitat reținerea scuzei provocări prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin decizia penală nr. 79/ A din 17 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 79/2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 4 septembrie 2002 până la zi.
De asemenea, apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulțumit de soluția instanței de apel, inculpatul a atacat-o cu recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate mai jos.
Primul motiv de casare invocat de inculpat, prin apărătorul ales, îl constituie cel prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanțele au omis să examineze starea de conexitate prevăzută de art. 34 lit. d) C. proc. pen., dintre infracțiunea din prezenta cauză și a infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., săvârșită de victimă, cu un an în urmă în dauna inculpatului L.A.
Această critică este lipsită de substanță și nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
- pentru a se putea pronunța asupra acestei chestiuni trebuia să existe o solicitare din partea inculpatului în fața instanței de fond sau de apel, ceea ce nu s-a întâmplat;
- nu se poate reține un caz de conexitate între infracțiunea de omor săvârșită de inculpat pe data de 3 septembrie 2002 și cea de vătămare corporală gravă comisă de victimă în noiembrie 2001;
- având în vedere că presupusul autor al infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., a decedat, soluția ar fi fost una singură, aceea de încetare a procesului penal, în temeiul art. 242 raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
Nici solicitarea recurentului de a fi achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât a săvârșit infracțiunea în condițiile art. 44 C. pen., nu poate fi primită.
Astfel, conform art. 44 C. proc. pen., pentru a se putea constata existența acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei trebuie îndeplinite mai multe condiții și anume: existența unui atac material, direct, imediat și injust, existența unui pericol grav creat prin acest atac pentru persoana sa sau pentru drepturile celui atacat ori ale altuia sau pentru interesul public și existența necesității de a înlătura atacul.
Din probele administrate în cauză rezultă, fără echivoc, faptul că inculpatul a fost cel care a lovit primul victima, înjunghiindu-l cu cuțitul, martorul C.G.P. intervenind în apărarea victimei, lovindu-l pe inculpat, pentru ca în faza finală a conflictului, atunci când victima în încercarea de a se refugia din calea agresorului, epuizată, a căzut la pământ, inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul, fără ca aceasta să mai reacționeze, cauzându-i leziuni ce ulterior i-au cauzat moartea.
Așa fiind, nu poate fi reținută legitima apărarea în cauză, care să aibă drept efect înlăturarea caracterului penal al faptei.
Nejustificată este și solicitarea recurentului inculpat de a schimba încadrarea juridică din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în cea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 152 alin. (1) lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârșită "în public" atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesului publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană (piața și strada sunt astfel de locuri) iar conform lit. b) de la același articol, în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, au fost de față mai multe persoane la agresiunea suferită de victimă, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice.
Un al patrulea motiv de casare invocat de către inculpat îl reprezintă nereținerea în favoarea sa a dispozițiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., dar nici acesta nu poate fi luat în seamă, în speță neexistând probe care să ateste o astfel de situație.
în mod justificat instanțele de fond și de apel au înlăturat depoziția martorului P.S. care a relatat instanței doar ceea ce a aflat de la alte persoane, spusele sale venind în contradicție flagrantă cu declarațiile martorilor oculari.
în condițiile în care inculpatul a inițiat conflictul, nu se poate reține că agresiunea suferită de acesta din partea martorului C.G.P. (aceasta a aruncat cu greutățile de 1 kg ale unui cântar în inculpat) a fost de natură să determine o stare de tulburare puternică sau emoție sub stăpânirea căruia inculpatul să fi acționat.
Lipsită de fundament este și solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiilor Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și nu un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.
Infracțiunea reținută în sarcina sa este unanim recunoscută ca fiind deosebit de gravă, deoarece face parte dintre cele care vizează esența persoanei și anume viața.
Inculpatul a acționat cu o violență ieșită din comun, ajutându-se de un obiect tăietor - înțepător (cuțit) apt pentru a ucide, în vederea rezolvării unui conflict mai vechi ivit între el și victimă.
în aceste condiții nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaloarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel.
Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
Totdeauna, conform art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5569/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5565/2005. Penal → |
|---|
