ICCJ. Decizia nr. 5600/2005. Penal
| Comentarii |
|
La data de 10 august 2004 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București plângerea persoanelor vătămate J.V. și J.M., prin care au solicitat efectuarea de cercetări față de notarul public L.M., precum și față de G.M., Z.M.M. și Z.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și evaziune fiscală.
în esență, petiționarii au susținut că prin contractul încheiat la 21 februarie 2000 și autentificat cu nr. 266/2000 de notarul public L.M., J.V. și J.M. au vândut numitei G.M., apartamentul cu nr. 10, situat în București, Aleea Câmpul cu Flori. Cu privire la împrejurările încheierii contractului, persoanele vătămate au arătat că au semnat înscrisul fără să îl citească în prealabil. Referitor la prețul menționat în contract (188.000.000 lei), reprezentând contravaloarea imobilului vândut, au arătat că acesta a fost fictiv și neserios. Cu privire la preț s-a mai arătat că în mod fals s-a menționat în contract că a fost primit în întregime de cumpărători.
De asemenea, s-a arătat că în mod fals s-a menționat în încheierea de autentificare că părțile au semnat contractul la sediul notarului public, în realitate acesta fiind semnat la domiciliul persoanelor vătămate.
Referitor la numiții Z.M.M. și Z.E., persoanele vătămate au arătat că aceștia, împreună cu G.M., au desfășurat manopere dolosive, determinându-i să semneze contractul de vânzare-cumpărare, deși, așa cum s-a arătat, acesta conținea clauze cu care, de fapt, nu erau de acord sau care nu reflectau realitatea.
Din actele premergătoare a rezultat că prin încheierea nr. 266din 21 februarie 2000, notarul public L.M. a autentificat contractul prin care J.V. și J.M. au vândut făptuitoarei G.M. nuda proprietate a apartamentului cu nr. 10 situat în București, Aleea Câmpul cu Flori. Vânzătorii și-au rezervat dreptul de uzufruct viager. Cu privire la prețul vânzării, în contract a fost menționată suma de 188.000.000 lei. Totodată, s-a prevăzut expres transmiterea proprietății la data decesului vânzătorilor.
Contractul a fost semnat de părți la domiciliul persoanelor vătămate, în prezența notarului public și nu la sediul biroului acestuia din urmă așa cum, în mod nereal, s-a consemnat în încheierea de autentificare nr. 266 din 21 februarie 2000.
Reținând situația de fapt expresă, procurorul a dispus, în baza art. 10 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate.
împotriva soluției, petiționarii au formulat plângere prin care au reiterat, în esență, susținerile din plângerea penală.
în plus, petiționarii susțin că procurorul ar fi trebuit să ridice, în original, de la sediul Biroului Notarului Public L.M. actele pe baza căror s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare a nudei proprietăți a apartamentului în discuție, cu păstrarea uzufructului viager de către vânzători, acte din care ar fi rezultat semnăturile "în fals" date de către Z.M.
Sub un alt aspect, persoanele vătămate susțin implicit săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către notarul public D.I., constând în autentificarea procurii nr. 193 din 13 ianuarie 2000, pe baza căruia soții J.V. și J.M. au donat dreptul de concesiune pe care îl aveau asupra unui loc de veci.
în urma verificărilor efectuate, a actelor și lucrărilor de la dosar, procurorul general a constatat că plângerea petenților împotriva soluției procurorului din dosarul nr. 2222/P/2004 din 15 februarie 2005 este neîntemeiată întrucât:
- persoanele vătămate nu au produs nici un mijloc de probă în susținerea necunoașterii actului semnat la notar și nici cu privire la plata prețului;
- nu s-a produs nici o consecință juridică prin faptul că s-a consemnat în încheierea de autentificare prezența lor în fața notarului la sediul biroului acestuia și nu prezentarea lui la domiciliul vânzătorilor;
- prețul defăimat ca neserios nu a fost dovedit față de faptul că el ar fi mult inferior prețului de piață atâta timp cât vânzătorii și-au păstrat dreptul de uzufruct viager;
- în sfârșit, eventuala inducere în eroare a persoanelor vătămate, cu consecința prejudicierii intereselor lor de către alți făptuitori, Z.M. ș.a., constituie obiectul cauzei disjunse.
în consecință, plângerea petiționarilor împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 față de notarul public L.M., ca și față de disjungerea cauzei cu privire la petenți, G.M., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 242 C. pen., ca și față de Z.M., Z.E. și G.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, a fost respinsă prin rezoluția procurorului general din 9 martie 2005 dată în dosarul nr. 613/U/2/2004.
împotriva acestei rezoluții au formulat plângere la Curtea de Apel București petiționarii J.V. și J.M., reprezentați în instanță de procuratorul O.D. care au solicitat, în esență, infirmarea soluției procurorului și tragerea la răspundere penală a notarilor publici care au încheiat acte autentice în frauda lor dar și a altor persoane ce au participat la inducerea lor în eroare.
Examinând actele și lucrările dosarului instrumentat de parchet precum și rezoluția de respingere a plângerii împotriva soluției, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică, astfel că prin sentința penală nr. 68 din 16 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1065/2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea petenților J.V. și M. pe care i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
împotriva hotărârii aceștia au declarat recurs pe care, în termen legal, l-au înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Reiterând motivele din plângere, în esență solicită casarea sentinței, infirmarea soluției procurorului și tragerea la răspundere penală a notarilor publici care au încheiat acte autentice în frauda lor precum și a celorlalte persoane vinovate de inducerea lor în eroare.
Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Din actele dosarului rezultă că, la data de 21 februarie 2000, notarul public L.M. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare între soții J.V. și M. (vânzători) și G.M. (cumpărător) având ca obiect nuda proprietate a apartamentului nr. 10 din București, Aleea Câmpul cu Flori, stipulându-se în mod expres că vânzătorii și-au rezervat drept de uzufruct viager, iar transmiterea proprietății se va face la decesul lor.
Contractul a fost semnat la domiciliul vânzătorilor, în prezența notarului, iar prețul a fost de 188 milioane lei.
Faptul că în contract s-a consemnat ca loc sediul cabinetului notarial nu este de natură să producă consecințe juridice în sensul dispozițiilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
De asemenea, legală și temeinică este rezoluția procurorului și în privința nereținerii infracțiunilor de abuz în serviciu și evaziune fiscală. Nu pot fi primite susținerile persoanelor vătămate că ele nu au citit contractul de vânzare-cumpărare, atât timp cât au semnat acest act și au primit lunar timp de 3 ani sume de bani reprezentând parte din prețul vânzării.
în privința infracțiunii de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale nedeclarând veniturile, nu există dovezi din care prețul de 188 milioane de lei pentru un apartament cu două camere, la nivelul anului 2000, pentru nuda proprietate, ar fi neserios și derizoriu.
S-a avut în vedere toate aceste considerente, soluția de neîncepere a urmăririi penale (nr. 2222/P/2004), rezoluția de respingere a plângerii împotriva soluției (nr. 613/II/2/2004) ca și sentința penală a Curții de Apel București nr. 68 din 16 iunie 2005 sunt legale și temeinice, astfel că recursul petenților a fost respins, ca nefondat, iar aceștia obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5609/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5587/2005. Penal → |
|---|
