ICCJ. Decizia nr. 5695/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 17 din 25 iulie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, a respins, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de Ț.I. împotriva rezoluției nr. 59/P/2005 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 18 mai 2005.

în plângere, petentul a reținut că persoanele reclamate, magistrați și funcționari ai administrației financiare nenominalizați au comis infracțiunile de fals, cercetare abuzivă și abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

A susținut că hotărârea dispusă de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 1342/2002 în care a fost obligat la cheltuieli judiciare, către S.V. pe care l-a reclamat pentru infracțiunea de calomnie, este nelegală, în somația de plată a acestei sume constituie un abuz al funcționarilor administrației financiare.

Prin rezoluția din 18 mai 2005, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.

La data de 6 iunie 2005, procurorul general al Parchetului Curții de Apel Târgu Mureș a respins plângerea împotriva soluției procurorului.

împotriva acesteia la data de 12 iulie 2005, Ț.I. a făcut plângere tot la Parchetul Curții de Apel Târgu Mureș, care a fost trimisă instanței competente să judece în conformitate cu dispozițiile art. 2781C. proc. pen.

Instanța de fond a respins, ca tardivă, plângerea fiind introdusă după termenul de 20 zile prevăzut de art. 2781C. proc. pen.

Sentința este legală și temeinică.

Conform art. 2781C. proc. pen., plângerea adresată instanței, cu privire la nelegalitatea soluției dispuse de procuror se face în termen de 20 zile de la comunicarea ei, după ce a fost soluționată de procurorul ierarhic superior.

în speță, acesta a fost comunicată la 18 iunie 2005, iar plângerea a fost depusă de petiționar la data de 12 iulie 2005 peste termenul prevăzut de lege.

în consecință, recursul a fost nefondat, și a fost respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5695/2005. Penal