ICCJ. Decizia nr. 5691/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 323 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului Arad au fost condamnați inculpații C.G. în baza art. 211 alin. (21) lit. a) și c), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare și C.A., în baza art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen., la 7 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpați și s-au menținut dispozițiile mandatului de arestare preventivă nr. 39 din 26 mai 2004 emis pe numele inculpatului C.A.
Inculpații au fost obligați în solidar la plata către partea civilă R.G. a sumelor de 6.390.000 lei daune materiale și 10.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că în după amiaza zilei de 7 februarie 2004, inculpații C.G. și C.A. s-au deplasat cu o căruță la sălașul unde locuia partea vătămată R.G. situat în apropierea municipiului Arad în scopul de a recupera de la acesta o oaie, cu care partea vătămată le era dator.
După ce au ajuns la sălaș, R.G. le-a spus inculpaților că oaia cu care le era dator a murit, însă inculpații nu l-au crezut. întrucât nu au găsit oaia lor, inculpații au spus că vor lua o altă oaie, lucru cu care partea vătămată nu a fost de acord.
Ca urmare a discuțiilor intervenite și dezacordului manifestat de partea vătămată, inculpatul C.A. a lovit-o pe aceasta cu pumnul în față determinând căderea ei la pământ.
în continuare, inculpatul C.A. a imobilizat victima urcându-se peste ea, iar inculpatul C.G. a luat oaia pe care o aleseseră ambii frați. Cei doi inculpați au pus oaia în căruță și au părăsit sălașul.
în urma loviturilor, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 5-7 zile îngrijiri medicale.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza plângerii și declarațiilor persoanei vătămate, a declarațiilor martorilor R.M. și O.I., a actului medico-legal aflat în dosar, probe coroborate cu declarațiile inculpaților.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 51 din 24 ianuarie 2005, a respins apelurile declarate de inculpați și de partea vătămată.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat nefondate criticile formulate de inculpați care au susținut că fapta a fost greșit încadrată în dispozițiile art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen., violența nefiind exercitată pentru deposedarea victimei și că pedeapsa a fost greșit individualizată fiind prea severă, și de partea vătămată în sensul că daunele morale ar fi prea mici în raport cu prejudiciul moral suferit.
S-a reținut de către instanța de apel că inculpații au săvârșit furtul bunului părții vătămate, folosind violența și că despăgubirile morale acordate pentru partea vătămată sunt conforme cu prejudiciul moral suferit.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambii inculpați.
în recursul său inculpatul C.G. a solicitat în principal trimiterea cauzei la prima instanță în vederea administrării probei testimoniale, susținând că situația de fapt nu ar fi fost corect stabilită.
în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
La rândul său inculpatul recurent C.A. a criticat hotărârea atacată sub aspectul pedepsei aplicate pe care a considerat-o prea severă.
Recursurile sunt întemeiate.
1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea, în ziua de 7 februarie 2004, a infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen.
Probele administrate în cauză au confirmat că la data arătată, inculpații s-au deplasat la sălașul în care locuia partea vătămată R.G., pentru a recupera de la acesta o oaie cu care victima era datoare.
Ajunși în acel loc partea vătămată le-a explicat inculpaților că oaia ar fi murit, motiv pentru care cei doi au hotărât să aleagă una din oile din turma părții vătămate.
întrucât victima s-a opus, C.A. l-a lovit cu pumnul în față și l-a imobilizat la pământ, iar C.G. a luat oaia ducându-o la căruță.
Mai este de menționat că între familia inculpaților și partea vătămată a intervenit în luna septembrie 2003 o înțelegere în vederea cumpărării de către victimă a unui număr de 9 oi, urmând ca plata prețului să se facă eșalonat în următoarele luni.
La mijlocul lunii ianuarie 2004, partea vătămată și mama sa R.M. s-au deplasat la domiciliul inculpaților spunând tatălui acestora că nu au reușit să adune suma necesară, că nu au posibilitatea să plătească prețul convenit și să vină să își ridice oile. Totodată au comunicat că una dintre oi a murit, urmând a le plăti contravaloarea sau să le dea altă oaie în schimb.
în aceste condiții s-a consumat fapta dedusă judecății.
Deoarece au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la infracțiunea săvârșită și cu privire la persoana inculpaților, nu se constată necesitatea unor alte probe care să impună reluarea judecății.
Așa fiind, susținerea formulată în sensul săvârșirii de către instanțe a unei erori grave de fapt în sensul art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin neadministrarea probelor necesare, nu poate fi primită.
2. Referitor la pedepsele aplicate se constată că acestea nu au fost just individualizate.
în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama între altele de pericolul social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, din examinarea actelor dosarului se constată că, instanțele nu au ținut seama de circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, de valoarea redusă a prejudiciului cauzat, de scopul urmărit de inculpați, respectiv recuperarea unei oi în valoare de 3.000.000 lei vechi.
Astfel, instanțele trebuiau să rețină că inculpații s-au deplasat la locuința părții vătămate, conform înțelegerii cu aceasta și în vederea reîntregirii patrimoniului cu animalul care nu a fost restituit.
Totodată, trebuia avută în vedere poziția adoptată de partea vătămată de a trece peste înțelegerea anterioară și de a nu fi de acord cu luarea unui alt animal în locul celui dispărut.
Desigur, procesul folosit de inculpați, de a folosi violența în vederea realizării scopului urmărit, intră în sfera ilicitului penal, însă modalitatea și circumstanțele în care au acționat trebuiau să se reflecte în pedepsele aplicate.
Având în vedere circumstanțele reale în care a fost comisă fapta instanțele erau datoare să recunoască circumstanțe atenuante și în favoarea inculpatului C.A. și să dea o semnificație mai mare celor recunoscute în favoarea inculpatului C.G.
întrucât nu au procedat astfel, hotărârile pronunțate sunt supuse casării în temeiul art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
3. Față de considerentele arătate, Curtea, urmează, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admite recursurile declarate de inculpați, a casa decizia atacată cât și hotărârea primei instanțe numai cu privire la pedepsele aplicate.
Rejudecând cauza în aceste limite se va dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatului C.G., pentru infracțiunea săvârșită, de la 3 ani la 2 ani închisoare și reducerea pedepsei aplicate inculpatului C.A., prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Se apreciază că pedepsele astfel reduse sunt conforme cu pericolul social al faptei, țin seama de împrejurările în care aceasta s-a comis și sunt de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpaților.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate și s-a stabilit ca onorariul pentru apărătorul din oficiu desemnat inculpatului C.A. s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5690/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5692/2005. Penal → |
|---|
