ICCJ. Decizia nr. 5694/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, petiționara D.F. a solicitat cercetarea lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Vaslui L.D. și S.I., susținând că aceștia au tergiversat soluționarea unor dosare penale în care petiționara era parte vătămată și că astfel se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 263 și art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Parchetul, prin ordonanța nr. 135/VIII/2005 din 7 aprilie 2005, a dispus clasarea plângerii apreciind că nu au rezultat indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate.
La 23 mai 2005, prin rezoluția nr. 517/VIII/2005 din 23 mai 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a fost respinsă plângerea petiționarei D.F. împotriva rezoluției de clasare, cu mențiunea că soluția adoptată este corectă, nereieșind date că cei doi polițiști au comis infracțiunile menționate.
împotriva acestor rezoluții petiționara D.F. a formulat plângere susținând că soluția de clasare a plângerii este greșită.
Totodată petiționara a mai susținut că, pe lângă cei doi polițiști ar mai fi vinovați și lucrătorii de poliție E.M., N.L., S.F. și șeful poliției T.I., toți din cadrul I.P.J. Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, denunțarea calomnioasă, omisiunea sesizării organelor judiciare, favorizarea infractorilor și arestarea nelegală.
Prin sentința penală nr. 29 din 26 iulie 2005 a Curții de Apel Iași a fost respinsă plângerea petiționarei cu motivarea că soluția de clasare a plângerii împotriva lucrătorilor de poliție este corectă, neexistând indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara D.F. care a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii, că lucrătorii de poliție se fac vinovați de faptele reclamate și că se impune desființarea rezoluției de clasare și începerea urmăririi penale.
Recursul nu este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că, în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate de petiționară.
Astfel, ofițerii de poliție menționați în plângerea adresată procurorului și apoi instanței au fost sesizați de recurentă, ca persoană vătămată prin săvârșirea unor infracțiuni de persoane necunoscute, iar identificarea autorilor și cercetările penale s-au desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp.
Or, durata mai mare a procedurilor nu constituie temei, ca actele lucrătorilor de poliție să fie considerate infracțiuni așa cum a reclamat petiționara.
Așa fiind, soluția instanței de fond de menținere a rezoluției de clasare a plângerii petiționarei adoptată de procuror este corectă.
întrucât motivul de casare invocat de petiționara recurentă a fost nefondat, iar din examinarea actelor dosarului nu s-a constatat existența unor cazuri de casare care au fost luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins recursul declarat de petiționara D.F., și obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5693/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5695/2005. Penal → |
|---|
