ICCJ. Decizia nr. 5785/2005. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Brașov, secția penală, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul D.C.I. împotriva sentinței penale nr. 92/ S din 10 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, la termenul din 29 septembrie 2005, din oficiu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului.
Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Brașov a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D.C.I., în temeiul dispozițiilor art. 3002raportat la art. 160b C. proc. pen. A constatat că în raport de infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. f) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, temeiurile prevăzute de art. 148 lit. e), f) și h) C. proc. pen., care au determinat arestarea preventivă a acestuia, subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
împotriva încheierii din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, în termen legal inculpatul D.C.I., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate a acestuia.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3852alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, emis la 28 iunie 2004, în dosarul nr. 825/P/2004, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului D.C.I., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Prin același act de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
în sarcina acestuia s-a reținut că, în ziua de 17 martie 2003, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, inculpatul a încercat să sustragă portofelul părții vătămate L.M., însă activitatea sa a fost întreruptă de intervenția martorilor L.N., I.E.C. și P.M. De asemenea, la o dată ulterioară, respectiv pe 8 iunie 2004, pe timp de zi, inculpatul, însoțit fiind de învinuitul N.B.N. care îi asigura paza activității infracționale, aflându-se în autobuzul nr. 6, a sustras părții vătămate P.N. suma de 400 Euro proferând amenințări și exercitând violențe asupra părții vătămate P.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 1648/2004.
La termenul din 10 februarie 2005, instanța de fond, prin sentința penală nr. 92/ S l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat (parte vătămată L.M.), a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de un an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 292 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei Brașov și a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, astfel încât, în final inculpatul să execute 3 ani și 6 luni închisoare. Prin aceeași sentință s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (parte vătămată P.A.).
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 379/P/Ap/2005.
La termenul din 29 septembrie 2005, instanța de control judiciar, verificând, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul D.C.I.
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., notificată prin Legea nr. 30/194 și prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv, cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă așadar că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. 3 al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
întrucât în speță există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea trezi opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate socială ce rezultă din însăși natura și gravitatea faptelor deduse judecății, dar și din urmarea produsă, se constată că instanța de apel a apreciat just și corect atunci când a conchis că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și deci impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică încheierea atacată.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., secția penală, a înaltei Curți de Casație și Justiție l-a obligat pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5784/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5786/2005. Penal → |
|---|
