ICCJ. Decizia nr. 5787/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 8469/2005 al acestei instanțe s-a constatat, în baza art. 3001alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive dispusă față de inculpatul G.C.A., menținându-se această măsură.
S-a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, pentru care este cercetat, fiind mai mare de 4 ani, existând totodată probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului, recidivist, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate.
în concret, s-a susținut că recursul este admisibil deoarece încheierea pronunțată poate fi recurată conform dispozițiilor art. 3001 alin. (4), fiind aplicabile dispozițiile art. 160a alin. (2) C. proc. pen.
în ceea ce privește fondul recursului, s-a susținut că încheierea pronunțată este lovită de nulitate absolută, fiind semnată de un singur judecător, deși din complet au făcut parte trei judecători; că judecata s-a făcut în ședință publică, deși art. 3001alin. (1) C. proc. pen., prevede ca examinarea legalității arestării preventive să aibă loc în camera de consiliu; că s-au încălcat dispozițiile legale referitoare la prezența obligatorie a inculpatului arestat, acesta fiind citat în chiar ziua judecării sesizării din oficiu la Penitenciarul Rahova, în timp ce judecata avea loc în Ploiești iar comunicarea deciziei a fost transmisă la circa 2 ore de la momentul citării, ceea ce denotă lipsa totală de interes pentru păstrarea aparenței de legalitate a citării și a respectării drepturilor inculpatului. De asemenea, în ceea ce privește condițiile de fond ale măsurii puse în discuție, se arată că instanța nu s-a preocupat efectiv de controlul de legalitate a măsurii, nemotivând în ce modalitate subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând recursul declarat de inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Potrivit art. 141alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 3001alin. (4), cu referire la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., sau ale art. 3002cu referire la art. 160b alin. (4) C. proc. pen., încheierile prin care se menține arestarea preventivă în cursul judecății pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii preventive, norma specială în materia căilor de atac fiind cuprinsă în dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de astfel, și denumirea marginală a textului de lege menționat.
Așadar, indiferent că menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut, în baza art. 3001sau art. 3002C. proc. pen., încheierea dată în cursul judecății recursului nu poate fi atacată separat cu recurs.
Nici prin prisma dispozițiilor C.E.D.O. nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra menținerii stării de arest preventiv. Astfel, art. 5 paragraf 4 din Convenție potrivit căruia "orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală", instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate și garantează cel puțin un grad de jurisdicție reprezentat de o instanță independentă, negarantând însă nici un drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia (deciziile C.E.D.O. Jecius c. Lituaniei din 31 iulie 2000 și Stasaitis c. Lituaniei din 21 martie 2002).
Cum, în speță, încheierea recurată, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, a fost pronunțată în cursul judecării recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței prin care s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, recursul declarat în cauză este inadmisibil.
în consecință, văzând și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5786/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5791/2005. Penal → |
|---|
