ICCJ. Decizia nr. 5802/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 276 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata N.G., pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. proc. pen., combinat cu art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, după analizarea în detaliu a declarațiilor inculpatei, a martorei denunțătoare R.C.A., a celorlalți martori audiați în cauză și a altor mijloace de probă, a considerat că, în cauză, nu s-a făcut dovada certă că inculpata N.G. a pretins și primit suma de bani dată de R.C.A., în scopul de a determina un funcționar asupra căruia avea influență ori a lăsat să se creadă că avea influență, să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Tribunalul a apreciat că lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății și prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 și 6 din Legea nr. 78/2000 privitoare la latura obiectivă a acesteia, neexistând probe certe că inculpata ar fi pretins și primit vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă primarul orașului Moreni, în vederea definitivării denunțătoarei, pe postul de inspector de specialitate la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Moreni.
S-a mai susținut că acest dubiu cu privire la existența infracțiunii pretins săvârșită de inculpată a stat și la baza emiterii Ordonanței nr. 9/ P din 24 septembrie 2002 prin care procurorul a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru această faptă, redeschiderea și reluarea urmăririi penale, făcându-se la 9 decembrie 2002, față de aceasta, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru ambii dispunându-se soluții de netrimitere în judecată pentru aceste infracțiuni, prin rechizitoriul nr. 9/P/2002 din 26 iunie 2003.
în esență, prima instanță a prezentat atât versiunea susținută de inculpată pe întreg parcursul procesului, în sensul că aceasta nu a cunoscut-o anterior angajării, pe denunțătoare, că nu s-a ocupat, prin natura atribuțiilor de serviciu, de organizarea concursului la care denunțătoarea a participat fără contracandidat și nu a exercitat vreo influență, în vederea favorizării sale, aceasta oferindu-se să o împrumute cu bani, cu ocazia solicitării de către inculpată a unei adeverințe de venituri în scopul obținerii unui împrumut bancar.
Inculpata a susținut că martora denunțătoare i-a dat cu titlu de împrumut suma de 400 dolari S.U.A. la începutul lunii iulie 2001 și că în luna ianuarie 2002 i-a solicitat restituirea sumei de bani, aceasta relatându-i că are probleme la locul de muncă și dacă va fi ajutată să le rezolve, va pretinde că suma i-a fost remisă, pentru angajare, fiind în acest sens, și amenințată de aceasta. A mai arătat inculpata că a încercat să-i restituie suma de bani, însă a fost refuzată, ulterior la 2 februarie 2001, fiind anunțată telefonic de R.C.A. că va fi așteptată la Patiseria de pe str. Victoriei din Moreni, unde inculpata s-a deplasat însoțită de martora D.C. și a remis suma de 400 dolari S.U.A., ocazie cu care a menționat că-i restituie împrumutul, dar aceasta a replicat că sunt banii dați pentru angajare.
Prima instanță a mai reținut că versiunea inculpatei a fost confirmată de depozițiile martorilor C.M., T.D., D.C., G.A. și D.C.I., iar neimplicarea inculpatei în organizarea concursului pentru definitivarea pe post a martorei denunțătoare a rezultat din declarațiile martorilor P.C., T.A.C. și B.N.
Pe de altă parte, prima instanță a mai arătat că, martorii R.C.A., denunțătoare, Ș.I.O. și R.C.F., fratele și, respectiv, soțul acesteia, fără a coincide în relatări, a declarat că inculpatul i-a pretins suma de 1000 mărci germane și, apoi, a primit-o pentru angajarea și definitivarea lui R.C.A. în postul de inspector de specialitate la B.R.U. din Primăria Moreni.
S-a precizat că, atunci când a denunțat fapta R.C.A. a susținut că a fost angajată, la 17 iulie 2000, pe o perioadă determinată iar ulterior, definitivată pe post contra sumei de 1000 mărci germane dată inculpatei în luna februarie 2001, după care, mai târziu, aceasta și-a schimbat varianta prezentată, susținând că suma de bani i-a fost pretinsă doar pentru obținerea postului de inspector de specialitate gradul II, situație susținută și de ceilalți doi martori.
Aceasta a făcut mențiuni diferite, cu privire la dobândirea sumei de bani remisă inculpatei, declarând inițial că a împrumutat de la CAR 12.000.000 lei și de la fratele său 200 dolari S.U.A., că a remis inculpatei banii înainte de susținerea examenului stabilit pentru 6 februarie 2001, după care, în timpul cercetării judecătorești a spus că a remis banii după desfășurarea concursului, pentru ca apoi, să revină iar asupra depoziției, menționând că suma de 1000 mărci germane a fost predată ulterior susținerii examinării.
S-a mai arătat că, depozițiile martorei denunțătoare și ale celorlalți doi martori nu se coroborează cu celelalte probe și nu pot fi confirmate de înregistrările audio ale convorbirilor pe bandă magnetică, întrucât acestea nu au fost efectuate în conformitate cu dispozițiile art. 911și următoarele C. proc. pen.
S-a susținut că, aceste dispoziții legale prevăd obligativitatea întocmirii unui proces-verbal în care se menționează autorizația dată de procuror pentru efectuarea interceptării, numele persoanelor care poartă convorbirea, dată și ora fiecărei convorbiri în parte, numărul de ordine al rolei și al casetei pe care se face imprimarea, iar convorbirile înregistrate trebuiau redate integral, în forma scrisă, atașate la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de urmărire penală, certificare verificată și contrasemnată de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. La procesul-verbal, se atașează caseta sau rola care conține înregistrarea convorbirii în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.
Prima instanță a arătat că organele de urmărire penală au procedat contrar acestor dispoziții legale, că la dosar există trei procese-verbale cu același conținut, datate 13 iunie 2003, în care se consemnează că discuțiile dintre denunțătoare și inculpată au fost autorizate sub numărul 502 din 29 ianuarie 2002 și că după audierea casetelor, a fost confirmat faptul că acestea au conținutul redat în notele întocmite.
în aceste condiții, instanța de fond a încercat să efectueze o expertiză criminalistică, având ca obiect stabilirea conținutului casetelor folosite la înregistrarea acestor convorbiri ca urmare a contestării de către inculpată, probă cu care a fost de acord și procurorul, însă această expertiză nu a putut fi administrată, în lipsa echipamentului tehnic utilizat, la înregistrarea casetelor. I.P.J. Dâmbovița a comunicat că minirepotofonul aparținând agentului ce a instrumentat cauza nu mai există fizic, fiind pierdut, iar predarea aparatului aparținând denunțătoarei, cu care aceasta a făcut unele înregistrări, a fost refuzată de aceasta.
Apelul declarat de către fostul P.N.A. București, Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 276 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, privind pe inculpata N.G. a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 112 din 15 martie 2005 a secției penale.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs fostul P.N.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece, pronunțând-o, instanța de apel a dat o interpretare unilaterală, eronată și subiectivă, probelor existente la dosarul cauzei, preluând necritic, considerentele avute în vedere de instanța de fond.
în dezvoltarea criticii deciziei, s-a subliniat că martora denunțătoare R.A.C. a susținut constant că a remis inculpatei N.G. suma de 1000 mărci germane pentru definitivarea ei pe postul de inspector resurse umane la Primăria Moreni, ca efect al intervenției pe care o va face pe lângă primarul localității Moreni - L.I.
Sub acest aspect, între declarațiile denunțătoarei nu există divergențe, cu precizarea că mențiunile din procesul-verbal de consemnare a denunțului oral sunt redate în scris nu de către cea în cauză ci de către un agent al I.P.J. Dâmbovița.
Pe de altă parte, martorii Ș.I.O. și R.C.F. susțin afirmațiile denunțătoarei în sensul că aceasta s-a împrumutat de bani pentru a-i remite inculpatei în vederea angajării și au însoțit-o chiar pe martora denunțătoare atunci când inculpata i-a restituit suma de 400 dolari S.U.A., echivalent al sumei de 1000 mărci germane, în ziua de 2 februarie 2002, cu acel prilej purtându-se discuții legate de fapta de corupție denunțată și nicidecum, de vreun împrumut.
Momentul când denunțătoarea s-a împrumutat de bani de la C.S.P. Moreni pentru a-i da inculpatei un coincide cu vara anului 2001 atunci când martora C.M. afirmă că a asistat la împrumutarea sumei de 400 dolari S.U.A. de către R.A.C. inculpatei N.G.
Martorii Ș.I.O. și R.C.F. află de la martora denunțătoare de remiterea sumei de 1000 mărci germane inculpatei pentru definitivarea ei pe post la Primăria Moreni, din primele momente ale promovării și, ulterior, după oferirea ei inculpatei în scopul arătat.
Cu alte cuvinte, martorii citați confirmă săvârșirea faptei de corupție pentru care a fost sesizată instanța și nicidecum faptul că inculpata N.G. ar fi primit cu împrumut de la denunțătoare vreo sumă de bani, așa cum, în mod neîntemeiat, reține instanța de fond și de apel.
Chiar din conținutul declarației celor doi martori nominalizați rezultă că ei nu se referă doar la proveniența sumei de bani în discuție și care a făcut obiectul infracțiunii de corupție denunțate, ci și la remiterea ulterioară inculpatei, a scuzei date pentru definitivarea pe post a denunțătoarei.
împrumutarea inculpatei cu suma de 400 dolari S.U.A. de către martora denunțătoare R.A.C. potrivit variantei susținute în apărare de inculpată nu este confirmată decât prin depoziția martorei C.M., colegă de serviciu cu inculpata și coordonatoarea directă a activităților de tracasare psihică, la locul de muncă prin testări și controale periodice ce au avut ca rezultat schimbarea unilaterală a felului muncii martorei denunțătoare R.A.C., potrivit înscrisurilor și declarațiilor de la dosarul cauzei.
Poziția subiectivă și nesinceră a martorei C.M. este ilustrată nu numai de depozițiile martorilor R.C.F. și Ș.I.O., dar și de restul probelor administrate în cauză.
Astfel, deși martora C.M. afirmă că a asistat la împrumutarea sumei de 400 dolari S.U.A. de către martora denunțătoare R.C.A. inculpatei N.G., depoziția celei în cauză nu conține elemente concrete de determinare a împrumutului, în sensul că nu face referire la nici un termen de rambursare convenit între părți.
Mai mult decât atât, deși se pretinde că prezumtiva împrumutare a sumei de 400 dolari S.U.A. a avut loc în luna iulie 2001, iar la restituirea ei la 2 februarie 2002, nici unul dintre martorii audiați în cauză, funcționari ai Primăriei Moreni, nu confirmă discuții între părți pe tema nerestituirii sumei de bani împrumutate pe un interval atât de lung de timp, deși era firesc ca asemenea discuții să apară.
Martorii R.C.F. și Ș.I.O. care au însoțit pe martora denunțătoare R.A.C. până la locul în care i s-a restituit suma de 400 dolari S.U.A. ca echivalent convenit al sumei de 1000 mărci germane dată pentru traficarea influenței inculpatei N.G., menționează cu certitudine că aceasta din urmă nu mai era însoțită de nici o persoană, ceea ce înseamnă că depoziția martorei D.C., care pretinde că a însoțit-o pe inculpată cu acel prilej, este nesinceră.
P.N.A., serviciul Teritorial Ploiești, devenit, între timp, D.N.A., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate precum și a sentinței primei instanțe și condamnarea inculpatei N.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din aceiași lege.
Recursul este fondat.
într-adevăr, contrar susținerilor celor 2 instanțe, care s-au pronunțat în interpretarea logică și critică a probelor administrate în cauză, duce la concluzia că inculpata, în calitate de secretar la primăria orașului Moreni, într-una din zilele de sfârșit ale lunii ianuarie 2001, a pretins suma de 1000 mărci germane, de la R.A.C., pentru a interveni pe lângă primarul orașului Moreni, în vederea definitivării respectivei, pe postul de inspector de specialitate la B.R.U. din cadrul Primăriei orașului Moreni, bani pe care i-a primit, la începutul lunii februarie 2001, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., text de lege enunțat în ședința publică și în baza căruia inculpata va trebui condamnată, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, casându-se, astfel, hotărârile instanțelor ierarhic inferioare.
Fapta este dovedită cu declarațiile martorilor Ș.I.O., R.C.F., ambele coroborate cu declarațiile denunțătoarei și cu înregistrările audio depuse la dosarul cauzei, înregistrările, având regimul juridic al înregistrărilor prezentate de părți, definite de art. 915alin. (2) C. proc. pen., pentru care legea în vigoare, în momentul efectuării lor (anul 2002) nu mai impune cerința certificării lor de către organele de urmărire penală, cerință avută în vedere de art. 911alin. (2) din actul normativ arătat.
în mod greșit, deci, instanțele de fond și de apel nu au făcut distincția între înregistrările efectuate de organele de urmărire penală și înregistrările prezentate de părți, atribuind cerințe pe care legea nu le impunea înregistrărilor audio, redate în dosarul cauzei, pentru a le înlătura și a nu ține seama de ele, deși nu erau interzise de lege, deoarece, nu au fost făcute în condiții oculte, clandestine, ci ca efect al propriei voințe a celei în cauză, căreia i se pretinsese suma și dorea să dovedească fapta de corupție, în care scop, a și luat un reportofon, de la un agent de poliție.
Rezultă, astfel, că probele dosarului fac dovada săvârșirii faptei de către inculpată, pentru care aceasta va fi condamnată.
Având în vedere situația personală a inculpatei, faptul că de la comiterea faptei și până în prezent, au trecut mai bine de 4 ani, timp în care inculpata n-a mai comis o altă faptă și că a restituit denunțătoarei suma primită, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, încât, în baza art. 81 și art. 82 C. pen., se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani.
Se va face aplicarea art. 83 C. pen.
A fost văzută și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5804/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5798/2005. Penal → |
|---|
