ICCJ. Decizia nr. 5805/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin plângerea formulată de petentul V.T.C., în baza art. 2781C. proc. pen., acesta a solicitat desființarea rezoluției din 28 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.M.D., pentru săvârșirea infracțiunii de fals, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapta nefiind de natură penală, precum și neînceperea urmăririi penale, față de numita V.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., și art. 291 C. pen.
în motivarea plângerii petentul a arătat că este unicul moștenitor al defunctei V.V. care a decedat la 1 martie 2000 fără a lăsa un testament. Ulterior, petentul a constatat că asupra moștenirii a ridicat pretenții numita V.G. care a prezentat testamentul autentificat sub nr. 2290 din 28 noiembrie 1999 de către notarul public D.M.D. prin care a fost instituit pentru numita V.V. un legat universal, precum și certificatul de moștenitor nr. 40 din 22 martie 2000, emis de același notar public. Petentul a susținut că semnătura de la rubrica "testatoare" nu îi aparține numitei V.V. solicitând efectuarea de cercetări sub acest aspect.
După efectuarea de probatorii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel prin rezoluția din 28 aprilie 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public D.M.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen., și a numitei V.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen.
împotriva acestei rezoluții a formulat plângere, petentul care a reluat motivele invocate inițial susținând că parchetul nu a efectuat o verificare amplă și temeinică a probelor, soluția pronunțată fiind nelegală și netemeinică.
Prin sentința penală nr. 50 din 19 mai 2005 pronunțată în dosarul nr. 1124/2005, Curtea de Apel București a respins plângerea formulată de petent ca fiind nefondată.
S-a considerat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de parchet este legală și temeinică corespunzând probelor administrate în cauză. Expertiza grafică efectuată a stabilit fără echivoc că semnătura de pe testament aparține numitei V.V. iar testamentul a fost legal încheiat de notar.
Cu privire la împrejurarea că la data semnării testamentului numita V.V. se afla internată la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, consimțământul fiindu-i luat în acest loc, diagnosticul l-a constituit hemoragie digestivă superioară, metastaze hepatice, afecțiuni organice ce nu afectează discernământul.
De asemenea, martorii audiați în cauză au relevat faptul că numita V.V. era lucidă, deși avea o sănătate precară, precum și notarul public s-a convins de voința acesteia de a lăsa prin testament bunurile sale lui V.G.
împotriva cestei sentințe a declarat recurs petentul care a susținut că nu s-a făcut o analiză amplă a probelor administrate, faptele săvârșite de notarul public și numita V.G. întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea consideră că sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat.
în mod corect s-a apreciat de prima instanță, că procurorul a efectuat toate probele ce se impuneau și a făcut o analiză judicioasă a acestora, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală și temeinică.
Astfel, din expertiza grafică efectuată în cauză rezultă fără echivoc că semnătura testatorului de pe testamentul autentificat sub numărul 2290 din 28 noiembrie 1999 de biroul notarului public aparținând lui D.M.D. aparținând numitei V.V., titulara înscrisului.
Curtea consideră că, în mod corect, prima instanță a apreciat că în momentul semnării înscrisului, numita V.V. deși era internată în spital, avea discernământul asupra faptelor sale, "diagnosticul de hemoragie digestivă superioară și metastaze hepatice", confirmând că aceasta suferă de afecțiuni organice ce nu afectează discernământul.
De altfel, martorii audiați în cauză au menționat faptul că numita V.V. era lucidă, deși avea o sănătate precară, precum și faptul că notarul public s-a convins de voința acesteia de a lăsa prin testament bunurile sale lui V.G.
Față de această situație, Curtea consideră că în mod corect prima instanță a apreciat că nu există nici un element care să contureze săvârșirea de către cele două intimate a infracțiunilor sesizate de petent, astfel că în conformitate cu nart. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca fiind nefondat.
Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5803/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5804/2005. Penal → |
|---|
