ICCJ. Decizia nr. 5798/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul din 28 aprilie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a fost trimis în judecată inculpatul U.A.G. pentru comiterea, în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunilor de tâlhărie, violare de domiciliu, viol și perversiune sexuală, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 187 alin. (2) C. pen., și art. 201 alin. (4), art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.
în rechizitoriu s-a arătat următoarele:
în scopul obținerii de fonduri bănești pe căi ilegale inculpatul a luat hotărârea de a o tâlhări pe vânzătoarea magazinului SC V.D. SRL din Timișoara, situat în zona Complexului S.
în vederea realizării acestei rezoluții infracționale, în data de 4 decembrie 2003, în jurul orei 13,30, inculpatul împreună cu o altă persoană, căreia nu a dorit să-i comunice identitatea, s-au deplasat în apropierea magazinului. După ce au pătruns în magazin, în timp ce persoana neidentificată a rămas lângă ușă, pentru a nu intra cumpărătorii, inculpatul U.A.G. s-a apropiat de partea vătămată M.A.M. și i-a aplicat mai multe lovituri cu un baston din cauciuc în zona capului. Profitând de faptul că partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul U.A.G. a introdus într-un sac mai multe bunuri, iar la plecare a smuls de la gâtul acesteia, un telefon celular.
Valoarea totală a bunurilor sustrase a fost apreciată de partea vătămată la 5.000.000 lei, cu care se și constituie parte civilă, deoarece nu i-au fost restituite bunurile.
în cauză, a fost efectuată prezentarea pentru recunoaștere din grup, ocazie cu care inculpatul U.A.G. a fost recunoscut ca fiind cel care a deposedat-o pe partea vătămată, prin violență, de mai multe bunuri. în susținerea acuzării s-a avut în vedere declarația martorului M.C. care a declarat că, în data de 4 decembrie 2003, în jurul orei 14,00, s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea locului comiterii faptei și a observat că într-un sac avea mai multe bunuri și un telefon celular.
Pentru a se aprecia sinceritatea declarațiilor date de inculpat prin care nu recunoaște fapta și a declarațiilor date de martorul M.C. au fost supuși la poligraf cei doi, stabilindu-se că inculpatul U.A.G. a mințit în timp ce martorul M.C. a fost sincer.
în data de 13 ianuarie 2004, în jurul orei 20,00, inculpatul însoțit de învinuitul P.C. s-au deplasat la domiciliul numitei L.A. din Timișoara unde au sunat la ușă. După ce partea vătămată a întrebat cine se află la ușa ei și a crezut că a venit concubinul ei, a deschis ușa, moment în care, prin forțare, cei doi au pătruns în interiorul apartamentului. în timp ce se aflau în interiorul apartamentului, fără voia titularului, prin aplicarea unor lovituri repetate cu pumnul în zona capului de către inculpatul U.A.G. și învinuitul P.C., cei doi au dezbrăcat-o pe partea vătămată și au întreținut, pe rând raport sexual normal, anal și oral, cu aceasta. După consumarea actelor sexuale, la domiciliul părții vătămate a sosit concubinul său, martorul M.C., însoțit de martorul D.G.M. în momentul în care aceștia doi au intrat în casă, partea vătămată a ieșit pe holul blocului și a strigat că a fost violată, fiind auzită și văzută de martorii J.P., O.I. și C.A.
în urma examinării medico-legale prin raportul medico-legal nr. 107 din 14 ianuarie 2004 s-a constatat că partea vătămată L.A. prezintă mai multe leziuni în zona parietală, genitală și anală, care, datează din data de 12 ianuarie 2004 și care necesită pentru vindecare 7 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată L.A. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000.000 lei.
Inculpatul U.A.G. posedă antecedente penale care atrag starea de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat prin sentința penală nr. 2801 din 29 septembrie 1999 a Judecătoriei Timișoara la 6 ani închisoare, arestat fiind în data de 8 februarie 1999 și liberat condiționat la data de 28 martie 2003, cu rest de executat de 622 zile.
Deși inculpatul U.A.G. nu recunoaște comiterea faptelor, întreg materialul probator administrat este de natură a asigura tragerea sa la răspundere penală.
Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 286/ P din 21 martie 2005, dată în dosarul nr. 361/P/2004, a stabilit o stare de fapt identică, dar nu și cu privire la infracțiunea de viol, dând aceeași încadrare juridică celorlalte fapte comise de inculpat, după care, a hotărât:
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul U.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul U.A.G., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare.
în baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul U.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului U.A.G., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 4 luni închisoare.
în baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă neexecutat de 622 zile închisoare, din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2801 din 29 septembrie 1999 a Judecătoriei Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., rămasă definitivă prin neapelare și o contopește cu pedeapsa stabilită pentru noile infracțiuni de 7 ani și 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul U.A.G. să execute pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 8 luni închisoare, deci 8 ani închisoare.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.
A menținut starea de arest a inculpatului și a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând din 13 ianuarie 2004, la zi.
în baza art. 14 și art. 34 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 999 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.409.180 lei către SC V. SRL, constituită parte civilă prin administrator C.D.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., ia act de renunțarea părților civile M.A. și L.A., la pretențiile solicitate.
în baza art. 191 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a-l achita pe inculpat în ceea ce privește violul, prima instanță a avut în vedere că această acuzare nu este susținută de probele aflate în dosarul cauzei.
Din aceste probe rezultă că, inculpatul, la data de 13 ianuarie 2004, în jurul orelor 20,00, a pătruns, prin forțarea ușii, împreună cu învinuitul P.C., în locuința părții vătămate L.A., că au dezbrăcat-o și că au întreținut, pe rând, raporturi sexuale, orale și anale. Proba că partea vătămată a fost violată este dată însă tocmai de declarația părții vătămate L.A., care a arătat că cei doi făptuitori au întreținut și raporturi sexuale normale, respectiv a martorului M.C., care ar fi aflat în mod indirect de la partea vătămată că a avut raporturi sexuale cu ea, fără acordul ei.
Martorii J.P., C.A. și O.I. au văzut-o pe partea vătămată în acea seară, în pielea goală, aceasta spunând că a fost violată, dar simpla afirmare a părții vătămate că cei doi făptuitori au întreținut raporturi sexuale normale fără consimțământul acesteia, nu pot duce la concluzia că s-a consumat infracțiunea de viol reținută în sarcina inculpatului.
De altfel, raportul medico-legal nr. 107 din 14 ianuarie 2004 efectuat de I.M.L. Timișoara, relevă faptul că partea vătămată L.A. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu poate fi precizată, respectiv că, în secreția vaginală recoltată de la partea vătămată, nu s-au decelat spermatozoizi.
Având în vedere cele menționate în raportul medico-legal, raportat la faptul că nu există nici un martor care să fi văzut în mod direct săvârșirea infracțiunii de viol, aceasta fiind susținută doar de declarația părții vătămate L.A., instanța constată că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existența săvârșirii infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu atât mai mult, instanța nu poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea acestei infracțiuni.
Față de cele menționate, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., văzând că existența faptei de a întreține relații sexuale cu partea vătămată L.A., prin constrângerea acesteia, nu a fost probat, îl va achita pe inculpatul U.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
în motivarea apelului său, inculpatul susține că nu-i vinovat, fiind condamnat fără să fi fost ascultat martorul pe care l-a propus B.V., fiindu-i încălcate drepturile procesuale, inclusiv, prin luarea în considerare a declarațiilor martorului M.C., care este interesat în cauză.
în motivarea apelului său, parchetul susține că sentința este nelegală sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunea de viol, reieșind clar din probele dosarului că acesta a comis și această infracțiune.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 237 din 27 iunie 2005, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 286/ P din 24 martie 2005 a Tribunalului Timiș, dată în dosar nr. 3615/P/2004, astfel că a desființat această sentință, numai în latura penală și numai cu privire la achitarea inculpatului și la pedeapsa rezultantă și în consecință:
A condamnat pe inculpatul intimat U.A.G., la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A descontopit pedepsele aplicate inculpatului intimat U.A.G. prin sentința apelată și a înlăturat sporul de pedeapsă de 8 luni închisoare, apoi:
A contopit toate pedepsele din aceeași sentință cu pedeapsa pentru viol și cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 622 zile din condamnarea anterioară, ca urmare a revocării liberării condiționate, conform cu art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 61 C. pen., și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare sporită cu un an închisoare, încât inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate precum și starea de arest preventiv a inculpatului timp de 60 zile, începând cu data de 28 iunie 2005. A scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului, de la 25 martie 2005, la zi.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului împotriva aceleiași sentințe.
S-a dispus ca toate cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție s-a arătat că apelul parchetului este fondat, fiind evident că, inculpatul este și autor al infracțiunii de viol, declarațiile părții vătămate sunt probe concludente de vinovăție a inculpatului și pentru infracțiunea de viol reținută în rechizitoriu, ele coroborându-se cu probele cu martori și, mai ales cu concluziile prezentate în raportul medico-legal, leziunile descrise a le fi avut partea vătămată fiind în zona parietală, genitală și anală, datând, de la data comiterii infracțiunii și vindecarea acestora necesitând 7 zile îngrijiri medicale. Prima instanță a ignorat această realitate a probelor, cât și faptul că se contrazice hotărând condamnarea inculpatului pentru perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., care s-a comis prin constrângerea aceleiași părți vătămate, constrângere care i-a folosit inculpatului și pentru a o viola, adică pentru a o obliga la acte sexuale "de orice natură", cum le numește art. 197 alin. (1) C. pen., neavând nici o importanță pentru existența acestei infracțiuni de viol, dacă inculpatul a eliminat sau nu spermatozoizi în timpul actului de viol la care a obligat-o pe partea vătămată.
Urmează, așadar, ca inculpatul să fie condamnat și pentru infracțiunea de viol, recursul parchetului fiind fondat, la stabilirea pedepsei, ținându-se seama de criteriile de individualizare a pedepselor, din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
în ce privește apelul inculpatului s-a spus că este nefondat, deoarece B.V. a fost în cauză avocatul desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale pentru a-l asista pe inculpat, el fiind prezent și la prezentarea materialului de urmărire penală, împrejurare în care, în aceeași cauză, nu poate avea și calitatea de martor, conform regulilor procedural penale, în vigoare.
Declarațiile martorului M.C., în economia întregului material probator administrat în cauză nu influențează, decisiv reținerea vinovăției inculpatului, care poate fi fără nici un dubiu stabilită și dacă proba cu acest martor ar fi ignorată.
Așadar, apelul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul U.A.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a arătat că a fost condamnat în mod abuziv, pe baza susținerilor interesate ale părții vătămate, fără un probatoriu, care, să-i arate indubitabil, vinovăția. De aceea, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru completarea probatoriilor, astfel încât, să-și poată demonstra nevinovăția. în subsidiar, inculpatul a solicitat să fie achitat, în baza principiului că dubiul trebuie să-i profite.
Recursul este nefondat.
Contrar susținerilor inculpatului declarația părții vătămate, în mod corect, a fost folosită ca probă, în cauză, neexistând nici o dovadă că partea vătămată ar avea vreun interes să-l acuze pe inculpat degeaba, pentru o faptă pe care acesta n-ar fi comis-o, ci, dimpotrivă, existând o serie de alte probe, în dosar, care, o confirmă și cu care aceasta se coroborează, făcând, astfel, să nu existe nici un dubiu, cu privire la comiterea faptelor.
Așa fiind, susținerile inculpatului în sensul că urmărire penală ar fi incompletă și că probatoriul ar prezenta dubii, nedovedind, indubitabil, vinovăția acestuia, nu pot fi primite, fiind făcute de circumstanță, și din dorința de a crea îndoială și confuzie, în aprecierea faptelor.
De aceea, Curtea va trebui ca, privind ca nefondat, recursul declarat de inculpat, să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive, la zi.
A fost văzută și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de apărător din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5802/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5801/2005. Penal → |
|---|
