ICCJ. Decizia nr. 5804/2005. Penal
| Comentarii |
|
La data de 17 ianuarie 2005, persoana vătămată I.C. a introdus plângere penală împotriva ofițerilor de poliție, subcomisar M.P. și inspector principal P.B., pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reținut că, în seara zilei de 13 noiembrie 2004, o echipă de lucrători din cadrul I.P.J. Constanța a efectuat o descindere la punctul de lucru SC E.C. SRL Constanța, situat pe b-dul Tomis, ofițerii de poliție au condus la sediul poliției persoane cu contracte de muncă valabile sub motivația că "o mare parte din tinerele depistate sunt cunoscute în evidențele poliției ca prostituate și cu ocazia supravegherilor operative au fost observate însoțind clienții barului la diverse adrese din oraș".
S-a mai spus că cercetările s-au desfășurat într-un stil "democratic" una dintre angajatele barului rămânând cu leziuni traumatice.
Ca urmare a descinderii, în seara de 14 noiembrie 2004, mai multe posturi de televiziune au transmis știri, cu privire la aceasta, iar pe 15 și 16 noiembrie 2004, în cotidianul T., au apărut articolele "polițiștii constănțeni au anihilat o rețea de prostituție și proxenetism" și "după ce au audiat 30 persoane, în cazul Barului S.G. polițiștii vor să mai aducă în spatele gratiilor cel puțin 12 persoane implicate într-o rețea de prostituție", ceea ce a dus la rezilierea contractului cu locatorul și închiderea punctului de lucru.
Prin rezoluția nr. 10/P/2005 din 21 martie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale privind plângerea numiților I.C. și A.V., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 206 și art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea formulată de către petentul I.C., în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 149/II/2 din 26 aprilie 2005.
împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, în baza art. 2781C. proc. pen., petentul I.C. s-a adresat instanței, arătând că urmărirea penală nu este completă în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar sub aspectul infracțiunii, prevăzută de art. 206 C. pen., competența revine instanței, sesizarea nefăcându-se prin rechizitoriul procurorului.
Cu ocazia soluționării plângerii, s-au depus mai multe înscrisuri, iar intimații, cei doi polițiști, au arătat că au acționat în baza atribuțiilor de serviciu, urmărind persoane suspecte de infracțiuni în timp ce se aflau la barul administrat de către petent, fără a urmări să aducă prejudiciu acestuia; totodată, intimatul M.P. a precizat că reprezentanții presei s-au deplasat din proprie inițiativă la locul descinderii și au publicat articole fără vreo contribuție a polițiștilor, aspecte necontrazise, prin probe, de către petent.
Față și de celelalte probe administrate de procuror se constată că cercetarea penală este completă referitor la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și, ca atare, soluția de netrimitere în judecată este corectă.
în ceea ce privește infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., susținerile petentului sunt fondate, competența revenind, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 și art. 279 lit. a) C. proc. pen., instanței de judecată care trebuie să stabilească existența faptei, vinovăția făptuitorului și tragerea la răspundere penală.
Prin urmare, plângerea formulată de către petentul I.C. este parțial întemeiată, numai sub aspectul organului judiciar competent să soluționeze cauza, pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale rezoluțiilor.
Cum plângerea penală a vizat numai infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 206 C. pen., nu se poate lua în considerare susținerea privind efectuarea de noi cercetări sub aspectul infracțiunii, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., cât timp organele de cercetare penală nu au fost sesizate cu privire la aceasta.
în consecință, Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin încheierea penală nr. 41 din 11 iulie 2005, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c), cu referire la art. 279 lit. a) C. proc. pen. și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, a admis plângerea formulată de petentul I.C., în parte, a desființat, parțial, rezoluțiile atacate și a reținut cauza spre judecare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen.
A menținut dispozițiile rezoluțiilor cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat, recurs, petiționarul I.C., criticând-o, ca fiind nelegală și netemeinică.
Printr-un prim motiv de critică s-a susținut că autorii celor 2 rezoluții de refuzare a începerii urmăririi penale împotriva polițiștilor reclamați s-a dat mai mare importanță declarațiilor celor reclamați decât declarațiilor fostelor angajate ale barului, care au arătat modul abuziv în care a fost efectuată descinderea.
Tot rezoluțiile parchetului se critică și printr-un al doilea motiv de recurs, susținându-se faptul că autorii acestora n-au motivat temeiul soluțiilor care a fost doar enunțat, prin menționarea art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
în sfârșit, prin cel de-al treilea motiv de recurs se susține că instanța ar fi trebuit să trimită cauza la parchet, pentru continuarea cercetărilor, urmărirea penală fiind neterminată.
Recursul este nefondat.
Nici unul din cele trei motive invocate de petiționarul I.C. nu poate fi primit ca fiind întemeiat. Astfel, neîntemeiat se susține că, elaborând rezoluțiile din dosar, procurorii ar fi dat o mai mare importanță declarațiilor celor cercetați, în raport de declarațiile fostelor angajate ale barului.
în realitate, cei cercetați, prin acțiunile lor, îndeplineau prerogative ale funcțiilor de polițiști pe care le aveau și erau obligați să se conformeze ordinelor primite, pentru apărarea legalității și combaterea traficului de persoane, prostituției și proxenetismului.
în vădită contradicție, cu interesele acestora, declarațiile fostelor angajate ale barului, aveau interese legate de anihilarea oricărui control din partea organelor de poliție, păstrarea relațiilor contractuale avute, cu patronul barului și mai ales a locului și mediului de lucru, de natură a le oferi o mai mare libertate de acțiune în relațiile cu clienții barului.
în aceste condiții, asigurarea unei forțe juridice mai mare, pentru o anumită categorie de probe, în raport cu cealaltă este nu numai justificată, dar și benefică, de natură a asigura găsirea adevărului și echilibrarea intereselor generale și individuale în activitatea de impunere a legalității.
La fel de neîntemeiat este și motivul al doilea invocat de recurent, cu privire la nemotivarea temeiului soluției-art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în fapt, neînceperea urmăririi penale, bazându-se pe lipsa infracțiunii, ce ar trebui să formeze obiectul urmăririi penale, interesând mai puțin dacă faptei îi lipsește latura obiectivă sau subiectivă, ori alt element al infracțiunii. Raportat, la speță, desigur, că fiind vorba de un control a celor ce se întâmplau în bar, control exercitat, în baza sarcinilor de serviciu și nu în baza, unei rezoluții delictuoase, nu există latura subiectivă, elementul subiectiv, al infracțiunii reclamate.
De asemeni, nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, urmărirea penală fiind completă, nedovedindu-se încălcările de lege comise cu ocazia descinderii în bar. De altfel, dacă ar fi existat încălcări de natura celor reclamate, petiționarul, dar și alte persoane identificate în bar, n-ar fi semnat procesul-verbal încheiat, în 13 noiembrie 2004, de organele poliției, fără obiecțiuni.
Or, procesul-verbal menționat, ce poartă semnăturile a 15 persoane, printre care și a patronului consemnează expres în penultimul alineat că: "Administratorul societății fiind întrebat cu privire la modul cum a fost efectuată descinderea nu are de făcut obiecțiuni".
Față de cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de petiționarul I.C. împotriva încheierii nr. 41 din 11 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat și să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, încheierea atacată.
S-a văzut și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5805/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5802/2005. Penal → |
|---|
