ICCJ. Decizia nr. 5851/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 124 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost condamnat inculpatul G.Șt. la:
- 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt, prevăzut de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen.;
- 9 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 9 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat grațierea condiționată a pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 786/1996 a Judecătoriei sectorului 2 București și prin sentința penală nr. 137/1998 a aceleiași instanțe, pedepsele fiind repuse în individualitatea lor: 9 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.;
- un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
S-a constatat că faptele s-au comis în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. și în baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-au contopit toate pedepsele stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare alături de pedeapsa rezultantă (revocată) de un an și 6 luni închisoare, în final urmând să execute 10 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 61 în condițiile art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată, cuprinsă între 10 iunie 1995 - 1 septembrie 1995.
Prin aceeași sentință au mai fost condamnați și inculpații:
C.I.V., la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și
G.A., la 3 pedepse de 5 ani, 7 ani și 7 luni închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); 211 alin. (2) lit. a), d) și e) și 211 alin. (2) lit. a), c) și e) C. pen., toate și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Inculpații G.A. și G.Șt. au fost obligați să plătească în solidar părții civile S.D. suma de 30.000 mărci germane sau echivalentul în lei la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în data de 15 octombrie 1999, inculpații G.A. și C.I.V., ajutați de inculpatul G.Șt., au sustras de pe raza municipiului Arad autoturismul Mercedes, aparținând părții vătămate V.A.
S-a mai reținut, că în data de 6 octombrie 1999, pe raza municipiului București inculpații G.Șt. și G.A. împreună cu alte persoane au sustras prin violență autoturismul părții civile S.D., autoturism în valoare de 30.000 mărci germane.
în fine, s-a mai reținut, că în data de 25 septembrie 1999, pe raza comunei Vlădurescu din județul Arad, inculpații G.Șt. și G.A., împreună cu alte persoane, prin amenințare au deposedat pe partea vătămată Șt.D.G. de 150.000.000 lei.
împotriva sentinței au declarat apel, inculpații C.I.V. și G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 246/A/2001 din 18 septembrie 2001, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Cluj, apelurile au fost respinse.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de aceiași inculpați iar la termenul de judecată din 18 aprilie 2002 s-a luat act de declarația de retragere a recursului declarat de inculpatul C.I.V.
Prin decizia penală nr. 3845 din 18 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a admis recursul declarat de inculpatul G.A., a casat decizia și sentința numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., dispoziție pe care a înlăturat-o. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.
La 8 martie 2005, prin cererea trimisă prin poștă, inculpatul, prin apărător a formulat apel peste termen împotriva sentinței penale nr. 124/ F din 18 iunie 2001 prin care i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare, solicitând să se constate că poate declara apelul peste termen întrucât a lipsit la judecată și la pronunțare fiind plecat din țară din anul 1999.
A solicitat desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Prin decizia penală nr. 113/ A din 5 mai 2005, secția penală de la Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca tardiv. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării începând cu 28 februarie 2005.
Instanța de apel, a motivat că imediat după comiterea infracțiunilor, inculpatul a părăsit ilegal țara, sustrăgându-se de la urmărire și judecată. în cursul anului 2002, împreună cu alte persoane a săvârșit infracțiuni de tâlhărie în Luxemburg, fiind condamnat la 6 ani închisoare.
Inculpatul a fost transferat pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, măsură dispusă prin sentința penală nr. 161 din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-au recunoscut și efectele deciziei penale nr. 12 din 30 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel a Marelui Ducat de Luxemburg.
în baza acestei hotărâri inculpatul a fost transferat în țară și arestat la 28 februarie 2005.
în raport de aceste date, instanța de apel a apreciat că în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 364 C. proc. pen., privind repunerea în termen, deoarece, întârzierea în declararea apelului nu a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare. Astfel, inculpatul s-a sustras de la urmărire și judecată, părăsind ilegal țara, iar de la data judecării în fond 18 iunie 2001 și până la arestarea sa în Luxemburg 5 octombrie 2002, a trecut o perioadă mai mare de un an de zile timp în care avea posibilitate să declare apel împotriva sentinței nr. 124/2001 a Tribunalului Bistrița Năsăud.
Nemulțumit de această hotărâre în termenul legal prin cererea trimisă din penitenciar precum și prin apărător, inculpatul a atacat-o cu recurs.
A cerut casarea deciziei și a hotărârii ca fiind nelegale și netemeinice.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile dacă legea nu prevede altfel.
Pentru termenul de apel în materie penală legea stabilește două momente din care poate să înceapă să curgă: data pronunțării hotărârii ce urmează a fi atacată și data comunicării unei copii de pe dispozitivul hotărârii pronunțate.
Ca regulă, termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii care se apelează, luându-se în considerare că procurorul și părțile au fost prezente la darea hotărârii și au luat, astfel, cunoștință de soluția pronunțată.
Pentru părțile care au lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, precum și pentru inculpații deținuți, militari în termen, militari cu termen redus etc., care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătorești.
De la regula apelului în termen, legea reglementează două excepții, care constituie tot atâtea remedii și anume:
repunerea în termen;
apelul peste termen;
Repunerea în termen reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului de apel nu a putut declara apel din cauze ce nu-i sunt imputabile este repus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea termenului de apel.
Potrivit art. 364 C. proc. pen., pentru a opera repunerea în termen se cer a fi îndeplinite următoarele condiții cumulative:
apelul să fie declarat după expirarea termenului prevăzut de lege;
- întârzierea în declararea apelului să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare;
- cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Apelul peste termen constituie mijlocul procesual prin care se creează posibilitatea supunerii hotărârii primei instanțe controlului instanței de apel în ipoteza nedeclarării apelului în termen de către partea care nu a luat cunoștință de judecată și nici de hotărârea pronunțată.
Potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. pen., apelul peste termen presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- partea care declară apelul să fi lipsit atât de la judecată cât și de la pronunțare;
- partea să declare apelul în termen de maxim 10 zile de la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor civile.
în acest fel, apelul este în termen dacă este introdus în cel mult 10 zile de la comunicarea sentinței și peste termen, dacă fiind îndeplinite ambele condiții, este declarat după expirarea termenului legal de apel (de 10 zile de la comunicare) dar în cel mult 10 zile de când a început executarea pedepsei ori a despăgubirilor civile.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată, în acest fel putându-se presupune că nu a luat cunoștință nici de judecată și nici de hotărârea pronunțată situându-se total în afara judecății.
Prin cererea sa inculpatul a formulat apel peste termen, invocând dispozițiile art. 365, raportat la art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
A motivat că prin sentința penală nr. 161 din 23 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și a dispus transferarea în România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată în Luxemburg și că la data de 28 februarie - 1 martie 2005, a fost transferat la Penitenciarul Jilava.
Având în vedere și adresa nr. 64138 din 28 februarie 2005 a D.G.P. a municipiului București, sector 1 poliție din care rezultă că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 138 din 19 octombrie 2001 emis în baza sentinței penale nr. 124/2001 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost pus în executare, G.Șt. fiind încarcerat în arestul Secției 4 Poliție, așa cum a reținut și motivat și instanța de apel, inculpatul a fost transferat în țară și arestat la data de 28 februarie 2005.
în raport de faptul că inculpatul a lipsit la judecată cum și de datele din care rezultă că începerea executării pedepsei a avut loc la 28 februarie 2005, cererea de apel purtând data poștei 8 martie 2005 instanța de apel trebuia să constate că a fost sesizată cu judecarea unui apel făcut în condițiile art. 365 C. proc. pen., și să-l soluționeze.
Făcând referire la dispozițiile art. 364 C. proc. pen., privind repunerea în termen, care nu sunt aplicabile în cauză, Curtea a pronunțat o hotărâre nelegală.
Față de cele de mai sus, înalta Curte, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să caseze decizia și să trimită cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5853/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5838/2005. Penal → |
|---|
