ICCJ. Decizia nr. 5853/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 14 din 1 aprilie 2005, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.L.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie.
în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului D.L.M. prin sentința penală nr. 2330/2001 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 266 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov și în consecință, a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.L.M., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 7 august 2004, la zi, precum și reținerea și arestarea preventivă din perioada 20 august 2001 - 10 aprilie 2002.
în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) și art. 99 și următoarele C. pen., a condamnat pe inculpatul V.B.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului V.B.I. pe durata termenului de încercare de 3 ani.
în baza art. 1101C. pen., a dispus, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani (16 septembrie 2007), încredințarea supravegherii minorului V.B.I., S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Brașov, stabilind pentru acest minor obligațiile de a nu intra în legătură cu inculpatul D.L.M. și de a presta o activitate neremunerată într-o instituție de interes public fixată de S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Brașov, cu o durată de 120 ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.
Pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul V.B.I. trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863lit. a) C. pen.
Au fost obligați în solidar inculpații, inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile P.D. 2 milioane lei despăgubiri, respingând restul pretențiilor.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că cei doi inculpați s-au întâlnit, în noaptea de 6 august 2004, în discoteca N.P. din Brașov. Inculpatul major i-a sugerat celui minor să facă rost de bunuri și bani. Amândoi au luat hotărârea să tâlhărească o persoană singură pentru a face rost de bani.
în jurul orei 1,30, inculpații au ieșit pe stradă și au observat pe partea vătămată P.D. (37 ani) care se afla la chioșcul alimentar situat la intersecția străzilor Uranus și Saturn.
Cei doi inculpați s-au apropiat de chioșc, inculpatul D.L.M. i-a făcut un semn în prealabil cu capul inculpatului minor, hotărând și încuviințând acțiunea.
Inculpatul minor i-a smuls părții vătămate de la gât lănțișorul din aur, la care se aflau atașate două pandantive din aur.
Imediat după smulgerea bunurilor partea vătămată a început să strige, iar inculpatul D.L.M., pretinzând că îl va prinde pe agresor a fugit după el spre Școala Generală nr. 7, unde, conform înțelegerii, cei doi inculpați s-au întâlnit, inculpatul minor i-a dat bunul sustras și s-au întors împreună pentru a-l valorifica.
între timp, partea vătămată, șofer de taxi, a anunțat colegii săi despre cele întâmplate. Martorul B.F., taximetrist, s-a întâlnit cu cei doi inculpați care au încercat să-i ofere bunul pentru 700.000 lei. Martorul a anunțat-o pe partea vătămată că i-a identificat pe inculpați, fiind predați organelor de poliție.
împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul D.L.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire, întrucât nu este dovedită participația sa la sustragerea prin violență a bunului, iar în subsidiar, a cerut aplicarea unei pedepse reduse, în raport de circumstanțele sale personale.
Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, prin decizia penală nr. 27/ MF/Ap din 28 iulie 2005, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală, în sensul că a înlăturat din cuprinsul pedepsei accesorii aplicate inculpatului dispoziția de interzicere a exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. d) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
A adăugat arestării preventive a inculpatului perioada cuprinsă între 1 aprilie 2005 și 28 iulie 2005 și a menținut starea de arest a inculpatului.
în motivarea acestei sentințe, instanța de control judiciar a reținut, pe baza ansamblului probator administrat în cauză, că inculpatul D.L.M. l-a ajutat pe inculpatul minor V.B.I. să realizeze latura subiectivă a faptei, a întreținut și consolidat hotărârea acestuia de a săvârși fapta și l-a însoțit în acest scop. Aceste acte constituie o activitate de complicitate materială și morală concomitentă cu infracțiunea de tâlhărie săvârșită de inculpatul minor.
Și critica formulată de inculpat privind individualizarea pedepsei a fost apreciată de instanța de control judiciar ca nefondată, reținând că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă; pedeapsa finală aplicată inculpatului, de 9 ani și 4 luni închisoare este rezultatul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 2330/2001 a Judecătoriei Brașov, pedeapsă ce se execută alături de pedeapsa aplicată în cauză.
Instanța de apel a constatat însă, că apelul declarat de inculpat este fondat pentru alte motive decât cele invocate și anume, ținând seama de natura infracțiunii săvârșite, de relațiile sociale vătămate prin comiterea ei și de circumstanțele personale ale inculpatului a apreciat excesivă interdicția de a exercita drepturile părintești pe perioada detenției și drept urmare, a înlăturat din cuprinsul pedepsei accesorii aplicate inculpatului dispoziția de interzicere a exercițiului dreptului mai sus arătat.
Nemulțumit de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul D.L.M. a declarat recurs, solicitând coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Recursul nu este fondat.
în concordanță cu probele administrate, instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de către acesta, aplicându-i o pedeapsă judicios individualizată.
Aspectul netemeiniciei invocat de recurentul inculpat privitor la proporționalizarea pedepsei, se constată că nu este întemeiat, întrucât instanța de fond prin considerarea criteriilor de individualizare a procedat la stabilirea acesteia, orientată la limita minimă prevăzută de textul de lege încriminator, evaluând corespunzător atât gradul de pericol social concret, pe care l-a prezentat infracțiunea comisă, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Se constată astfel că, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., răspunde cerințelor legale și este de natură să asigure finalitatea preventivă cât și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei, în sensul de a fi redusă.
Pentru aceste considerente, s-a avut în vedere că s-a verificat hotărârea atacată în raport și cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, s-a constatat că recursul declarat de inculpatul D.L.M. a fost nefondat și a fost respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a fost dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5852/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5851/2005. Penal → |
|---|
