ICCJ. Decizia nr. 6002/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6002/2005
Dosar nr. 5204/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 977 din 7 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petentul S.L.G. şi a fost obligat la plata sumei de 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, condamnatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 63 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1377 din 15 octombrie 2001 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, invocând cazul de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În cererea sa, condamnatul a motivat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 C. pen., privind aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, întrucât prin sentinţa penală sus-menţionată i-a fost aplicată pedeapsa de 11 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cu 5 ani mai mare decât maximul special al pedepsei, prevăzută pentru aceeaşi infracţiune în noul Cod adoptat prin Legea nr. 301/2004.
Prin sentinţa penală nr. 2909 din 16 noiembrie 2004, Judecătoria sector 6 Bucureşti a respins contestaţia, ca inadmisibilă, reţinând că dispoziţiile noului Cod penal devin aplicabile, începând cu 29 iunie2005, conform art. 512 din Legea nr. 301/2004.
Împotriva acestei sentinţe, contestatorul condamnat a declarat apel, care a fost admis prin Decizia penală nr. 182/ A din 14 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, dispunându-se desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sector 6 Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 722 din 28 martie 2005 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 3232/2005, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza formând obiectul dosarului nr. 2739/2005.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 977 din 7 iulie 2005, a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul S.L.G., ca neîntemeiată, reţinând că Legea nr. 301/2004 nu este în vigoare, întrucât prin OUG nr. 58/2005 a fost amânată intrarea în vigoare la data de 01 septembrie 2006.
Împotriva sentinţei penale, condamnatul contestator a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că soluţia instanţei de fond este în contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei României, care obligă instanţa să reducă cuantumul pedepsei sale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 622 din 9 august 2005, a respins apelul, ca nefondat, cu următoarele motive:
„Apariţia unui act normativ care prevede pedepse într-un cuantum redus şi modalităţi de executare favorabile se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 461, respectiv lit. d) C. proc. pen., Legea nr. 301/2004, la care petentul face referire că ar fi un act normativ care prevede o pedeapsă mai mică pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, nu a intrat în vigoare.
Prin OUG nr. 58/2005, art. 512 din Legea nr. 301/2004 s-a modificat, astfel încât noul Cod penal urmează a intra în vigoare la data de 1 septembrie 2006.
Faţă de acest aspect în mod corect a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, condamnatul contestator S.L.G. a declarat recurs, reiterând criticile de nelegalitate şi netemeinicie formulate şi în apel şi anume, că soluţiile pronunţate în cauză contravin prevederilor Constituţionale, ale Codului penal şi Codului de Procedură penală şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi pe fond, să se admită contestaţia la executare şi să se aplice în cauză dispoziţiile art. 14 C. pen., privind aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
În acest sens, recurentul condamnat contestator a motivat că, dată fiind intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 301/2004, privind noul Cod penal, după publicarea sa în M. Of., dispoziţiile art. 14 C. pen., au devenit aplicabile, impunându-se în consecinţă, reducerea obligatorie a cuantumului pedepsei.
Recursul declarat de condamnatul contestator nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Într-adevăr, textul de lege menţionat, vizează şi situaţia, înscrisă la art. 14 C. pen., şi anume, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Or, în speţă, condamnatul contestator invocă dispoziţiile Legii nr. 301/2004, privind noul Cod penal, drept lege penală mai favorabilă a cărei aplicare obligatorie s-ar impune, conform prevederilor art. 14 C. pen., mai sus-menţionat.
Cum prin OUG nr. 58/2005 (M. Of. nr. 552/28.06.2005), a fost modificat art. 512 din noul Cod penal în sensul că acesta va intra în vigoare la 1 septembrie 2006, în mod corect instanţele, de fond şi de apel, au reţinut că actul normativ, mai favorabil, nefiind în vigoare nu se poate da eficienţă dispoziţiilor sale.
Soluţia instanţelor fiind în deplină conformitate cu principiul de drept al activităţii legii penale, potrivi căruia legea penală în vigoare (activă) este legea penală obligatorie sau legea penală care se aplică, iar o lege este obligatorie, adică se aplica de la data intrării sale în vigoare, în cazul Legii nr. 301/2004, de la 1 septembrie 2006.
Aşa fiind, se constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 C. pen., şi respectiv, ale art. 461 lit. d) C. proc. pen., şi în consecinţă, recursul declarat de condamnatul contestator, nefiind fondat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins, ca atare, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator S.L.G. împotriva deciziei penale nr. 622 din 9 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6001/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6035/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
