ICCJ. Decizia nr. 5993/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5993/2005
Dosar nr. 5053/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 806 din 02 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii N.A. şi G.T., la o pedeapsă de câte 4 ani închisoare fiecare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, timpul executat în arest preventiv, respectiv reţinerea din 23 august 2004 şi arestul preventiv de la 16 septembrie 2004.
S-a constatat că suma de 250 dolari S.U.A., pusă la dispoziţia martorului denunţător R.P., în vederea realizării flagrantului a fost restituită acestuia.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească către stat câte 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, faţă de actele şi lucrările de la dosar, a arătat că reţine următoarea situaţie de fapt.
În luna august 2004, F.I. din oraşul Carei, judeţul Satu Mare, a venit în Bucureşti cu intenţia de a practica prostituţia, ocupaţie pe care o are de la vârsta de 15 ani.
Aflându-se pe linia de centură a municipiului Bucureşti a fost acostată de un taximetrist, căruia i s-a confesat că practică prostituţia, context în care acesta a dus-o numitului G.T., care la rândul său, a dus-o la locuinţa inculpatului N.A., cu acordul acesteia, unde se mai aflau încă două persoane de sex feminin, respectiv numitele L. şi C., care practicau la rândul lor tot prostituţia.
Fiind nemulţumită că cea mai mare parte din banii obţinuţi reveneau celor doi inculpaţi, F.I. şi-a manifestat dorinţa de a pleca de la aceştia.
În acest context, inculpatul G.T. a luat legătura cu numitul R.P., căruia i-a propus să o vândă pe partea vătămată în vederea practicării prostituţiei, în schimbul sumei de 250 dolari S.U.A.
Martorul denunţător, R.P., a informat organele de poliţie, astfel că, în ziua de 23 august 2004, s-a realizat flagrantul, găsindu-se asupra numitului N.A. suma de 250 dolari S.U.A., pe care îi primise de la martorul denunţător.
În contextul situaţiei de fapt, expuse şi reţinute s-a apreciat că activitatea materială desfăşurată de către cei doi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., astfel că, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, respectiv art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, întrucât practicarea prostituţiei de către F.I., s-a făcut cu consimţământul acesteia.
Prin urmare, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi, în baza textului de lege menţionat mai sus la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru fiecare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), care este obligatorie.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei, s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru fiecare inculpat este de natură să ducă la reeducarea acestora şi să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Reţinând că nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea inculpaţilor, că ele se menţin în continuare şi în plus reţinându-se vinovăţia şi fiind condamnaţi, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, timpul executat preventiv, începând cu data reţinerii şi a arestului preventiv.
Potrivit art. 362 şi 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către cei doi inculpaţi, care au formulat o critică comună şi aceasta vizează greşita individualizarea a pedepsei, în sensul că este mare, solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a examinat apelurile declarate de inculpaţi, în raport de motivul comun invocat, de actele şi lucrările de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., astfel că, prin Decizia penală nr. 580 din 29 iulie 2005, apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor, întrucât instanţa de fond a făcut o justă şi corectă interpretare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, pedepsele aplicate îşi ating scopul înscris în art. 52 C. pen.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., în termen legal au declarat recurs cei doi inculpaţi, pentru inculpatul N.A., avocatul acestuia a solicitat achitarea, întrucât din ansamblul probator de la dosar, nu rezultă că acesta ar fi comis infracţiunea de proxenetism, iar cel de-al doilea motiv, care este comun pentru ambii recurenţi, se referă la greşita individualizare a pedepsei, în sensul că pedeapsa de 4 ani închisoare este mare, solicitând reducerea acesteia.
Examinând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, care ar constitui cazuri de casare înscrise la pct. 171, 18 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen., de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursurile de faţă sunt nefondate, pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare.
Referitor la motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat N.A., constând în aceea că nu a comis infracţiunea de proxenetism şi că nu sunt probe care să ateste implicarea sa în această faptă, solicitând achitarea, se constată că este neîntemeiat.
Din mijloacele de probă existente la dosar, rezultă în mod indubitabil că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru care a fost condamnat.
Din ansamblul probator existent la dosar şi care va fi expus rezultă următoarele:
Din declaraţiile martorului denunţător R.P. date în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, rezultă că inculpatul G.T. s-a întâlnit cu acesta, în ziua de 20 august 2004, fiind invitat în domiciliul său, ocazie cu care i-a fost prezentată o tânără pentru care l-a informat că practică prostituţia şi să-i dea, pentru ea, suma de 250 dolari S.U.A. Precizează în continuare martorul că, la momentul descris i s-a părut că acea tânără era speriată, ca şi cum ar fi fost sechestrată, astfel că a informat organele de poliţie.
Potrivit proceselor verbale întocmite de către organele de cercetare penală rezultă că la data menţionată s-a prezentat la organele de poliţie R.P., care le-a învederat faptul că, un tânăr cu numele de T. i-a propus să-i vândă o fată, contra sumei de 250 dolari S.U.A.
În acest context, s-a luat hotărârea de a se realiza flagrantul, astfel că, denunţătorul l-a sunat pe inculpatul G.T. spunându-i că acceptă cele discutate anterior şi, în jurul orei 1335, s-au întâlnit în zona Gării de Nord, când prezent la locul discuţiilor a fost şi inculpatul N.A. Aici denunţătorul i-a dat suma de 250 dolari S.U.A. inculpatului G.T., care l-a rândul săi i-a transmis celuilalt inculpat, însă în prealabil N.A. a sunat la domiciliu pentru a venii partea vătămată, lucru ce s-a realizat, venind însoţită de către fiica sa vitregă S.R.
Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că cei doi inculpaţi, cum şi una dintre cele două fete care practicau prostituţia şi se aflau în imobilul inculpatului N.A., îi aduceau diverşi bărbaţi de la care încasa sume cuprinse între 150.000 şi 200.000 lei, iar banii îi luau cei doi inculpaţi, ei rămânându-i sume modeste.
De asemenea, inculpatul G.T., în declaraţiile date recunoaşte că a dus-o pe partea vătămată F.I., la domiciliul inculpatului N.A., unde se mai aflau încă două fete care practicau prostituţia şi, atât el cât şi celălalt se ocupau de clienţi.
Aşa fiind, din mijloacele de probă existente la dosar, rezultă în mod nemijlocit că inculpatul N.A. a comis infracţiunea de proxenetism, pentru care a fost condamnat.
Prin urmare, critica sa vizând nevinovăţia este infirmată de actele şi lucrările de la dosar şi în consecinţă se va înlătura.
Referitor la motivul comun de recurs invocat de către cei doi inculpaţi, vizând greşita individualizare a pedepsei, în sensul că li s-au aplicat pedepse mari, în raport de gravitatea faptei şi datele lor personale şi se impune reducerea, se constată că este neîntemeiat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faţă de dispoziţiile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se constată că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei, când li s-a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă de câte 4 ani închisoare, ţinându-se seama de gradul de pericol social mărit al faptei, de împrejurările şi modul în care a fost săvârşită fapta şi care constituie circumstanţe agravante de fapt şi de text, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt cuprinse între 3 ani şi 10 ani închisoare, precum şi de datele personale ale inculpaţilor, care îşi asigurau existenţa în modul descris mai sus.
Aşa fiind, nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată fiecăruia, reflectă o evaluare justă a gravităţii faptei, la vinovăţia inculpaţilor şi periculozitatea lor socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acestora şi să atingă finalitatea înscrisă la art. 52 C. pen.
Cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare potrivit pct. 171, 18 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen., şi nici din oficiu, potrivit pct. 21 alin. (3), nu se constată, recursurile declarate se vor respinge, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi al arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.A. şi G.T., împotriva deciziei penale nr. 580 din 29 iulie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii de o zi, din data de 23 august 2004, precum şi cel al arestării preventive, de la 16 septembrie 2004, la 25 octombrie 2005, pentru fiecare.
Obligă pe recurentul inculpat N.A. la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat G.T. la plata cu acelaşi titlu a sumei de 220 RON, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5980/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5997/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
