ICCJ. Decizia nr. 6262/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6262/2005
Dosar nr. 5152/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 785 din 14 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul-condamnat K.M. ca neîntemeiată.
Petentul a fost condamnat la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la 20 februarie 2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, petentul condamnat K.M., deţinut, la data formulării cererii, în Penitenciarul Bucureşti Rahova, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce s-a pronunţat în temeiul dispoziţiilor art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., să se dispună întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 140 din 21 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În motivarea cererii petentul a arătat că suferă de grave afecţiuni, printre care de accident vascular cerebral, care reprezintă o urgenţă majoră şi necesită o intervenţie rapidă, în locul de detenţie neputându-se asigura tratament de specialitate, astfel că starea sa de sănătate s-a agravat foarte mult, existând pericolul iminent al unei paralizii sau chiar al decesului.
În dovedirea cererii s-a solicitat o expertiză medico-legală care să stabilească dacă afecţiunile de care suferă pot fi sau nu tratate în reţeaua sanitară a A.N.P. şi dacă aceste afecţiuni îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa în regim de detenţie.
La solicitarea instanţei, I.M.L. Mina Minovici, a întocmit şi înaintat la dosarul cauzei raportul de primă expertiză medico-legală nr. A 15901 din 2 octombrie 2004, care concluzionează că numitul K.M. prezintă diagnosticul „Hipertensiune arterială, S.T.II., echilibrată prin tratament; sindrom vertiginos central; tulburare organică de personalitate", aceste afecţiuni putând fi tratate în reţeaua sanitară a A.N.P., cu respectarea strictă a indicaţiilor terapeutice şi condamnatul nu se află în imposibilitatea executării pedepsei.
La cererea petentului condamnat, instanţa a încuviinţat suplimentarea expertizei medico-legale cu efectuarea unui examen tomograf computerizat, urmând ca în raport de rezultatele obţinute, să se completeze, dacă va fi cazul, concluziile raportului de primă expertiză medico-legală, în sensul de a se stabili dacă au fost puse în evidenţă afecţiuni care nu pot fi tratate în reţeaua sanitară a A.N.P. şi care l-ar pune pe condamnat în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenţie.
Prin concluziile acestui supliment de expertiză s-a stabilit că numitul K.M. prezintă diagnosticul: infarcte cerebrale lacunare multiple sechelare, atrofic corticală; hipertensiune arterială, ST II, echilibrată prin tratament; tulburare organică de personalitate şi că examenul computer tomograf, ca şi consultul neurologic nu sunt de natură a modifica concluziile raportului de primă expertiză medico-legală, concluzii care s-au menţinut în sensul că petentul poate fi tratat în cadrul reţelei sanitare a A.N.P. cu respectarea strictă a indicaţiilor terapeutice şi reevaluarea medicală periodică, neaflându-se în imposibilitatea executării pedepsei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, pe motive de sănătate.
În condiţiile în care din concluziile raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/59901/2004 şi ale suplimentului la acest raport de expertiză a rezultat cu certitudine că afecţiunile de care suferă petentul condamnat K.M. pot fi tratate în reţeaua sanitară a A.N.P. cu respectarea strictă a indicaţiilor terapeutice şi reevaluare medicală periodică, condamnatul neaflându-se în imposibilitate de a executa pedeapsa în regim de detenţie, în cauză, neputându-se dispune întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, la care a fost condamnat, pentru motive de sănătate, potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Apelul declarat de condamnatul K.M. împotriva sentinţei penale nr. 785 din 14 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost respins de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 612/ A din 4 august 2005.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, condamnatul, solicitând casarea ei şi admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, măcar pentru 3 luni, pentru tratarea afecţiunilor pe care le are.
Recursul este nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Prin raportul medico-legal efectuat în cauză, inclusiv prin supliment, s-a concluzionat că faţă de afecţiunile de care condamnatul suferă, acesta nu se află în imposibilitatea de a-şi executa pedeapsa şi că afecţiunile de care suferă pot fi tratate în reţeaua sanitară a A.N.P.
În raport de această situaţie, hotărârea atacată este temeinică şi legală încât recursul declarat de condamnat va trebui să fie privit ca nefondat şi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinându-se, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu şi a celui pentru interpretul de limba turcă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K.M. împotriva deciziei penale nr. 612/ A din 4 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru interpretul de limba turcă, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6254/2005. Penal. Contopire pedepse. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6263/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
---|