ICCJ. Decizia nr. 6275/2005. Penal. Art. 184 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6275/2005
Dosar nr. 3397/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 23 februarie 2005, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul C.R., la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în condiţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost obligat solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL la plata sumelor de:
- 11060.672 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Urgenţă Petroşani;
- 230.000.000 lei despăgubii civile către partea civilă D.C., reprezentând daune morale şi material.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul a fost încadrat ca agent de pază la E.M.L., fiind agentul SC P.I. SRL, având printre alte atribuţiuni, şi aceea de a reţine şi preda poliţiei persoanele surprinse furând cărbuni.
La data de 3 noiembrie 2003, în incinta perimetrului a cărei pază o asigura inculpatul, au pătruns victima D.O. şi martora T.R. cu intenţia de a sustrage cărbuni.
Au fost surprinse de inculpatul C.R. care a lovit martora cu palma, apoi victima D.O., pe aceasta din urmă cu un corp contondent, pe tot corpul, cauzându-i un traumatism cranio – cerebral subdural supraacut produs prin decelare bruscă.
Leziunile produse au condus la deces, raportul de expertiză medico – legală concluzionând că acesta s-a datorat inhibiţiei sistemului nervos urmare loviturilor aplicate cu un corp dur, contondent.
Fapta, în modalitatea în care a fost comisă, constituie infracţiunea la loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fiind dovedită cu declaraţia martorei T.R., raportul de expertiză medico – legală şi declaraţia inculpatului.
În cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut parţial fapta, acceptând că este posibil ca loviturile aplicate să fi condus la decesul victimei.
Apelul declarat de inculpat părţii civile D.C. şi partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 141/A/2005.
Curtea de Apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului C.R. este just individualizată, iar partea civilă D.C. nu a discutat şi existenţa unui alt prejudiciu decât cel stabilit de instanţa de fond.
A respins, de asemenea, apelul părţii responsabile civilmente SC P.I. S.R.L, prin care acesta a solicitat înlăturarea obligării sale solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor civile, în calitate de comitent.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul C.R. şi partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL, reiterând motivele de casare în apel.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
Inculpatul C.R. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
Examinând motivul de casare invocat de inculpat, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului.
Referitor la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just individualizată, avându-se în vedere, gradul ridicat de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi persoana inculpatului, care nu este recunoscut cu antecedente penale.
În consecinţă, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
- Partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL a invocat, ca motiv de casare, împrejurarea că în mod greşit a fost obligată solidar cu inculpatul C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.C., întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de către acesta, care în calitate de agent de pază al societăţii nu a respectat întocmai atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute în fişa postului.
Motivul invocat este nefondat.
Spre deosebire de răspunderea penală, care este personală în materie civilă există posibilitatea antrenării răspunderii civile şi a altor persoane, în afara celor care au comis fapte generatoare de prejudicii fiind vorba de o răspundere complementară indirectă, stabilirea unei astfel de răspunderi are la bază existenţa unor relaţii între autorul prejudiciului şi persoana chemată să răspundă civil pentru prejudiciul cauzat prin infracţiunea comisă de acesta.
În accepţiunea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) C. proc. pen., această persoană se numeşte parte responsabilă civilmente.
În speţă, temeiul răspunderii îl constituie dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile încredinţate.
Din examinarea dosarului rezultă împrejurarea de necontestat, că inculpatul C.R. îndeplinea funcţia de agent de pază fiind angajat în această calitate la SC P.I. SRL, având atribuţiuni de serviciu asigurarea pazei în perimetrul obiectivului, să ia măsuri de conservare şi pază a valorilor sau bunurilor, să nu permită accesul persoanelor străine în incintă să predea poliţiei făptuitorul unui furt prins în flagrant etc., la data săvârşirii faptei fiind în exercitarea tocmai a acestor atribuţii.
Împrejurarea că şi-a depăşit atribuţiile în sensul lovirii victimei, aşa cum susţine recurenta, nu înlătură răspunderea sa pentru fapta altuia.
În temeiul art. 1000 alin. (1) C. civ., răspunderea comitentului este angajată, în primul rând, pentru daune cauzate de prepus când acesta realizează atribuţiile derivând din funcţia încredinţată, conform indicaţiilor date de comitent, în limitele şi interesul acestuia.
De asemenea, răspunderea acestui intervine şi în cazul în care prepusul acţionând în cadrul funcţiei încredinţate în interesul comitentului, săvârşeşte o faptă cauzatoare de daune, prin îndeplinirea atribuţiilor într-un mod necorespunzător ori prin depăşirea lor abuzivă.
Se constată că, în cauză inculpatul C.R. în calitatea sa de prepus al comitentului SC P.I. SRL, în timpul exercitării funcţiei încredinţate şi a exercitat în mod necorespunzător aceste atribuţii, care aveau legătură cu funcţia încredinţată.
Recursul va fi astfel respins, ca nefondat, cu obligarea SC P.I. SRL şi inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C.R. şi de partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL Bucureşti, filiala Petroşani, împotriva deciziei penale nr. 141/ A din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurenţii la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului intimat inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6273/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6279/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
