ICCJ. Decizia nr. 6273/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6273/2005
Dosar nr. 4914/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 644 din 4 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi la câte 8 ani închisoare inculpaţii:
- C.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
- S.N.L., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată pentru restul de 1156 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată inculpatului S.N.L. prin sentinţa penală nr. 22/2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi s-a dispus executarea acestuia alături de pedeapsa de 8 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaţilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepselor.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate perioada deţinerii preventive începând cu data de 21 decembrie 2003 la zi.
Tribunalul a luat act că partea vătămată S.M.R. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunurilor sustrase şi i-a obligat pe inculpaţi la câte 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Anterior, inculpaţii au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 129 din 3 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, dar aceasta a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 186/ A din 11 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. S-a constatat că deşi dezbaterile la prima instanţă a avut loc la data de 2 decembrie 2004 şi s-a amânat pronunţarea de trei ori, tribunalul a repus cauza pe rol şi au pus în discuţie doar schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul C.A.C. nu şi fondul cauzei.
Pentru a pronunţa sentinţa penală nr. 644 din 4 mai 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că, în seara de 20 decembrie 2003, în jurul orei 20,00, inculpaţii au observat-o pe partea vătămată S.M.R. care, avea asupra ei o geantă, în zona Unirii din Bucureşti, au luat hotărârea să o urmărească şi să o deposedeze de bunuri, într-un loc mai ferit, deoarece aveau nevoie de bani pentru a-şi procura droguri.
În acest scop, constată instanţa, inculpaţii s-au urcat în acelaşi autobuz cu partea vătămată, pe linia 312 şi au coborât în zona Bulevardului Tineretului, iar în momentul în care victima a ajuns la blocul în care locuia şi a sunat la interfon, făptuitorii s-au apropiat de ea.
C.A.C. a tras-o de păr pe partea vătămată şi i-a pus la gât un obiect tăietor – cutter, iar S.N.L. i-a sustras geanta.
Ţipetele părţii vătămate i-au alertat pe membrii familiei care locuiesc într-un apartament la parter şi anume pe tatăl acesteia S.F., pe fratele S.V.C. şi pe un vecin D.M.C. care, a urmărit incidentul. Ultimii doi au alergat după inculpaţi, martorul D.M.C. reuşind să-i ajungă pe str. Baladei, iar când s-a apropiat de cei doi a aruncat asupra lor o sticlă de vin pe care o avea la el. În acel moment, inculpatul S.N.L. i-a cerut celuilalt făptuitor cuţitul, acesta i l-a dat iar atunci când fratele părţii vătămate, care între timp s-a apropiat, a încercat să-l prindă, l-a tăiat la mână. Tatăl părţii vătămate a ajuns şi el la locul incidentului iar la scurt timp au sosit organele de poliţie care au fost dirijate, prin staţia radio, să se prezinte urgent în zonă.
Inculpatul S.L. a fost prins şi asupra sa a fost găsit cuţitul şi geanta părţii vătămate, iar inculpatul C.A.C. a fost reţinut ulterior de organele de poliţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, prin Decizia penală nr. 513 din 30 iunie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei instanţei de fond prin care au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la furt calificat şi reducerea pedepselor aplicate.
Instanţa de apel, raportând soluţia atacată la întreg materialul probator, a reţinut că inculpaţii, acţionând împreună, au deposedat prin întrebuinţarea de violenţe pe partea vătămată de geantă, iar pedepsele de către 8 ani închisoare au fost just individualizate.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., au reiterat criticile formulate în apel, solicitând casarea ambelor hotărâri şi în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., deoarece nu au exercitat violenţe asupra părţii vătămate.
În subsidiar, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.A.C. şi S.L. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prima cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a materialului probator rezultă că, în mod judicios, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond cu privire la vinovăţia inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pentru care au fost trimişi în judecată.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor care, împreună au urmărit-o pe partea vătămată S.M.R. şi, la intrarea în blocul în care locuia, C.A.C. i-a pus cuţitul la gât şi a tras-o de păr, iar S.N.L. i-a sustras geanta după care au fugit fiind urmăriţi de martori, iar inculpatul S.L. a luat cuţitul de la celălalt făptuitor şi l-a tăiat la mână pe S.V.C., pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tâlhărie şi nu de tentativă la furt calificat.
Aşadar, Înalta Curte nu poate reţine critica inculpaţilor cu privire la greşita încadrare juridică a infracţiunii de tâlhărie având drept consecinţă schimbarea calificării în infracţiunea de tentativă la furt calificat, deoarece probele administrate au evidenţiat că deposedarea părţii vătămate de geantă, s-a făcut prin întrebuinţarea de violenţe.
În acest sens sunt relevante declaraţiile părţii vătămate S.M.R. care a precizat că inculpatul C.A.C. a tras-o de păr şi a ameninţat-o cu cuţitul iar S.N.L. i-a smuls geanta.
Martorul D.M. i-a observat pe inculpaţi, urmărind-o pe partea vătămată, intrând după aceasta pe scara blocului, a auzit ţipete şi i-a văzut pe făptuitori ieşind în fugă, unul dintre ei având o geanta în mână. În timp ce alerga după cei doi, martorul a observat că aceştia erau urmăriţi şi de tatăl şi de fratele victimei, cel din urmă fiind lovit la mână cu briceagul de către S.N.L.
Declaraţiile acestui martor se coroborează cu depoziţiile membrilor familiei părţii vătămate, S.F. şi S.V.C. care auzind-o strigând au ieşit din apartament şi au alergat după inculpaţi pentru a-i prinde şi recupera geanta. Pornind în urmărirea inculpaţilor, tatăl şi fratele părţii vătămate, împreună cu vecinul lor D.M., i-a ajuns şi în acel moment, S.N.L. l-a tăiat la mână pe S.V.C., pentru a-şi asigura scăparea, dar în cele din urmă a fost reţinut de organele de poliţie.
Rezultă, deci, că deposedarea părţii vătămate de geantă a fost făcută prin exercitarea de violenţe, ceea ce corespunde din punct de vedere obiectiv elementelor constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica privind greşita individualizare a pedepselor aplicate, impunându-se reducerea acestora, întrucât a fost făcută o corectă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale comiterii ei, respectiv în timpul nopţii, într-un loc public, de două persoane împreună, care au ameninţat partea vătămată cu un cuţit, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au nici o ocupaţie, se drogau iar S.N.L. este recidivist.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că Decizia atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 decembrie 2003 la 7 noiembrie 2005.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.A.C. şi S.N.L. împotriva deciziei penale nr. 513 din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 decembrie 2003 la 7 noiembrie 2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6269/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6275/2005. Penal. Art. 184 Cod Penal. Recurs → |
|---|
