ICCJ. Decizia nr. 6279/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6279/2005

Dosar nr. 4226/2005

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 761 din 19 octombrie 2004, Tribunalul Bihor a admis contestaţia la executare formulată în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., de către condamnatul A.V. cu privire la executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 640 din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Iaşi definitivă prin Decizia penală nr. 1356 din 18 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.

În consecinţă, a dispus repunerea în individualitate a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 640/2001 a Tribunalului Iaşi şi anume:

- un an de închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 şi art. 80 C. pen.

- un an închisoare, stabilită ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate a executării acestei pedepse aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 90 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Huşi.

A constatat graţiată această pedeapsă de un an închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

S-a constatat că executarea pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 640/2001 a Judecătoriei Iaşi a expirat la 23 octombrie 2004 şi s-a dispus punerea în libertate a condamnatului.

Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi considerând că în mod greşit s-a dispus graţierea pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 90 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Huşi aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât nu putea beneficia de dispoziţiile deciziei nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse, fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2001, dispoziţiile privind graţierea unor pedepse nu se aplică pentru infracţiuni comise în stare de recidivă sau cei care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.

Apelul Parchetului a fost admis de Curtea de Apel Iaşi, care prin Decizia penală nr. 242 din 23 iunie 2005 a respins contestaţia la executare.

Împotriva deciziei, condamnatul A.V. a declarat recurs.

Examinând temeinicia şi legalitatea deciziei, se constată că în cauză nu au fost verificate ambele cauze în care s-a dispus condamnarea contestatorului, ci numai dosarul nr. 6115/2004 al Tribunalului Iaşi, secţia penală.

Pentru a putea admite sau respinge contestaţia la executare, la fel ca în orice altă cauză este necesară examinarea tuturor dosarelor la care se referă contestatorul, pentru ca instanţele să se pronunţe în mod temeinic şi legal, asupra cererii cu care este investită.

Faţă de aceste motive, conform art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., recursul va fi admis şi cauza trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de condamnatul contestator A.V. împotriva deciziei penale nr. 242 din 23 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6279/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs