ICCJ. Decizia nr. 6284/2005. Penal
| Comentarii |
|
Petiționara SC S.O. SRL Râmnicu Vâlcea prin reprezentantul său legal O.F., la 27 august 2004, a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 219/P/2003 dată la 28 octombrie 2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la subcomisarul de poliție P.M.L., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 172 C. pen.
în cuprinsul plângerii s-a susținut că soluția este nelegală și netemeinică, deoarece situația de fapt a fost incorect stabilită și, de asemenea, nu au fost aplicate în mod corespunzător dispozițiile legale în materie. Petiționarul a invocat faptul că P.M.S. a menținut în nelucrare și a efectuat cercetări incomplete în șase cauze penale, care aveau ca obiect plângerile făcute de SC S.O. SRL Râmnicu Vâlcea. De asemenea, consideră că au fost sustrase documente din dosarele penale instrumentate de către P.M.S. și acesta a săvârșit numeroase abuzuri în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința penală nr. 2/ F din 18 ianuarie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționară prin reprezentantul său legal împotriva rezoluției din 28 octombrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 219/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, obligând-o la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență că rezoluția este legală și temeinică, întrucât aspectele reclamate nu s-au confirmat.
S-a menținut că SC S.O. SRL Râmnicu Vâlcea a formulat în perioada 2002 - 2003 mai multe plângeri penale, șase dintre acestea fiind repartizate pentru cercetări subcomisarului P.M.S. Cauzele penale au fost supravegheate de procuror, iar în baza probelor administrate, soluțiile propuse de lucrătorul de poliție au fost însușite de procuror, dispunându-se neînceperea urmăririi penale și, respectiv, în două cauze, declinarea competenței soluționării lor în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
Aceste soluții au fost comunicate petiționarei, care nu a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen.
S-a mai reținut, din analiza actelor existente la dosar că nu există probe sau indicii temeinice din care să rezulte că subcomisarul de poliție P.M.S. a lăsat în nelucrare, în mod intenționat, cauzele penale care i-au fost repartizate sau a efectuat cercetări incomplete, ori a consemnat cu bună știință situații nereale.
Instanța, pe cale de consecință, a apreciat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 28 octombrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 219/P/2003, a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale împotriva subcomisarului de poliție P.M.S., deoarece nu există elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 272 C. pen.
Fiind nemulțumită de soluția pronunțată, petiționara, prin reprezentant, în termen legal a declarat recurs, fără să-l motiveze în nici un fel.
Pe rolul secției penale al înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constituit dosarul nr. 1385/2005, cauza suferind 4 amânări consecutive față de lipsa de procedură cu numita petiționară.
La termenul din 7 noiembrie 2005, deși legal citată recurenta petiționară nu s-a prezentat pentru a-și susține recursul și pentru a-și putea face toate apărările, dar nici nu a depus noi înscrisuri la dosar.
Judecând recursul potrivit dispozițiilor art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., "urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora", pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Pentru realizarea scopului urmăririi penale legea procesual penală, a stabilit, reguli precise și coerente care guvernează desfășurarea fazei de cercetare și urmărire penală.
în același timp, organele de cercetare sau urmărire penală au obligația de a efectua acte premergătoare pentru a confirma sau infirma existența infracțiunilor cu a căror săvârșire au fost sesizate și, pe cale de consecință, de a verifica dacă sunt incidente vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
în cauza supusă analizei, se constată că intimatul a administrat probele pe care le-a apreciat ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării plângerilor formulate de petiționară, iar în raport de acestea subcomisarul P.M.S. a întocmit referatele cu propunerile formulate, menționând corect încadrarea juridică a faptelor sesizate de petiționară prin reprezentant, iar soluțiile s-au întemeiat pe ansamblul probator administrat, cu respectarea regulilor de procedură penală, propunerile fiind confirmate de procurorul ce a supravegheat și îndrumat cercetarea penală.
Cum intimatul a efectuat actele premergătoare cu respectarea dispozițiilor legale, în mod corect s-a stabilit că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), respectiv reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., întrucât faptele nu există.
Neexistând date sau indicii temeinice potrivit cărora intimatul în calitatea sa de subcomisar de poliție și-ar fi încălcat din culpă îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestora și, prin aceasta, să fi cauzat o vătămare intereselor vreunei persoane, ori să fi reținut sau distrus un înscris sau să fi împiedicat în orice mod ca un înscris destinat unuia din organele de urmărire penale sau să fi împiedicat în orice mod ca un înscris destinat unuia din organele de urmărire penală sau instanța de judecată să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării cauzei, soluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv sentința instanței de fond sunt legale și temeinice.
înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC S.O. SRL Râmnicu Vâlcea prin reprezentant, împotriva sentinței penale nr. 2/ F din 18 ianuarie 2005 și a obligat pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6280/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6276/2005. Penal → |
|---|
