ICCJ. Decizia nr. 6280/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 523 din 7 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat I.C.D. și a obligat petentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererile formulate și depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 17 iunie 2004 și respectiv cel din 4 noiembrie 2004 petiționarul a invocat drept motive principale pentru care a solicitat admiterea contestației, faptul că a fost condamnat prin sentințele penale nr. 300/2002 pronunțată de Tribunalul Brăila și nr. 52/1999 pronunțată de Tribunalul Arad la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție, abrogată de drept prin Legea nr. 30/1994, astfel încât apreciază că printr-o corectă interpretare a acestor prevederi, rezultă că există o cauză incontestabilă de stingere a pedepsei, respectiv de împiedicare a executării pedepsei cu închisoarea. A mai arătat că la soluționarea acestor cauze penale nu a fost îndeplinită procedura de citare.
Tribunalul București, secția a II-a penală, a apreciat că susținerile contestatorului sunt nefondate, procedura de citare cu inculpatul fiind îndeplinită prin afișare, iar interesele sale au fost apărate de un avocat angajat, astfel încât acesta nu a fost privat de exercitarea căilor de atac împotriva sentințelor pronunțate așa cum a susținut, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 461 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., potrivit cărora contestația la executare se poate face în cazul în care se invocă un incident în cazul ivit în cursul executării, o împrejurare ce nu putea fi avută în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare, în condițiile în care contestatorul nu a făcut vorbire de un astfel de incident, ci doar de o altă manieră de interpretare a dispozițiilor legale prin care contestatorul apreciază că faptele sale nu reprezintă o infracțiune ci o obligație contractuală neîndeplinită, deși din analiza probatoriilor administrate a rezultat, fără putință de tăgadă, atât existența faptelor ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cât și vinovăția inculpatului în săvârșirea acestor infracțiuni.
De asemenea, au fost înlăturate susținerile contestatorului potrivit cărora există o împrejurare de natură a împiedica executarea pedepsei închisorii la care a fost obligat prin apariția Legii nr. 30/2004 care dezîncriminează infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 52/1999, pedeapsă ce a fost contopită cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 300/2002 a Tribunalului Brăila, rezultând astfel de executat pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare și în condițiile în care ar trebui operată descontopirea pedepselor ca urmare a aplicării acestor legi și contestatorul a executat deja 3 ani și 6 luni din pedeapsa aplicată deoarece normele invocate, deși au fost publicate (M. Of. nr. 575/20.06.2004) intră în vigoare abia la 29 iunie 2005 și deci toată această interpretare nu au susținere legală și nu reprezintă un incident care ar putea împiedica executarea pedepsei conform art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 537 din 12 iulie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul I.C.D. împotriva sentinței penale sus-menționate. A reținut că instanța de fond a apreciat corect că cele invocate de petentul condamnat nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, condamnatul în termen legal a formulat recurs solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat și pe fond admiterea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. a) și d) C. proc. pen.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu actele hotărârii, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen.
O astfel de cerere poate fi înlăturată pe calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., care are în vedere și "amnistia, grațierea și orice cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
Temeiul juridic de fond este cuprins în art. 15 C. pen., care prevede realizarea cumulativă a trei condiții: existența unei hotărâri definitive de condamnare; intervenirea unei legi penale noi, după rămânerea definitivă a hotărârii; legea nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară, în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche.
în cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul condamnat contestator I.C.D. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 7 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 300 din 19 august 2002 a Tribunalului Brăila, modificată prin decizia penală nr. 583/ A din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Galați și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1633 din 24 martie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Deși recurentul condamnat a reținut constant că faptele sale nu reprezintă o infracțiune, fiind mai curând o obligație contractuală neîndeplinită, se constată, din analiza materialului probator administrat atât existența certă a faptelor ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenție, cât și vinovăția inculpatului în săvârșirea acestor infracțiuni.
De asemenea, se constată că în mod corect instanța de fond și apoi cea de control judiciar au înlăturat susținerile contestatorului cu privire la faptul că ar fi incidentă o împrejurare de natură a împiedica executarea pedepsei închisorii la care a fost obligat, prin apariția Legii nr. 301/2004 care dezîncriminează infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 52/1999, pedeapsă ce a fost ulterior contopită cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 300/2002 a Tribunalului Brăila, rezultând în final de executat o pedeapsă de 7 ani și 3 luni închisoare. în mod justificat s-a apreciat că normele legale invocate deși au fost publicate (M. Of. nr. 575/29.06.2004), acestea au intrat în vigoare abia peste un an de zile, respectiv la 22 iunie 2005 și deci toată apărarea contestatorului nu poate fi primită decât ca o interpretare proprie lipsită de susținere legală, golită de conținut și deci nu poate fi considerată ca reprezentând un incident de natură a împiedica executarea pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.
în ce privește celălalt temei al contestației la executare, respectiv dispozițiile art. 461 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se constată că nici acesta nu poate fi reținut întrucât la 26 aprilie 2004 a fost emis mandatul de executare al pedepsei cu închisoare sub nr. 547/2002 în baza deciziei penale nr. 1633 din 24 martie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, deci hotărârea rămâne definitivă și irevocabilă.
în consecință, nefiind îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., pentru a se admite contestația la executare formulată de condamnat. înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție a obligat recurentul condamnat contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6282/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6284/2005. Penal → |
|---|
