ICCJ. Decizia nr. 6274/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 114 din 15 februarie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații: N.A. și B.F., în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la câte 10 ani închisoare fiecare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata despăgubirilor civile alte părți civile.
în fapt, s-a reținut că, în noaptea de 10 noiembrie 1998, cei doi inculpați au pătruns în incinta complexului comercial al SC U. SA cu sediul în București de unde au sustras bunuri din diferite magazine aparținând mai multor societăți comerciale, cauzând un prejudiciu de peste 50.000.000 lei
Prin decizia penală nr. 522 din 30 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de parchet și de inculpați, a desființat hotărârea primei instanței și a trimis cauza spre rejudecare reținând că procedura de citare a unor părți civile nu a fost legal îndeplinită.
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 138 din 17 februarie 2003, a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea completării probelor.
Prin decizia penală nr. 870 din 14 mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis recursul declarat de procuror și a casat hotărârea de restituire a cauzei la parchet trimițând cauza spre rejudecare la prima instanță.
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1189 din 2 septembrie 2004, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., înlăturând agravanta prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea arătată.
Totodată au fost respinse acțiunile civile formulate în cauză.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în cauză nu au fost administrate probe în condițiile legii care să conducă la concluzia că fapta de furt imputată prin rechizitoriu inculpaților, a fost comisă de aceștia neexistând probe certe de vinovăție.
împotriva hotărârii de achitare a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin decizia penală nr. 175 din 11 martie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul declarat de procuror, considerând nefondate criticile formulate în sensul că probele cauzei au confirmat vinovăția celor doi inculpați.
Astfel, s-a apreciat că unele probe au fost administrate înaintea începerii urmăririi penale iar alte acte procesuale au fost efectuate cu eludarea legii. Au fost menționate audierile părților vătămate, efectuarea perchezițiilor domiciliare, întocmirea proceselor verbale de ridicare, predarea unor bunuri, efectuarea reconstituirii și întocmirea proceselor verbale aferente, audierea unor martori și a unor martori asistenți la reconstituire.
Totodată s-a considerat că în privința unor acte procesuale nu a fost respectat dreptul inculpaților de a fi asistați de un apărător.
Referitor la toate aceste încălcări de lege s-a apreciat că operează nulitățile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
în legătură cu probele administrate după începerea urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești s-a constatat că acestea nu au confirmat că inculpații sunt autorii furtului.
împotriva acestei decizii ca și a sentinței primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care invocând dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., a susținut că soluția de achitare este urmarea unei greșite aplicări a legii.
Astfel, s-a motivat că probele din cadrul actelor premergătoare și cele administrate după începerea urmăririi penale precum și cele din cadrul cercetării judecătorești, sunt pe deplin valabile și conduc la concluzia vinovăției inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
S-a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.
Potrivit art. 3859 alin. (3) cu referire la alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., instanța de recurs din oficiu a pus în discuție cazul de casare referitor la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie.
Recursul declarat de procuror este întemeiat așa cum se va arăta în continuare.
1. în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., dispozițiile relative la competența după materie sunt prevăzute cu sancțiunea nulității iar această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un fel. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu.
Din examinarea actelor dosarului se constată că după sesizarea instanței de fond prin rechizitoriul nr. 80/P/1999 din 10 aprilie 2000 a fost adoptată O.U.G. nr. 207/2000 (M. Of. nr. 594/22.11.2000) prin care, au fost modificate între altele, dispozițiile art. 146 C. pen., în sensul că prin consecințe deosebit de grave urmau a se înțelege o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 ori altei persoane fizice sau juridice.
Ulterior, prin Legea nr. 456/2001 de aprobare a O.U.G. nr. 207/2000 cuantumul pagubei menționate la art. 146 C. pen., s-a majorat la 2.000.000.000 lei.
în aplicarea acestor dispoziții legale de modificare a unor prevederi din Codul penal și Codul de procedură penală, Tribunalul București a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații din infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., înlăturând agravanta referitoare la producerea consecințelor deosebit de grave.
Curtea de Apel București, soluționând căile de atac exercitate împotriva unei prime soluții de condamnare și a unei soluții de restituire a dosarului la procuror, a dispus potrivit deciziilor penale menționate mai sus nr. 522 din 30 octombrie 2001 și nr. 870 din 14 mai 2003, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță deși intraseră în vigoare dispozițiile legale de modificare a art. 146 C. pen., care aveau drept consecință modificarea competenței materiale.
Tot astfel, aceeași instanță de control judiciar s-a considerat competentă să judece apelul declarat împotriva ultimei soluții de achitare a inculpaților.
Potrivit art. III din O.U.G. nr. 207/2000 cauzele penale aflate în curs de judecată vor continua să fie judecate de instanțele legal investite.
în cuprinsul acestei ordonanțe ca și al legii de aprobare nu există nici o reglementare referitoare la modul în care trebuie să procedeze instanțele în cazul casării ori desființării hotărârii și limitării spre rejudecare principiul fiind cel al aplicării imediate a normelor de procedură modificate.
Conform art. 721 C. proc. civ., dispozițiile acestui cod alcătuiesc procedura de drept comun și în alte materii, inclusiv penală, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice, iar în baza art. 725 alin. (2) în caz de casare cu trimitere spre rejudecare dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile.
Având în vedere, că în cauză prin actele legislative menționate s-a dispus majorarea prejudiciului la 2.000.000.000 lei, iar tribunalul ca instanță de fond a înlăturat dispozițiile alin. (3) al art. 209 C. pen., instanța de control judiciar, trebuia să constate că infracțiunea de furt calificat este de competența judecătoriei și să dispună trimiterea dosarului spre competentă soluționare acestei instanțe.
întrucât nu a procedat astfel, hotărârea pronunțată este lovită de nulitatea prevăzută de dispozițiile evocate ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce constituie caz de casare, conform art. 3859alin. (1) pct. 1 din același cod.
în consecință, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul a casa decizia atacată, și sentința primei instanțe și a trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 3 București, în a cărei circumscripție se află locul faptei.
2. Referitor la criticile formulate în recursul parchetului care a susținut existența probelor de vinovăție culese cu respectarea legii de către organele de urmărire penală în cadrul actelor premergătoare și ulterior, în timpul urmăririi penale, acestea urmează a fi luate în examinare de către instanța competentă de rejudecare.
3. S-a constatat că inculpații au fost arestați în altă cauză și s-a stabilit, că onorariile pentru apărătorii din oficiu desemnați inculpaților s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6272/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6277/2005. Penal → |
|---|
