ICCJ. Decizia nr. 6307/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6307/2005
Dosar nr. 5782/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 273 din 5 iulie 2005, Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpatul C.D. la:
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 57 şi art. 71 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa principală să fie executată în condiţii de penitenciar.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 12 iulie 2004, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit corp - delict.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate D.V. a fost acoperit.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 11 iulie 2004, în jurul orelor 23,00, partea vătămată D.V. se afla, împreună cu mai multe persoane la barul A.F.D. din comuna Călineşti unde consumau bere. La un moment dat, la bar a sosit şi inculpatul C.D. Între inculpat şi partea vătămată a avut loc o discuţie pe un ton ridicat, ocazie cu care partea vătămată a afirmat că îi va viola fetele inculpatului.
După această discuţie, inculpatul a plecat spre domiciliul său, ameninţând că se va întoarce şi va pune lucrurile la punct.
După circa 20 minute, inculpatul a revenit la bar, înarmat fiind cu un cuţit. În momentul în care a ajuns lângă partea vătămată, fără nici o avertizare, inculpatul i-a aplicat un număr de 4 lovituri de cuţit în zona abdominală.
În urma loviturilor primite, partea vătămată D.V. a suferit leziuni ce au determinat pierderea unui rinichi, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, şi pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 40 zile îngrijiri medicale.
După aplicarea loviturilor, inculpatul a fost dezarmat de numitul B.M., ocazie cu care a suferit şi el leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale.
Raportul de expertiză medico – legală, întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată D.V., prezintă leziuni, traumatice produse prin lovire cu corp tăietor – înţepător, ce necesită circa 40 zile îngrijiri medicale, de la producere, dacă nu survin complicaţii.
S-a mai făcut precizarea că partea vătămată şi-a pierdut un organ, iar viaţa i-a fost pusă în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul C.D.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante, având în vedere gravitatea şi consecinţele faptei, iar în situaţia în care s-ar menţine aceste circumstanţe, pentru aceleaşi considerente, să se majoreze pedeapsa principală, preventivă de libertate.
Diferit, parchetul a mai criticat aceeaşi sentinţă şi cu privire la nemenţionarea în minută şi dispozitiv, a datelor menţinerii arestării preventive, fapt ce face ca aceasta să fie nelegală, impunându-se desfiinţarea ei.
Inculpatul, la rândul său, a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la omisiunea instanţei, de a reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării fiind evident că, prin comportarea sa, partea vătămată i-a cauzat o puternică tulburare sub imperiul căreia a acţionat.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 177/ A din 1 septembrie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, a desfiinţat în parte hotărârea atacată, respectiv numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în sensul că a majorat pedeapsa privativă de libertate de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, fiind menţinute celelalte dispoziţii.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva aceleaşi hotărâri.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, detenţia acestuia de la 5 iulie 2005 până la 1 septembrie 2005.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că numai prima critică formulată de parchet este întemeiată, respectiv cuantumul pedepsei privative de libertate aplicată, în care sens urmează a fi admis.
În acest sens, s-a arătat că „prima instanţă a concluzionat că în speţă trebuie atrase dispoziţiile art. 74 C. pen., cu consecinţa prevăzută de art. 76 lit. b) C. pen.," având în vedere faptul că „inculpatul provine dintr-o familie organizată şi are în întreţinere 2 copii aflaţi în continuarea studiilor, se află la primul conflict cu legea penală, a avut o poziţie sinceră, pe tot parcursul procesului penal şi a despăgubit partea vătămată, constituită parte civilă", iar referatul de evaluare, a concluzionat că riscul de a mai comite alte fapte penale este mic.
În acelaşi context, a arătat instanţa de apel, „tribunalul a greşit atunci când, individualizând sancţiunea penală, în raport cu dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen., a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de numai 3 ani închisoare", întrucât la acest cuantum ea nu-şi poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că, după admiterea apelului şi desfiinţarea sa în parte a hotărârii atacate, se va proceda la majorarea pedepsei, pentru ca ea să conducă la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Referitor la cea de a doua critică invocată de parchet şi anume, faptul că minuta (dispozitivul sentinţei penale) trebuie să conţină precizarea orei 3 din ziua de 12 iulie 2004, în cadrul operaţiunii prevăzută de art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), este eronată, deoarece prin computarea duratei reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, prin indicarea corectă a zilelor, s-a dat o eficienţă prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), aceasta cu atât mai mult cu cât acest termen (al arestării preventive) este un termen de drept material motivul pentru care, conform art. 154 C. pen., luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei la care a început să curgă.
Cu privire la apelul declarat de inculpat, nereţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuantă a provocării, s-a arătat că nu este întemeiată deoarece replica sa apare exagerată, şi nu-şi poate găsi explicaţia în gradul de intensitate al emoţiei sau tulburării cauzate de actul provocator (ameninţarea proferată de partea vătămată că va viola pe cele 2 fiice ale inculpatului), astfel că nu sunt realizate cerinţele pentru existenţa acestei circumstanţe atenuantă.
S-a mai precizat că inculpatul a săvârşit fapta din dorinţa de răzbunare pentru expresiile ce i-au fost adresate de victimă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.D., pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea ei, până la limita stabilită de prima instanţă.
Recursul declarat de inculpatul C.D. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză încadrând fapta comisă în textele de lege corespunzătoare.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, faţă de modul în care a fost săvârşită fapta, respectiv prin aplicarea victimei a unui număr de 4 lovituri cu un cuţit, cu mare intensitate, prin surprindere, şi consecinţele produse între care şi lezarea unui organ ce a fost extirpat, stabilirea ei la cuantumul de 5 ani închisoare, prin majorare de către instanţa de apel, nu este exagerată şi constituie un minim necesar realizării prevederilor art. 52 C. pen.
La individualizarea pedepsei, s-a ţinut seama atât de pericolul social al faptei cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, în favoarea acestuia reţinându-se circumstanţe atenuante.
Faţă de cele arătate, unite cu precizările făcute de instanţa de apel în motivarea privind acest aspect, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în condiţiile arătate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi altor motive care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.D. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 177/ A din 1 septembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 iulie 2004, la 8 noiembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6250/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 6308/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
