ICCJ. Decizia nr. 6309/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6309/2005
Dosar nr. 3681/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 768 din 23 noiembrie 2004, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.C., la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi următoarele, art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În cauză a fost condamnat, pentru aceeaşi infracţiune şi inculpatul S.M.C. la o pedeapsă de 2ani închisoare, pedeapsă pentru care s-a făcut aplicarea art. 1101 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă E.Şt., în sensul că inculpaţii D.C. şi S.M.C., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.M., a fost obligaţi la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă cererea părţii civile de acordare a cheltuielilor judiciare.
Inculpatul D.C., a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, iar suma de 142.000, costul raportului de constatare medico – legală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 23 martie 2004, în jurul orei 21,30, partea vătămată E.Şt., a cumpărat de la un magazin din comuna Dăbuleni, un baton de salam şi o pungă cu cafea pe care le-a pus într-o plasă pe bicicletă, după care a placat pe DN 55 spre comuna Ostroveni, sat Lişteava.
Ajungând pe raza comunei Călăraşi, în faţa locuinţei inculpatului D.C., partea vătămată l-a observat pe acesta şi pe inculpatul S.M.C. şi s-a apropiat de ei cerându-le un foc pentru a-şi aprinde o ţigară.
După ce a schimbat câteva cuvinte, partea vătămată şi inculpaţii s-au deplasat pe DN 55 spre centrul comunei Călăraşi.
Pe traseu, între inculpaţi şi partea vătămată au avut loc unele discuţii mai aprinse care au degenerat în ceartă, împrejurare în care inculpaţii i-au aplicat părţii vătămate, lovituri cu picioarele, doborând-o la pământ.
După ce şi-au însuşit plasa de pe bicicletă şi suma de 350.000 lei, aflată în buzunarul părţii vătămate, inculpaţii au fugit, escaladând gardul unui imobil aflat în construcţie, unde au controlat conţinutul sacoşei, abandonând bunurile din interior.
Alertat de ţipetele părţii vătămate, la locul faptei a venit numitul G.G., paznic comunal, pe care a condus-o până în aproprierea locuinţei numitei Şt.M., la care a rămas până dimineaţă.
Din conţinutul raportului de constatare medico - legală întocmit în cauză rezultă că partea vătămată E.Şt. a prezentat leziuni ce au fost produse prin lovire cu corp dur la data de 23 martie 2004 pentru a căror vindecare, sunt necesare un număr de 8 – 9 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul D.C.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita încadrarea juridică a faptei, în sensul că s-a omis a se reţine şi dispoziţiile art. 211 alin. (1) C. pen., precum şi la greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pe care le consideră prea blânde, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Inculpatul D.C. a criticat aceeaşi sentinţă cu privire la greşita reţinere în sarcina sa a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), solicitând a se constata că pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3039/1994 a Judecătoriei Craiova s-a împlinit termenul de reabilitare.
Diferit, inculpatul a mai criticat hotărârea primei instanţe şi cu privire la greşita încadrare juridică a faptei, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie, urmând a fi condamnat pentru două fapte distincte şi anume lovire ori alte violenţe şi furt calificat, iar pedeapsa rezultată ce i se va aplica să fie suspendată condiţionat.
Curtea de Apel Craiova, secţia minori şi familie, prin Decizia penală nr. 39 din 24 mai 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul D.C., acesta din urmă fiind obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că:
- motivul de recurs invocat de parchet constând în omisiunea reţinerii art. 211 alin. (1) C. pen., este nefondat, „întrucât această omisiune are caracter pur formal, sentinţa pronunţată nefiind afectată de nelegalitate prin această omisiune, de vreme ce pe de o parte alin. (1) al art. 211 C. pen., reglementează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie şi pe de altă parte această infracţiune a fost reţinută în sarcina inculpaţilor în forma sa calificată, aceştia fiind condamnaţi.";
- în ce priveşte cel de al doilea motiv de netemeinicie este tot nefondat, deoarece la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate instanţa de fond a ţinut seama în mod corect de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de modul concret de săvârşire a faptei, de consecinţele acesteia, leziuni uşoare de violenţă provocate părţii vătămate ce au necesitat pentru vindecare 9 zile îngrijiri medicale, cuantumul prejudiciului care este modic, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, faptul că aceştia au recunoscut şi regretat faptele comise;
- susţinerea inculpatului potrivit căreia în mod greşit prima instanţă a reţinut în sarcina sa circumstanţa agravantă a recidivei este nefondată, întrucât, în cauză, nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 37 lit. a) ori art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), astfel că referitor la acest aspect s-a aflat în eroare;
- în ce priveşte cel de al doilea motiv de casare şi anume, greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie s-a arătat că este nefondată întrucât fapta de a sustrage părţii vătămate plasa pe care acesta o avea, indiferent de conţinutul acesteia şi ce au făcut ulterior cu ea, precum şi suma de 350.000 lei după ce în prealabil i-au aplicat acesteia lovituri cu pumnii şi picioarele, lăsând-o la pământ, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 8-9 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, iar nu de lovire, cum s-a solicitat atât loviturile aplicate părţii vătămate cât şi sustragerea bunurilor aparţinând acesteia fiind săvârşite cu o unică rezoluţie infracţională;
- în cauză, faţă de considerentele expuse anterior, dar şi faţă de prevederile art. 81 alin. (3) teza I C. pen., nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 şi art. 82 C. pen.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul D.C. pe care a criticat-o cu privire la încadrarea juridică a faptei în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie întrucât instanţa lor nu a fost de a o deposeda pe victimă prin violenţă de bunurile ce le avea asupra sa, în cauză urmând a se dispune condamnarea pentru infracţiunile de lovire şi furt calificat.
Recursul declarat de inculpatul D.C. este nefondat.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţare a unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
În speţă, fapta inculpatului recurent D.C. care, împreună cu inculpatul S.M.C., după ce au avut o altercaţie cu partea vătămată pe care au lovit-o şi ameninţat-o şi profitând de neputinţa acesteia, de a se apăra şi a stării de beţie avansată în care se afla i-au sustras o sacoşă în care se aflau diferite bunuri, iar din buzunar i-au luat suma de 350.000 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în formă agravată, intenţia lor de a săvârşi doar fapta fiind evidentă: aşa încât solicitarea sa de a se schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunile de loviri ori alte violenţe şi furt calificat este nefondată.
Constatând că încadrarea juridică dată faptei de cele două instanţe este corectă şi legală, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constat că recursul declarat de inculpatul D.C. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 39 din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6308/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 6315/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
