ICCJ. Decizia nr. 6313/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin plângeri repetate adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenții M.L.P. și M.M. au solicitat trimiterea în judecată a numiților P.F., judecător la Judecătoria Timișoara, F.M. și N.E., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, B.V. și B.I., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
în motivarea plângerii petentul a arătat că:
- Judecătoarea P.F. a sustras din dosarul nr. 278/P/2004 al Judecătoriei Deta cererea originală de recurs, a formulat în mod calomnios plângere penală împotriva sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 C. pen., și a favorizat pe avocatul A.C. care a evazionat fiscul;
- B.V. și B.I. nu au soluționat în termenul prevăzut de lege, cererea de recuzare pe care a formulat-o împotriva procurorilor N.E. și F.M.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, unde era instrumentat dosarul nr. 586/2004, în care era cercetat sub aspectul infracțiunii de ultraj.
Prin rezoluția nr. 271/P/2004 din 31 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de persoanele menționate, întrucât susținerile petentului nu sunt confirmate de cercetările efectuate.
Astfel, s-a stabilit, că la data de 25 mai 2004, cu ocazia efectuării serviciului la registratura instanței, judecătoarea P.F. a luat act de conținutul calomnios al acesteia, în care se afirmă că: "președinta falsificatoare ordinară P.F", "Judecătoarea mafiotă P.F.", apreciind în mod justificat că în acest mod s-a săvârșit infracțiunea de ultraj pentru care petentul a fost cercetat în urma probelor administrate, acestuia i s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii.
în ce privește, cealaltă acuză favorizarea avocatului A.C. s-a stabilit că P.F. nu are nici o legătură cu activitatea acestuia.
Referitor la procurorul șef B.I., care a soluționat cererea de recuzare a procurorilor N.E. și F.M.V., peste termenul prevăzut de lege, nu se poate trage concluzia existenței vreunei fapte prevăzută de legea penală, aceasta putând constitui cel mult o abatere de la deontologia profesională, după cum nu poate fi considerată faptă penală semnarea adresei de comunicare a soluției privind cererea de recuzare formulată de petent de către prim-procurorul B.V.
Nemulțumit de soluția pronunțată prin rezoluția de mai sus, parchetul s-a adresat cu plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând desființarea acesteia și reluarea cercetărilor în vederea stabilirii vinovăției celor nominalizați prin plângerea sa.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 121/II/2/2005 din 17 februarie 2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M.L.P., întrucât cele arătate în rezoluția atacată corespund adevărului, iar soluția pronunțată de neîncepere a urmăririi penale este legală, din moment ce din cercetările efectuate nu rezultă că în cauză s-a comis vreo faptă prevăzută de legea penală.
împotriva acestei din urmă rezoluții petentul M.L.P. a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara, prin care a solicitat desființarea ei întrucât o consideră nelegală și trimiterea dosarului la parchet în vederea stabilirii vinovăției persoanelor cu privire la care s-a plâns, întocmirea rechizitoriului și trimiterea lor în judecată.
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința penală nr. 46/ PJ din 18 mai 2005, a respins plângerea formulată de petentul M.L.P. împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale din 31 ianuarie 2005, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 271/2004 și din 15 februarie 2005 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 10/P/2005.
Prin aceeași sentință petiționarul a fost obligat să plătească statului suma de 400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
în motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat că aspectele reclamate atât în plângerea adresată parchetului dar și în plângerea adresată instanței nu se confirmă, în sensul că în cauză nu există elementele ce ar putea conduce la existența unei infracțiuni prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și că parchetul a analizat situația invocată, iar din actele premergătoare efectuate nu rezultă că persoanele a căror cercetare s-a solicitat au comis fapte cu caracter penal, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind corectă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul M.L.P., care a reiterat motivele invocate și la judecata în fond și anume greșita reținere a faptului că cele cinci persoane și anume P.F., B.V., B.I., N.E. și F.M.N., nu se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, menținând soluția de neîncepere a urmăririi penale.
întrucât atât rezoluțiile pronunțate cât și hotărârea judecătorească atacată sunt nelegale și netemeinice s-a solicitat desființarea lor și trimiterea cauzei organului de urmărire penală în vederea stabilirii vinovăției celor vizați.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar, atât prin prisma susținerilor petentului-recurent cât și din oficiu se constată că, în cauză, în mod temeinic și justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele nominalizate în plângere.
într-adevăr, în cauză, în afară de afirmațiile petentului, neînsoțite de probe care să le susțină, nu există nici un indiciu că numiții P.F., B.V., B.I., N.E. și F.M.V. au săvârșit fapte care prin natura lor să întrunească elementele vreunei infracțiuni.
Faptul că un judecător a sesizat organele de urmărire penală cu privire la modul de adresare a petentului față de el, confirmându-se această situație, ori că unii procurori au rezolvat o obligație profesională peste termenul prevăzut de lege nu pot constitui elemente care să justifice trimiterea lor în judecată, cu atât mai mult cu cât această situație nu a influențat cu nimic defavorizarea activității de urmărire penală și judecată.
în consecință, nu au existat temeiuri care să justifice casarea hotărârii atacată, s-a constatat că recursul declarat de petentul M.L.P. este nefondat și a fost respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6337/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6286/2005. Penal → |
|---|
